La data de 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, județul Neamț, s-a născut părintele Iustin Pârvu. A fost unul din cei mai mari duhovnici din România, fiind cunoscut ca mare duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă.
Iustin Pârvu iși amintea : „Eu am trăit în Poiana asta, dormeam și mă sculam numai cu muntele Ceahlău […] Mama mă lua de sărbători și aproape în fiecare duminică mergeam la Mănăstirea Durău, Secu sau Neamț, iar acolo am luat legătura cu niște bătrâni, părintele Domițian, părintele Pahomie și așa am intrat în mănăstire dar până atunci multe năzdrăvanii am mai făcut că și Creangă s-ar mira de istorisirile mele”, spunea părintele amintindu-și cu nostalgie anii copilăriei.
În anul 1936, țăranul râvnitor de doar 17 ani, intră frate la Mănăstirea Durău, iar în 1937 Merge la Seminarul Teologic Cernica de unde vă pleca, mai apoi spre seminarul din Râmnicu Vâlcea. Râvna sa pentru studiile teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la sfârșitul anilor 60 părintele încă dădea meditații seminariștilor de la Mănăstirea Neamț la dogmatica greacă veche, franceză și germană.
În 1941 este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan vicar al Mitropoliei Iașilor. Între anii 1942-1944 este numit preot misionar pe Frontul de Est în Neamț până la Odesa și a participat la luptele din cel de-al II-lea război mondial cu divizia a IV-a Vânători de Munte ajungând până la Don. După lăsarea la vatră continuă studiile la Seminarul din Roman.
În1948, părintele Iustin Pârvu va fi arestat. Era în luna mai, după Paști când părintele a fost cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Durău prin comunele Farcașa, Poiana Teiului. Este judecat și condamnat la 12 ani de închisoare din motive politice și va fi purtat prin mai multe închisori: Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava și Adjud. Urmează apoi munca zilnică în minele de la Baia Sprie, apoi reeducarea de la Pitești.
Anii de detenție au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, prin toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilințe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare.
În anul 1949 a fost torturarat și anchetat până în august, la închisoarea din Suceava de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali.
Perioada dintre 1951-1954 a petrecut-o în lagărul de la Baia Sprie pâna când a fost mutat la Gherla și apoi în alte închisori. În închisoarea Gherla după cuvintele sale „Nu mai eram o persoană, eram un număr, 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume. Puteți să vă imaginați aceasta?”
În 1960 la expirarea pedepsei date, a fost întrebat ce vă face după ce va fi eliberat și a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujba bisericii.” Pentru acest cuvânt a primit încă 4 ani de închisoare fără condamnare pe care i-a executat în Delta Dunării în teribilul lagăr de la Periprava.
În 1964, la întoarcerea în casa părintească, după 17 ani, când a fost eliberat, mama părintelui, Ana, despre care el însuși spunea că este o „Sfântă”, la scurtă vreme s-a stins, iar părintelui i s-a refuzat întoarcerea în mănăstire.
Până în 1966, a lucrat ca muncitor forestier, an când chiar la inițiativa ofițerului de securitate care-l avea sub observație a fost reprimit în monahism la Mănăstirea Secu, Neamț.
În 1975, după ce în acest an a reușit să primească aprobarea regimului să călătorească în Sfântul Munte Athos, pentru faptul că deși i s-a sugerat să rămâna acolo a preferat să se întoarcă în țară, autoritățile l-au mutat cu domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Bistrița, lângă Piatra Neamț.
În 1991, după o scurtă reîntoarcere la Mănăstirea Secu, a venit în satul natal Petru Vodă și cu binecuvântarea IPS Daniel Ciobotea mitropolit pe atunci, iar astăzi patriarh a pus temelia mănăstirii de călugări cu hramul „Sfinților Arhangheli”. Biserica din lemn a fost terminată în 1992 și a fost pictată în tehnica tempera de pictorul Mihail Gabor în perioada 1994-2000.
Din 2006, părintele Iustin nu a mai fost stareț al mănăstirii Petru Vodă, la cererea sa.
În 2012, ca fost participant direct pe front, în acest an, părintele Iustin Pârvu a ctitorit primul monument pentru pomenirea eroilor căzuți în luptele crâncene de la Codrii Pașcanilor unde se afla în august 1944.
În 2013, la 16 iunie, părintele Iustin Pârvu s-a stins din viață. La înmormântare au participat peste 20.000 de oameni, care au lăcrimat și s-au rugat pentru odihna veșnică la mănăstirea Petru Vodă, din munții Neamțului, unde a fost înmormântat. Considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai României, alături de Arsenie Papacioc, arhimandritul care a stat 16 ani în temnițele comuniste, iși doarme somnul de veci, chiar langă altarul bisericii pe care a ctitorit-o.
Cu cinci zile înainte de a muri a făcut o profeție sumbră: „mai sunt 12 luni de libertate și apoi vine urgia. Nu trebuie să ne înspăimântăm că vine sfârșitul, sunt vremuri foarte grele. Păstorul poate să te vândă, poate să te trădeze, poate să te dea chiar lui Satana. Hristos a dat pentru noi, acum trebuie să dăm și noi picătura de sânge”, a spus părintele Iustin Pârvu.
Întotdeauna într-o desăvârșită împreună glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguința de a învăța, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărțile patristice care apăreau, dar și cele de cultură, istorie, filozofie și politică pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede și le spunea în funcție de importanța lor.
