Basarab I - Întemeietorul

Basarab I
NASCUT: 12??
DECEDAT: 1352
CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Tarii Romanesti
PRECEDAT DE: -
4.2222222222222 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 4.22 (18 Votes)


12?? Sfarsitul secolului al 13-lea ar putea fi considerata perioada in care s-a nascut Basarab I (numit în documentele medievale de asemenea Ivanco Basarab, Bassaraba și Bazarad), supranumit în epoca modernă Basarab Întemeietorul.[1] A fost fiul lui Thocomerius schismaticul (conform cancelariei aulice maghiare) si patriarh eponim al primei dinastii valahe. Basarab I „Liberatorul” (conform lui Nicolae Iorga) este considerat intemeietorul statului de sine statator (independent, neatarnat) Tara Romaneasca, pe care l-a condus intre anii 1324-1352 (dupa alte surse 1351).

1307 Conditiile prielnice ale crizei dinastice ungare deschise de stingerea dinastiei arpadiene (889-1301) l-ar fi determinat pe Basarab I sa inceapa actiunile de unificare a cnezatelor din sudul Carpatilor, intemeind astfel Tara Romaneasca. Initial Basarab a acceptat autoritatea de tip feudal – adica, din partea sa, obligatia platii unui tribut si a prestarii omagiului (ceremonie care cuprindea juramantul de credinta si de supunere a unui vasal fata de suzeranul sau) -, altfel spus, a recunoscut suzeranitatea regelui Ungariei, Carol I Robert de Anjou (1308-1342).

1324 La 26 iunie, intr-un document, Carol I Robert de Anjou, suzeranul ungar, il numea pe Basarab „voievodul nostru transalpin, formula ce echivala si cu o incercare de incadrare a ortodoxiei Tarii Romanesti in aria spiritualitatii catolice. Drept „rasplata” vasalul roman primea recunoasterea unitatii Tarii Romanesti sub propria sa conducere precum si stapanirea efectiva asupra Banatului de Severin, tinut devenit astfel feuda (domeniu) a domnului transalpin unde de altfel se va decide „soarta” tanarului principat Tara Romaneasca.

1330 In toamna acestui an (septembrie-noiembrie), Carol I Robert de Anjou a organizat o campanie militara avand drept obiectiv destramarea statului romanesc construit in deceniile anterioare, precum si inlocuirea, cu un dregator regal a lui Basarab, vinovat de denuntare a suzeranitatii regelui Ungariei prin pretentiile sale de neatarnare. Regele maghiar profita de prilejul favorabil oferit de infrangerea la Velbujd (azi Kjustendil), in Macedonia, „aplicata” de catre regele sârb Ștefan Uroš III tarului bulgar Mihail Șișman, cel din urma fiind ajutat de aliatii tatari (Hoarda de Aur) si romani (Tarul bulgar si domnul valah se si inrudeau, prin casatoria Teodorei, una dintre fiicele lui Basarab, cu Ivan Aleksandăr, nepot de sora al lui Mihail Șișman si viitor tar; aliantele matrimoniale balcanice facusera ca Basarab sa se inrudeasca si cu Ștefan Uroš III, monarhul puternicului stat sârb, caruia i-o daduse pe Ruxandra).

Întreprindera razboinica – descrisa de asa-zisa Chronicon Pictum (Cronica Pictata de la Viena, aflata azi la Budapesta) – a debutat cu luarea in stapanire a Banatului de Severin, obiect de litigiu intre cele doua tari, cu respingerea ofertelor de pace avansate de catre Basarab – pe care, se lauda regele ungar, „din ascunzisurile sale, de barba il voi scoate” -, a continuat cu inaintarea prin Oltenia, pana dincolo de Olt, in vederea distrugerii centrului de gravitatie ce-l reprezenta resedinta domneasca de la Curtea de Argeș. Odata cetatea argeseana anihilata, privata insa de o confruntare militara decisiva cu un „mare voievod” adept al tacticii de hartuire, regele Ungariei a ordonat retragerea, constrans fiind si de lipsa mijloacelor de aprovizionare.



La 9-12 noiembrie, la locul numit „Posada” a avut loc lupta decisiva, „in niste tinuturi de margine ale regatului nostru, ce erau tinute pe nedrept in Tara Romaneasca de catre Basarab, schismaticul” – dupa spusele lui Carol I Robert de Anjou. Afirmatiile acestuia din urma par sa situeze „Posada”  in Banatul de Severin, in tinutul dintre Dunare si Mehadia, de-a lungul culoarului Timis-Cerna, in munti, intr-o trecatoare foarte ingusta pe inaltimile careia isi plasase Basarab trupele.

Confruntarea de la Posada – soldata cu o importanta victorie romaneasca („prima libertate romaneasca”, cum spunea Nicolae Iorga) si cu un dezastru militar in contul unuia dintre cele mai puternice state ale vremii (pierderi in oameni, arme si in elita nobilara si ecleziastica, insusi regele scapand ca prin urechile acului) – consfintea independenta statala a Tarii Romanesti precum si esecul regelui Ungariei in tendintele sale hegemonice de readucere a teritoriului dintre Carpati si Dunare sub ascultare (control), ca in primele decenii ale secolului al 13-lea.

1345-1350 Intre acesti ani, Tara Romaneasca – profitand, ca si regatul ungar al lui Ludovic I de Anjou cu care de altfel va coopera, de slabirea capacitatii militare a Hoardei de Aur, survenita ca urmare a disparitiei hanului Özbek – si-a extins, in detrimentul dominatiei turco-mongole sau tatare la gurile Dunarii si in teritoriile de la est de Carpati, stapanirea pana in zona Bugeagului, teritoriu din nordul Marii Negre ce va primi numele de Basarabia.[2]

1352 Conform unei scrieri de pe peretele bisericii domnesi din Curtea de Argeș, acesta ar fi anul in care a murit Basarab I, întemeietorul Țarii Românești. Lui Basarab îi va urma la domnie fiul și asociatul său, Nicolae Alexandru.[1]

 



Bibliografie:

1 - Basarab I, ro.wikipedia.org - accesat la data de 16.05.2014;

2 - Radu Lungu, Domintori si Principi ai Tarilor Romane, Editura Paideia, Bucuresti, 2010.





Tags: biografie viata date informatii Tara Romaneasca (1330-1859)

  • Created on .
  • Last updated on .
  • Hits: 6302