CINE A FOST NICOLAE CEAUȘESCU?
Nicolae Ceaușescu a fost liderul comunist al României timp de mai mult de două decenii, între 1965 și 1989. Născut în 1918, la Scornicești, Olt, a fost unul dintre cei zece copii ai unei familii sărace de țărani. A urmat o carieră în cadrul Partidului Comunist Român (PCR), ajungând să fie secretar general al acestuia în 1965, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Sub conducerea lui Ceaușescu, România a devenit cunoscută pentru politica sa externă independentă față de Uniunea Sovietică, precum și pentru represiunea internă și cultul personalității extinse. În politica sa internă, a promovat o serie de proiecte megalomane, cum ar fi sistematizarea rurală și urbană, care au avut un impact semnificativ asupra vieții cotidiene a românilor.
În timpul mandatului său, Ceaușescu a încercat să rezolve datoria externă a țării prin exportul masiv de produse agricole și industriale, ceea ce a provocat penurii severe și nemulțumiri în rândul populației.
Prăbușirea sa a venit în decembrie 1989, odată cu izbucnirea Revoluției Române, care a fost în mare parte provocată de condițiile dificile de trai și represiunea sa brutală. Ceaușescu și soția sa, Elena, au fost executați după un proces sumar, iar regimul său a fost înlocuit cu un guvern democratic. Fiul său, Valentin Ceaușescu, a cerut chiar exhumarea părinților săi în 2010 pentru a confirma locul de veci.
CUPRINS
NAȘTEREA ȘI FAMILIA
La 26 ianuarie 1918, la Scornicești, județul Olt, s-a născut Nicolae Ceaușescu, cel care avea să devină primul președinte al României. A crescut într-o familie de țărani cu 10 copii. Tatăl său, Andruta, și mama, Alexandrina (născută Lixandra), locuiau într-o casă care avea doar două camere.
EDUCAȚIA
Nicolae a făcut patru clase la școala din sat. Micul Ceaușescu nu a avut cărți și adesea mergea la școală descult.
CARIERA
La vârsta de 11 ani, în 1929, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu pleacă la București, unde se angajează ca ucenic de cizmar. Alexandru Săndulescu, membru activ al PCR, și-a inițiat ucenicul în misiuni conspirative.
În 1930, devine membru al mișcării de Tineret Comunist Român. Între 1936 și 1940 Ceaușescu a fost închis pentru activitățile sale din Partidul Comunist. În timp ce se afla în închisoare, Ceaușescu a devenit un protejat al colegului de celulă, liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, care va deveni liderul de necontestat al Partidului Comunist din România începând din 1952.
În anul 1944, evadează din închisoare, la scurt timp înaintea ocupației sovietice din România. Între anii 1944-1945 îl găsim activând ca secretar al Uniunii Tineretului Comunist. Între anii 1948-1950, după aderarea comuniștilor pe deplin la putere în România, el a condus Ministerul Agriculturii. În perioada 1950-1954, activează ca ministru adjunct al forțelor armate.
În anul 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR), la doar câteva luni după eliminarea "factiunii moscovite" (condusă de Ana Pauker) din conducerea partidului. În anul 1954, Ceaușescu devine membru deplin al Biroului Politic al PMR, iar ulterior ajunge să ocupe poziția numărul doi în ierarhia PMR.
În toamna anului 1956, aflându-se la Cluj, Ceaușescu a avut un rol important în reprimarea mișcărilor de simpatie față de revoluția ungară.
La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate), Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea) care se împotriveau colectivizării forțate. Nouă țărani sunt uciși de gloanțe și alți 48 sunt răniți. 18 țărani au fost întemnițați pentru „rebeliune” și „uneltire contra ordinii sociale”, petrecând între 15-25 de ani de închisoare la Gherla și Aiud.
VIAȚA PERSONALĂ
În anul 1945, Ceaușescu s-a căsătorit cu Elena Petrescu (născută la 07 ianuarie), un activist comunist.
PRELUAREA PUTERII
În 1965, la trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie, Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forțată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social Democrat). Una dintre primele acțiuni ale lui Ceaușescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În același timp, el afirma că România a devenit o țară socialistă și decide schimbarea numelui oficial al țării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.).
În decembrie 1967 i se acordă funcția de președinte al Consiliului de Stat, ia naștere Consiliul Economic iar în următorul an cel al apărării. Pe nesimțite, Consiliul de Stat s-a transformat dintr-un organ onorific într-unul de conducere efectivă, dublând sau preluând din atribuțiile guvernului condus de Maurer.
În 1969, la congresul al X-lea, două treimi din membrii Prezidiului Permanent fuseseră promovați după 1965 prin grija lui Ceaușescu. Preluarea puterii era acum desăvârșită.
REFORME ȘI REORGANIZARE
În 1971, cu prilejul vizitelor efectuate în China și Coreea de Nord, Ceaușescu este fascinat de ideea transformării naționale totale, așa cum era ea prefigurată în programul Partidului Muncitoresc Coreean și deja pusă în aplicare sub egida Revoluției Culturale din China. La scurtă vreme după întoarcerea sa în țară, Ceaușescu începe transformarea sistemului autohton după modelul nord-coreean, influențat fiind de filozofia președintelui Kim Ir-sen (Juche). Cărți nord-coreene pe această temă sunt traduse în română și distribuite pe scară largă în țară.
