La 15 iulie 1606, Leiden, Olanda, s-a născut Rembrandt Harmenszoon van Rijn. A fost un pictor și gravor olandez din secolul al XVII-lea, considerat unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei, celebru și pentru desenele și gravurile sale. Rembrandt este autorul a 600 de picturi, 300 de gravuri și peste 2000 de desene. Rembrandt a fost fiul morarului Harmen Gerritzoon van Rijn și al Corneliei Willemsdochter van Zuitbroeck. Dintre toți frații săi, el este singurul care învață să scrie și să citească într-o școală latină.
În 1620 se înscrie la universitatea din Leiden, dar rămâne acolo doar câteva luni, fiindcă vrea să devină pictor. Tânărul Rembrandt își începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swanenburgh. Timp de trei ani învață aici tehnica picturii. Pânzele lui - uneori copii ale lucrărilor altor maeștri - îi atestă deosebitul talent.
În 1624, datorită talentului său, părinții îl trimit la Amsterdam, unde se perfecționează în atelierul lui Pieterzoon Lastman, care călătorise în Italia și era influențat de Michelangelo Merisi zis Caravaggio. A petrecut șase luni în atelierul lui Lastman. Rembrandt părăsește Amsterdamul pentru a-și deschide la Leiden un atelier propriu. I se alătură Jan Lievens, un talentat pictor, și el elev al lui Lastman. În atelierul lor comun sunt atrași numeroși clienți, printre care și cunoscutul umanist Constantijn Huygens, secretarul personal al stathouder-ului Olandei, Henric Frederic de Orania.
În 1633 Rembrandt se întoarce în Amsterdam și se stabilește aici. Grație renumelui său artistic, negustorul de artă Hendryck van Uylenburg îi propune să-și deschidă un atelier la el. Prin intermediul acestuia, Rembrandt obține o primă comandă importantă, „Leția de anatomie a doctorului Tulp”. Tabloul este o lucrare de maestru și Rembrandt pătrunde în cercul marilor pictori olandezi. Comenzile se succed continuu, în special din partea familiilor bogate din Amsterdam, care îi comandă portrete.
În 1634 Stathouder-ul Henric Frederic îi comandă, prin intermediul lui Christiaan Huygens, tabloul intitulat „Patimile Domnului”. Tot în acest an, Rembrandt se căsătorește cu Saskia van Uylenburgh, verișoara negustorului de artă. Prin căsătorie, Rembrandt aderă în cercurile marii burghezii din Amsterdam, Saskia, fiica primarului, îi aduce și o zestre de 40.000 de florini. Tânăra pereche se stabilește în cartierul elegant, cumpără o casă mare pe Breestraat, Rembrandt își instalează atelierul la etajul al doilea al noii lor case. Soții Rembrandt sunt extrem de afectați de moartea primilor trei copii.
În tabloul „Ospățul lui Baltazar” din 1635, Rembrandt ilustrează spaima lui Nabucodonosor în clipa în care mana lui Dumnezeu lasă următorul mesaj în ebraică: mane, tekel, fares ("numărat, cântărit, împărțit"), ceea ce el nu înțelege, simțindu-i însă sensul tragic (regatul său va fi divizat mai târziu între mezi și persi).
În 1641, se naște Titus, cel de-al patrulea copil. Copilul se bucură de o bună sănătate, în schimb cea a Saskiei se deteriorează.
La 14 iunie 1642, Saskia, soția lui Rembrandt, moare, de tuberculoză. Între timp, Rembrandt care tocmai terminase tabloul intitulat „Rondul de noapte”, ajunge în culmea gloriei. Succesele sale în pictură sunt întunecate însă de moartea femeii iubite, pe care a eternizat-o de atâtea ori în tablourile sale. Rămas văduv, Rembrandt angajează o educatoare pentru fiul său, Titus.
Sarcina de a avea grijă de Titus, în 1646 va fi luată de Hendrickje Stoffels, care îndeplinește un rol dublu, acela de educatoare și de iubita. Pictorul este din nou foarte îndrăgostit, trăiesc ca soț și soție, dar nu se căsătoresc oficial. Justiția ecleziastică îi acuză de imoralitate, citându-i în proces. Încălcând normele legale în vigoare în Olanda secolului al XVII-lea, Hendrickje mai trăiește nouă ani alături de artistul tot mai bătrân și mai izolat de lume. Creditorii îl urmăresc tot mai insistent, relațiile artistului cu beneficiarii se deteriorează și ele.
În 1656, Rembrandt este ruinat. Colecția sa de artă este scosă la licitație și vândută, operele îi sunt împrăștiate. Cu toate acestea, își continuă munca de creație.
În această ultimă perioadă a vieții, 1656-1669, dintre cele mai importante opere ale lui Rembrandt amintim: „Sindicii poștăvarilor” (1662), o serie de autoportrete, „Logodnica evreică” (1665). În 1663 Moare Hendrickje.
În 1668 moare Titus, care se îngrijise de tatăl său după moartea lui Hendrickje, cu un an înainte de sfârșitul tatălui său.
La 4 octombrie 1669, Rembrandt se stinge din viață, într-o casă mică din cartierul Rozengracht. Este înmormântat în Westerkerk, într-un mormânt nemarcat. În ciuda faptului că spre sfârșitul vieții a fost chinuit de multe griji și de sărăcie, Rembrandt nu a fost geniul solitar și neînțeles al epocii sale. În atelierul său a pictat numeroase tablouri, al căror stil a fost preluat de tinerii pictori care studiau acolo. Elevii săi învățau arta picturii copiind operele maestrului, ceea ce făcea ca în comerțul de artă să pătrundă "Rembrandt-uri false". În cadrul unui program de cercetare inițiat și condus de specialiști olandezi, s-a constatat că, dacă la începutul secolului al XX-lea erau atribuite lui Rembrandt circa o mie de lucrări, astăzi sunt considerate ca fiind opere autentice ceva mai mult de o treime din acestea. Printre discipolii lui Rembrandt sunt de menționat: Gerrit Dou (1613-1675), Govaert Flink (1615-1660) și mai ales Carel Fabritius (1622-1654) din Delft, fără îndoială cel mai talentat dintre elevii săi, mort de tânăr într-un accident.
