Alexandru Mircea, fiu al lui Mircea III (oct. 1509 cca 26 ian. 1510), i-a urmat lui Petru cel Tânăr (1559-1568), ca urmare a căderii in dizgratie a mamei acestuia din urmă, redutabila Doamn Chiajna, victimă a intrigilor influentului, bizantin" Mihai Cantacuzino Seytanoğlu" (1515-1578), intemeietorul ramurii româneşti a Cantacuzinilor. Ajuns pe tron la propunerea" marelui vizir (mare dregätor prim sfetnic al sultanului), Alexandru Mircea a început domnia cu executarea conducătorilor unui complot nobiliar, o parte din mari boieri recidivánd spre sfârsitul domniei (1576), când o delegatie reclamantă, ajunsă la Istanbul, a fost arestată din porunca sustinătorilor mai sus mentionati ai lui Alexandru.
Anul 1574 a reprezentat un moment important in istoria celor două principate române, cand s-a hotarat instalarea pe tronul Moldovei a lui Petru Schiopul (1574-1579, 1582-1591), fratele mai mic al ui Alexandru Mircea. Evenimentul semnifică nu numai prezenta simultana a unor domni fideli Portii otomane, dar şi înscaunarea unui vlastar domnesc basarabesc pe tronul moldovenesc al Muşatinilor.*
Înainte însă, în lupta de la Jilişte (lângă Râmnicu Sărat) din 24 aprilie 1574, Ioan-Vodă ,,cel Viteaz" (1572-1574), domnul mazilit de turci - care tocmai refuzase dublarea haraciului (tributului) şi ceruse sprijin Poloniei şi cazacilor zaporojeni -, a zdrobit oastea turco-valahă fidelă lui Petru, şi l-a înscăunat pe fiul lui Pătraşcu cel Bun (1554-1557), Vintilă, care nu va rezista mult timp (apr.-mai 1574). Profitând de situaţia favorabilă, oastea moldo-cazacă a atacat şi a ars oraşele Brăila pe Dunăre, Tighina pe Nistru si Cetatea Albă în limanul (laguna) aceluiaşi fluviu, fără însă să reuşească izgonirea garnizoanelor urceşi din cele trei cetăţi.
Înscăunarea lui Alexandru Mircea a intervenit la puţin timp după moartea lui Soliman „Magnificul" (1520-1566), cuceritorul Belgradului (în 1521), „călăul" regatului Ungariei (în lupta de la Mohacs, 1526), al cărui centru a fost apoi transformat în paşalâcul de la Buda (provincie otomană) (în 1541). Dispariţia marelui sultan a coincis cu începutul declinului lent al Imperiului otoman. Primul semn al acestei decadenţe politico-militare a fost bătălia navală, din 7 octombrie 1571, de la Lepanto (azi Naupacta, în Grecia occidentală), „necesară" ca urmare a cuceririi, în 1570, în detrimentul veneţienilor, a 'insulei Cipru, din Mediterana orientală. La Lepanto flota sultanului Selim II (1566-1574) a fost zdrobită de flota Ligii Sfinte (Spania, Veneţia, Genova, Papalitatea etc.).
Această victorie răsunătoare a aliatilor antiotomani a marcat consolidarea hegemoniei spaniole şi stoparea expansiunii otomane în Mediterana occidentală. Pe plan intern, în 1574, Alexandru Mircea a introdus un bir pe oile sterpe, numit ,,oaie seacă", denumire asimilită poreclei iniţiatorului acestei măsuri.
În 1573, a fost instalată, din porunca domnului, prima tiparniţă din Bucureşti, la mănăstirea Plumbuita. Suferindul Alexandru Mircea a fost înmormântat în ctitoria sa bucureşteană, mănăstirea Sf. Troiţă. Fortificată (,,palanca lui Sinan-paşa") şi apoi dărâmată până în temelii de Sinan paşa în 1595, mănăstirea Alexandru <Mircea> Vodă va fi refăcută, respectându-se planul şi elevaţia edificiului de origine, începând din 1614, de către Radu Mihnea (în timpul domniei din 1611-1616), de unde numele actual al mănăstirii (Radu Vodă). Pictura va fi executată de fiul lui Radu Mihnea, Alexandru Coconul (1623-1627).