Nicolae Grigorescu a fost unul dintre cei mai importanți pictori români, recunoscuți pentru contribuția lor semnificativă la dezvoltarea artei în secolul al XIX-lea.
Grigorescu a călătorit și a studiat în Franța, unde a fost influențat de mișcarea artistică impresionistă și a colaborat cu alți artiști de renume. A fost unul dintre cei care au contribuit la formarea Școlii de la Barbizon, iar mai târziu a fost asociat cu mișcarea impresionistă.
Lucrările lui Nicolae Grigorescu sunt expuse în numeroase muzee și galerii din România și din întreaga lume, iar moștenirea sa artistică continuă să fie apreciată și studiată în prezent.
CUPRINS
COPILĂRIA ȘI EDUCAȚIA
Născut la 15 mai 1838 în Pitaru, Dâmbovița, Nicolae Grigorescu a fost al patrulea copil al unei familii de țărani. Încă din copilărie, și-a manifestat pasiunea pentru artă, desenând în caietele școlare și pe pereții casei familiei.
În 1843 familia să se mută la Bucureşti, la sora mamei, în urma morţii tatălui său. Din cauza lipsei banilor, Grigorescu nu a fost trimis la şcoală, mama lui învăţându-l să scrie şi să citească. La vârsta de 10 ani, decide să îşi caute un loc de muncă. Era interesat de pictură. Pictorul ceh Anton Chladek îl primeşte ca ucenic în atelierul său. Relaţia dintre maestru şi elev era destul de severă, deoarece Anton încerca să evite orice fel de concurenţă venită de la tânărul ucenic. Grigorescu este atras de pictură icoanelor. Străbate străzile capitalei, încărcat cu icoanele care le pictase, cu scopul de a le valorifica.
În anul 1853 intră în atenţia publică, după ce oamenii i-au văzut picturile foarte mari din biserica construită de prinţesa Trubetkoi. Acesta se pare că a fost de fapt debutul sau ca pictor de icoane, urmând alte picturi, în mănăstirile Agapia, Zamfira şi Căldăruşani. Acestea sunt cele mai importante icoane pictate de Grigorescu. După finalizarea mănăstirii Agapia, cariera sa ca iconar se apropie de final.
În 1849, a început să studieze la Școala de Arte Frumoase din București, fiind susținut de către Zoe și Ștefan Popescu, unchiul său și un pictor cunoscut.
ÎNCEPUTURILE ARTISTICE
În 1855, Grigorescu a plecat la Paris pentru a-și continua studiile la École nationale supérieure des Beaux-Arts. Aici, a fost influențat de curentele artistice ale vremii. A fost coleg cu alți artiști români importanți, precum Ștefan Luchian și Ioan Andreescu. În 1861, a expus la Salonul Oficial de la Paris.
Frecventează şi atelierul lui Sebastian Cornu, unde este coleg cu Renoir. Părăseşte Şcoala Belle-Arte, fiind atras de concepţiile artistice ale Școlii de la Barbizon. După o lungă perioadă, în care imita picturi celebre, tânărul pictor a început să creeze lucrările sale proprii. Este atras de peisaje, acestea fiind printre primele sale lucrări ca artist. Îşi deschide propriul atelier de pictură, în Franţa.
IMPRESIONISM ȘI CĂLĂTORIILE EUROPENE
Grigorescu s-a apropiat de principiile impresionismului, adoptând o abordare mai liberă și capturând atmosfera și lumina în mod inovator. A călătorit în Franța, Italia, Spania și Algeria, absorbind diverse influențe culturale și artistice. În această perioadă, a creat opere remarcabile, cum ar fi "Car cu boi" și "Ţiganca de la Ghergani".
ÎNTOARCEREA ÎN ROMÂNIA ȘI CONTRIBUTIA ÎN ARTĂ
În vara anului 1867, revine în România. Aici, el a venit în contact cu viaţa rustică dintre dealuri şi munţi. Doi ani mai târziu, în 1869, este acceptat la Salonul de la Paris cu lucrări pe care le consideră ca fiind interesante pentru public, dar se pare că nu prea a fost apreciat de critici. Se spune, că zvonurile de război, l-au forţat pe Grigorescu să se întoarcă în ţara în 1870, dar de fapt el s-a întors pentru a-şi găsi liniştea şi inspiraţia necesară. Tot în acest an, participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte."
Revenit în țară, Grigorescu a devenit un pictor oficial al Curții Regale. A pictat numeroase portrete regale și scene istorice. Cu toate acestea, pasiunea sa a rămas peisajul rural și portretele de oameni simpli. A fost un membru activ al școlii de la Barbizon, contribuind la dezvoltarea realismului în arta românească.
În 1872 a reuşit să vândă o pictură, intitulată "Ţiganca de la Ghergani", lui Ion Ghica pentru suma impresionantă de 10.000 de franci. Tabloul care valorează astăzi peste 300.000 de euro şi se află la Muzeul Naţional de Artă, este revendicat de strănepoata lui Ghica, Irina Ghica.
În 1877 însoţeşte armata romană ca "pictor de front", realizând desene şi schiţe în luptele de la Griviţa şi Rahova. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.
ULTIMII ANI ȘI MOȘTENIREA
În ultimii ani ai vieții, Nicolae Grigorescu a continuat să picteze și să expună la diferite saloane de artă. A murit la 21 iulie 1907 la Câmpina. Moștenirea sa artistică este imensă, iar operele sale sunt expuse în muzee din întreaga lume. Grigorescu a fost un precursor al modernismului în arta românească și a influențat o generație întreagă de artiști ce au adoptat principiile sale de exprimare artistică liberă.
Este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari pictori români din toate timpurile. Toate picturile lui Grigorescu sunt foarte valoroase dar, printre cele mai cunoscute se numără: "Ţărancă din Muscel", "Carul cu boi", "Atacul de la Smârdan", "Ţiganca de la Ghergani", "Case la Vitre", "Evreul cu gaşca", "Vânat", "Pescăriţa la Granville" s. a.
Alexandru Vlahuţă spunea: "Viaţa lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viaţă simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu există pentru el. Acolo şi-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele şi de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în ţară şi în făptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevăr şi de frumos...".
Henri Focillon spunea şi el la rândul său spunea: "Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată opera sa... Prietenia cu artişti francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe acoperite cu şindrilă. ...El rămâne poet, iar artă să este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru şi spiritual în maniera sa."
