Din "dinastia" Ghiculeştilor, Alexandru Scarlat urmeaza, la solicitarea "tarii" (boierilor si a clerului), lui Scarlat Ghica (1758-1761, 1765-1766), fiind inlocuit la rândul său cu Grigore III Ghica (1768-1769).
In timpul domniei sale, în 1768, se înfiintează, la nord de Bucuresti, manufactura de postav de la Pociovaliste, proprietate a marelui boier Radu Slatineanu, care folosea forta de muncă a muncitorilor salariati şi a tăranilor clăcaşi (foştii rumani, tărani dependenti, eliberati în 1746 de Constantin Mavrocordat, obligati sa presteze un numar de 12 zile de muncă pe an în folosul stapânului de moşie).
In 1768, Alexandru Scarlat Ghica a terminat zidirea mănăstirii bucureştene Sfântul Spiridon Nou, ctitorie a tatălui său (aflată pe locul actualei "catedrale", ridicata intre 1852-1858. În octombrie 1768 a fost mazilit pentru că – arată cronicarul Enache Kogălniceanu – era considerat de către turci prea tânăr pentru a face față războiului cu rușii izbucnit în toamna acelui an.