Începând cu 1972, Ceaușescu trece la punerea în aplicare a unui proiect de „sistematizare” a localităților urbane și rurale. Prezentat de către mașina de propagandă ca fiind un pas major pe calea „construirii societății socialiste multilateral dezvoltate”, programul debutează la sate prin demolări în masă ale gospodăriilor țărănești și strămutarea familiilor afectate în apartamente de bloc. Demolarea satelor este de fapt o închidere a politicii de industrializare forțată, care a dus la destructurarea societății rurale românești. Apogeul acestui program a fost însă reprezentat de demolarea a numeroase monumente istorice, inclusiv biserici și remodelarea Bucureștiului în stil ceaușist (peste o cincime din centrul capitalei a fost afectată). Casa Poporului (actualmente sediul Parlamentului) este reprezentativă. 400 de arhitecți în frunte cu arhitectul-șef, Anca Petrescu, au proiectat clădirea. Au fost rase de pe fața pământului trei cartiere - Uranus, Antim și parțial Rahova - și 17 biserici. Zilnic, peste 20.000 de muncitori lucrau în trei schimburi. În cinci ani, a răsărit ca din pământ a doua clădire administrativă, ca mărime, din lume, după Pentagon, cu un volum de 2.500.000 mc, cu peste 7.000 de încăperi, unele de mărimea unui stadion. Nota de plată a fost de circa 2 miliarde dolari în condițiile în care poporul era confruntat cu frig și grave lipsuri alimentare. Proteste venite din partea unor organizații neguvernamentale internaționale au jucat un rol important în stavilirea acestor planuri megalomane și probabil în salvarea a ceea ce a mai rămas din monumentele istorice aflate pe lista neagră a dictatorului.
PRIMUL PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI
La 28 martie 1974, Ceaușescu este ales în funcția de președinte al Republicii Socialiste România, de către Marea Adunare Națională, devenind astfel primul președinte al României. Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, dădea impresia că încearcă să se elibereze de dominația sovietică, atrăgând simpatia și aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle și Richard Nixon. În CAER, la indicația lui, delegațiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două țări comuniste europene care au participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România este singura țară din blocul răsăritean, cu excepția URSS, care la acea vreme, întreținea relații diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul și cu R.F. Germania. Un tratat includând România pe lista țărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974.
La începutul carierei sale ca șef al statului, Ceaușescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic independent față de Uniunea Sovietică. În anii ’60, Ceaușescu pune capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia, deși formal țara va continua să facă parte din această organizație până la dizolvarea acesteia. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia și o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceaușescu reușește pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioților săi, cât și pe cea a lumii occidentale.
În 1980, este semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România și Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi președinți ai Statelor Unite ale Americii (Nixon și Ford).
PLATA DATORIEI EXTERNE ȘI DECLINUL
În 1982, într-un efort de a achita datoria externă mare a guvernului său, acumulată prin intermediul societăților industriale prost gestionate în anii 1970, Ceaușescu a ordonat exportul a o mare parte din producția agricolă și industrială a țării. Deficitul de alimente, combustibil, energie, medicamente și alte necesități de bază a redus drastic standardele de viață și a intensificat neliniștea.
România a devenit prima țară din lume care și-a plătit integral datoria externă, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, în anul 1989. Această realizare a fost prezentată ca o dovadă a independenței economice și a mândriei naționale, în special în cadrul propagandei regimului comunist.
Ceaușescu a instituit un cult al personalității extinsă și i-a numit pe soția sa, Elena, și mai mulți membri ai familiei în posturi înalte în guvern și partid.
Securitatea a menținut controlul rigid asupra libertății de expresie și a mass-media și nu tolera nicio disidență internă sau de opoziție.
REVOLUȚIA ȘI EXECUȚIA
În 1989, regimul Ceaușescu s-a prăbușit după ce Ceaușescu a ordonat forțelor sale de securitate să deschidă focul asupra demonstranților antigubernamentali în Timișoara pe 17 decembrie. Demonstratiile s-au răspândit în București, iar apoi în toată țara, și la 22 decembrie armata română a trecut de partea demonstranților. În aceeași zi, Ceaușescu și soția sa au fugit din capitală cu un elicopter, dar au fost capturați de către armată. La 25 decembrie au fost judecați și condamnați în grabă de către un tribunal militar special în baza acuzațiilor de crimă în masă și alte infracțiuni. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost apoi împușcați de un pluton de execuție. Trupurile lor au fost înmormântate în cimitirul Ghencea.
REGRETUL PUBLIC
În urma unui sondaj din 2009, dacă în 1989 uciderea soților Ceaușescu nu a stârnit multe regrete, douăzeci de ani mai târziu percepția românilor asupra primului lor președinte s-a schimbat. Potrivit unui sondaj CURS, 31% dintre cei chestionați sunt de părere că în manualul de istorie Nicolae Ceaușescu ar trebui prezentat ca un om care a făcut României mai mult bine, iar 52% ca un om care a făcut bine și rău în mod egal.
DESHUMAREA
La 21 iulie 2010, Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena Ceaușescu, au fost deshumati pentru prelevarea de probe ADN, după 21 de ani, la cererea fiului lor Valentin Ceaușescu și a ginereului Mircea Oprean, pentru a stabili dacă ei au fost sau nu înmormântați acolo. Probele ADN au demonstrat că, într-adevăr, soții Ceaușescu au fost înmormântați la cimitirul Ghencea din București.
CULTUL LUI CEAUȘESCU
În iulie 2015, România a interzis prin lege "cultul lui Ceaușescu".
