Ludovic al XIV-lea s-a născut în Saint-Germain-en-Laye, la 5 septembrie 1638. Este numit și “Regele Soare” și conducătorul absolut al Frântei, a adus multă glorie tării sale și a dorit să supună întreagă Europa prin război. Cultura franceză a înflorit în timpul celor șaptezeci și doi de ani cât a durat domnia sa, dar în același timp Ludovic și-a sărăcit țara și a semănat semințele revoluției.
În 1643, la vârstă de patru ani îi succede la tron tatălui sau, Ludovic al XIII-lea.
În anul 1660, se căsătorește cu Măria Tereza a Spaniei. După moartea cardinalului Mazarin, Ludovic a șocat întreagă Franța prin hotărârea lui de a conduce singur. Se considera alesul lui Dumnezeu. Una dintre urmările acestui fapt a fost retragerea libertăților religioase ale francezilor protestanți (hughenoți).
În 1682, Ludovic a anunțat oficial că guvernul și curtea regală vor fi mutate la Versailles, unde se cheltuiseră deja milioane pentru transformarea unui castel modest într-un palat grandios. Acest palat, cu a să spectaculoasa sală a oglinzilor și cu magnificele sale grădini era o declarație artistică și în același timp un model de a spori prestigiul Franței și de a supraveghea nobilimea. În parte, Ludovic a fost inspirat în construcția palatului și de invidia pe care i-o provocase magnificul palat de la Vaux și grădinile sale minunate. Palatul aparținea lui Fouquet, fost ministru de finanțe. Se spune că regele s-a considerat ofensat atunci când a văzut magnificele piese de mobilier de la Vaux, fântânile și cei o mie de portocali din grădinile castelului. În acest timp, Ludovic i-a angajat pe decoratorul, pe arhitectul și pe gardianul lui Fouquet, Le Brun, Le Vau și Le Nôtre pentru a lucra la Versailles. Un atent protector al tuturor artelor, inclusiv al muzicii și al literaturii, Ludovic a fondat academii de pictură, sculptură, științe și arhitectură. A fondat, de asemenea, Comédie Française.
În 1683, îi moare soția, se căsătorește cu doamna de Maintenon, aceasta incurajandu-l să se aplece mai mult spre religie. Astfel, Ludovic a început să poarte cu el peste tot o cărticică de rugăciuni și un rozariu. Dezastrele din războaie și moartea mai multor urmași au cauzat multa durere.
În 1685, a avut loc revocarea Edictului de la Nantes. Hughenoții au refuzat să se convertească la catolicism și mai bine de 200.000 dintre ei au plecat din exil. În tinerețe, Ludovic a lucrat cu o energie ieșită din comun, în general, cate opt ore pe zi, și a dezvoltat două puternice instrumente ale puterii, un corp diplomatic profesionist și o armată permanentă. Astfel, Franța a devenit un model de stat birocratic în Europa secolului al XVIII-lea. Economia a prosperat și ea, bine condusă de către Colbert, sfetnicul pe probleme financiare al regelui.
Țelul sau era să glorifice Franța și să mute centrul de putere al Europei dinspre Habsburgi spre Bourboni. Se alătură în fiecare primăvară companiilor desfășurate anual de către armată. Îi făcea placere să trăiască în cort și să-și treacă în revistă trupele. Setea lui de glorie și dorință de expansiune a condus Franța în patru războaie majore: în partea spaniolă a Tarilor de Jos, în Olanda, în regiunea Rinului și în razboiul Spaniei pentru succesiune.
Între anii 1701-1714, prin Tratatul de la Utrecht, care a pus capăt acestui ultim război, nepotul lui Ludovic, Filip, a fost recunoscut că moștenitor al tronului Spaniei, dar Franța era în pragul ruinei.
În 1715, monarh absolut, obsedat de grandoare și lăudat de curteni, Ludovic s-a izolat de oamenii simpli și la moartea să, când trupul neînsuflețit îi era transportat la St. Denis, mulțimea l-a apostrofat. Dorință de expansiune a lui Ludovic a purtat Franța în patru războaie mari, lucru care a împins națiunea în pragul ruinei.
