Fiul lui Mihai Racovită (1730-1731, 1741-1744), Constantin Racovită, a ocupat tronul Tării Româneşti de două ori: mai întâi, între scurta domnie a lui Matei Ghica (octombrie 1752-iunie 1753) si cea de-a cincea domnie a lui Constantin Mavrocordat (1756-1758), apoi, la sfârşitul cârmuirii acestuia din urmă în Valahia (1761-1763), insă cu conditia achitării datorilor precedentului domn, practică curentă în timpul regimului fanariot, impusă de Poarta otomană.
Precum în vremea primei sale cârmuiri în Moldova (1749-1753, 1756-1757), în cea dintai domnie în Tara Românească (1753-1756) Constantin Racovită a intrat, în 1755, în conflict cu boierimea neaoşă, fiind constrăns să-i izgonească pe consilierii greci şi să-l inlocuiască pe Manolache Gelepul din influentul post de capuchehaie (reprezentant diplomatic pe lângă Inalta Poartă). In cele din urmă a obtinut exilarea sau închiderea fruntaşilor boierimi autohtone.
In timpul celei de-a doua "guvernări" valahe a lui Constantin Racovită (1763-1764), la inceputul anului 1764, populatia din Bucureşti s-a revoltat, i-a eliberat pe Constantin Dudescu şi alti boieri arestati din îndemnul capuchehaiei Iordache Stavrachi (Pe abuzivul lordache Stavrache, Constantin Racovită fusese constrâns să-l alunge din Moldova, in vremea primei domnii ieşene (1749-1753), când grecul era consilier domnesc. In 1757, Stavrache contribuise la mazilirea <destituirea> din Moldova a lui Constantin Racovită.).
Decesul fanariotizatului domn s-a produs în 26 ianuarie/7 februarie 1764, în răstimpul răzmeritei bucureştene. Fie şi-ar fi pus capăt zilelor de teama represalilor din partea Inaltei Porti, fie a fost victima unei come alcoolice.
Mişcările sociale au continuat sub domnia fratelui său, Ştefan Racovită (1764-1765). Astfel, în mai 1765, "rufeturile" (breslele) s-au rasculat, garda domnească a atacat multimea, un bogasier (negustor de pănzeturi), un croitor şi un rob fiind decapitati. Pentru a calma spiritele, turcii l-au executat pe intrigantul şi detestatul lordache Stavrachi (in august 1765).
