Era fiul lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796- 1797) si tatăl lui Alexandru Ipsilanti, şeful mişcării eteriste din 1821, şi a fost, în timpul celei de-a doua domnii a tatălui său in Tara Românească (1796- 1797), mare dragoman - înalt demnitar însărcinat cu relatile diplomatice ale Inaltei Porti cu statele europene.
In 1802, sultanul Selim III (1789-1807) a acordat un hatişerif (ordin de cabinet al Sultanului) de privilegii Tari Romanesti (16/28 septembrie 1802) şi Moldovei (26 septembrie/8 octombrie 1802), act prin care se confirmau prevederile firmanelor (acte de cancelarie stambuliota) din 1774, 1783 si 1791.
Autonomia Principatelor dunărene era intarită prin stabilirea regimului obligatilor materiale catre Poarta si fixarea la sapte ani a duratei domniilor, principii danubieni neputând fi maziliti inainte de termen decât cu acordul curtilor de la Moscova si Istanbul.
Timp de un an, Constantin Ipsilanti a "conviețuit" cu cea de-a treia administratie militară rusă în Tara Românească (decembrie 1806-octombrie 1812), impusă de Moscova in timpul războiului ruso-turc din 1806-1812.
Jafurile de la nordul Dunării ale bandelor sud-dunărene ale paşei de Vidin, Osman Pasvan-Oglu, politica fiscală apăsătoare - determinată nu numai de obligatile către Poartă sau de exigentele administratiei ruse, ci şi de cheltuielile impuse de jocurile politice internationale -, dipolmatia prorusă si antiotomană, sunt tot atatia factori care i-au precipitat sfârsitul politic. Astfel, in 24 august 1806, la insistenjele ambasadorului la Istanbul al Frantei impăratului Napoleon I (1804-1814, 1815), ostilă Angliei şi Rusiei, cu care Constantin Ipsilanti era acuzat că întretine relați, domnul Tări Românesti a fost mazilit (destituit). Precum Alexandru Moruzi in Moldova (1802-1807), domnia din 1802-1807 i-a fost intreruptä de efemerul Alexandru Sutu (august-octombrie 1806). Invocând încalcarea hatişerifului din 1802, Rusia a declarat rizboi Portii ocupând apoi Iasii (noiembrie 1806). Poarta, care încercase să evite conflictul latent, anulând mazilirea celor doi domni (in octombrie 1806), a declarat, la randul ei, război Rusiei (in decembrie 1806). Conflictul armat va dura sase ani (1806-1812). In 23 decembrie 1806, trupele ruse, ajunse între timp în Tara Românească, i-au infrânt pe turci la Fierbinti, lângă Bucureşti, după care au intrat în capitală (25 decembrie), cu sprijin şi de la soldatii din garda lui Constantin Ipsilanti, care rezistaseră mai multe luni în mănăstirea bucureşteană Radu Vodă. Revenit în Bucureşti în 27 decembrie, Constantin Ipsilanti a început pregătirile militare in vederea realizării planului sau de constituire a unui regat al Daciei format din Moldova, Tara Românească și Serbia. Planul nu putea decât să contravină intereselor nu numai ale Imperiului Otoman, dar şi ale Imperiului tarist. A urmat ofensiva tomană din mai 1807, cand Alexandru Ipsilanti a părăsit tronul, stopată de victorile din iunie 1807 ale armatei ruse, careia i se alăturaseră corpul de oaste al domnului Constantin Ipsilanti sau panduri olteni armata regulata de moşneni (tărani liberi). In 12/24 august 1807 - la insistentele Frantei, care încheiase cu Rusia pacea de la Tilsit (în 8 iulie 1807), şi care nu mai dorea continuarea războiului de către Turcia - s-a încheiat armistitiul ruso-turc de la Slobozia. Amenintat de Poarta abandonat de Moscova, Constantin Ipsilanti a fost nevoit să se retragă in Rusia (în august 1807). Domnia nu i-a fost crutată nici de furia elementelor. Astfel, în 26 octombrie 1802, s-a simtit la Bucureşti un puternic cutremur de pământ cu o magnitudine de 7,7 pe scara Richter, o parte din Turnul Coltei prăbuşindu-se. In 9 septembrie 1804, un violent incendiu a pustiit Bucurestii, Curtea domnească căzând pradă flăcărilor.
In domeniul manufacturier, Constantin Ipsilanti a acordat, în 24 aprilie 1805, un privilegiu lui H. Gaudin şi Papa Polizoi, în vederea înfiintării unei filaturi de bumbac, "după a englezilor tertip".
Amintim faptul ca Marea Britanie a lui George III (1760-1820) constituia un model pentru că se afla in plină revolutie industrială.
Cel care obtinuse tronul cu sprijinul Prusiei, Angliei si Rusiei, a introdus la Curtea domnească uniforme si obiceiuri europene. Fanariotul a domnit si în Moldova (1799-1801).
