CINE A FOST DECEBAL?
Decebal a fost unul dintre cei mai importanți regi ai Daciei, moment în care regatul a ajuns la apogeul puterii sale. A fost fiul regelui dac Scorilo. A luptat împotriva împăraților romani Domițian și Traian pentru a păstra independența țării sale, care corespunde României de astăzi.
CUPRINS
NUMELE LUI DECEBAL
Numele lui Decebal a fost consemnat numai de Tacitus (din opera căruia se vă inspira Orasius în secolul V d.Hr. și lordanus, sec. VI d.H.). Numele lui era DIURAPNEUS "Cel Orfan", un tarabostes din Sud-Vestul Daciei, care a fost apoi divinizat, ca un semizeu, de populația dacică, supranumindu-l DE-CEBALUS, "Neam de Cal" ori "Pe Cal", "Cavaler", ori "I NOROGUL”” (Ducipalul) şi căruia, regele dac de atunci, DURAS, printr-un gest nobil şi inteligent, îi va ceda tronul. Pe vasul funerar descoperit la Grădiştea de Munte - Sarmi-seget-usa (eu mă grăbesc să curg - sanscrită) - apar două ştampile cu inscripţia: DE CE BALUS PERS CORILO, ce se poate traduce "Decebalus a plătit înălțarea la cer"... iar dacă îl citim în oglindă "Oliroc Srep Sula Beced: Viteazul Cal s-a sinucis". Dar inscripția se mai poate citi şi: "DE CEBALUS PERSCO RILO": "De neamul calului va pieri duşmanul” (Adrian Bucurescu, Dacia Secretă, Fd. Arhetip, Bucureşti, 1998, p. 183). Se pare că acest blestem a circulat printre daci până la dispariţia imperiului Roman.
Goţii care se credeau urmașii Geţilor au avut un rege cu nume predestinat, ALARIC, Inorogul, născut în... Dacia, care purta în sufletul lui acest blestem, astfel că la începutul secolului V d.H., vizigoțîi, conduşi de Inorog, au părăsit Hemus - Peninsula Balcanică şi au pătruns în Italia. Alaric cucereşte Roma la 24 August 410 d.H., distrugând-o până în temelii, trecând-o prin foc şi sabie... Să se fi îndeplinit astfel blestemul lui De-Cebalus?
LUPUL DACIC
Draconul dacic sau Lupul dacic a fost un steag militar folosit de trupele dacilor din antichitate, care poate fi văzut în mâinile soldaților lui Decebal în mai multe scene reprezentate pe Columna lui Traian din Roma, Italia. Acest instrument are forma unui dragon cu fălci deschise, asemănătoare cu cele ale unui lup. Capul gol al dragonului era montat în vârful unei sulițe cu o țesătură fixată în partea din spate. În timpul utilizării, draconul era ținut în vânt sau deasupra capului unui călăreț, unde se umplea de aer și dădea impresia că este viu, scoțând în același timp un sunet strident când vântul trecea prin fâșiile sale de material. Draconul dacic a influențat probabil dezvoltarea draconului roman similar.
Dacii s-au luptat sub stindardul lupului, stindard tradiţional al tracilor: capul de lup cu corpul de dragon; Romanii au avut capitala, Roma, întemeiată şi ea „sub semnul lupului”... şi după vechile legende, de un trac, Enea-Strălucitorul, plecat din zona Oltinei (Oltina-Latina).
DOMNIA LUI DECEBAL
În anul 87 Duras a cedat puterea lui Decebal, deoarece acesta din urma se remarcase în luptele contra romanilor. Chiar de la începutul domniei sale din anul 87, Roma sub conducerea lui Domițian, a început asaltul asupra Daciei printr-o campanie organizata sub conducerea lui Cornelius Fuscus. Acesta este însă ucis în carpați la Tapae (așezare a sistemului de fortificații a cetății Sarmizegetusa). Reacția la înfrângerea suferita nu s-a lăsat mult așteptată din partea Romei, aceasta organizând un an mai tărziu, în 88, o alta campanie împotriva lui Decebal, de această dată condusă de Tettius Iulianus, intrând în Dacia prin Banat. De această dată, defileul de la Tapae nu îi mai aduce victoria lui Decebal, fiind înfrânt de romani. Totuși, se pare, că pacea încheiată un an mai tărziu i-a adus beneficii tot regelui dac, ca urmare a situației nefavorabile în care se afla Imperiul roman în Pannonia susținătorilor lui Decebal, quazii și marcomanii.
Viteazul Diurapneus (Decebal), ca rege reface unitatea statala a Daciei întărește armata și stabilește legături de alianţă cu popoarele vecine formând nouă Confederație Dacică, Dacia încadrându-se între graniţele naturale precizate ulterior de Ptolemeu, din Carpaţi şi până la Nistru (Tyros) şi de acolo la Dunăre. Neamurile getice împrăștiate în răsăritul Moldovei până dincolo de Bug, iazygii şi roxalanii, se vor alătura şi ei Confederaţiei opusă Romei.
Desi că întindere era mai mica decât în timpul lui Burebista, Dacia a devenit un stat prosper, atât din punct de vedere demografic și cultural cât și economic. Acest lucru a ambiționat și mai mult dorința Imperiului roman de o stăpâni.
Din timpul lui Decebal datează construcţiile grandioase de la Sarmisegetuza, dacă nu chiar înainte de el, incinta sacră, discul solar de andezit, sanctuarele patrulatere, cât şi atelierele metalurgice de la Grădiştea Muncelului, capabile să producă un fier cu o puritate de 99,97%.
ATACURILE DACICE DIN MOESIA
În anul 85 d.Hr. armata dacică a început raiduri asupra provinciei romane puternic fortificate Moesia, situată la sud de Dunăre. În 86, regele Duras a ordonat un atac mai viguros spre sud în Moesia. Sursele romane se referă la faptul că atacul a fost condus de "Diurpaneus" (sau "Dorpaneus"). Mulți autori au considerat că această persoană este Duras însuși și se referă la el ca fiind "Duras-Diurpaneus". Alți cercetători susțin că Duras și Diurpaneus sunt persoane diferite sau că Diurpaneus este identic cu Decebal. Surse recente sunt de părere că "Diurpaneus" este cel mai probabil Decebal.
Dacii l-au învins și ucis pe Oppius Sabinus, guvernatorul Moesiei, forțându-l pe Domițian să desfășoare mai multe trupe în zonă. Marcus Cornelius Nigrinus l-a înlocuit pe Sabinus. Domițian a preluat comanda pentru a rezolva el însuși problema, sosind împreună cu generalul său, prefectul gărzilor pretoriene, Cornelius Fuscus.
RĂZBOIUL CU DOMIȚIAN
Domițian i-a respins pe daci din Moesia, apoi s-a întors la Roma pentru a sărbători triumful, lăsându-l pe Fuscus la conducerea armatei. Fuscus a avansat în Dacia, dar cele patru sau cinci legiuni ale sale au suferit o înfrângere majoră când au căzut într-o ambuscadă a forțelor lui Decebal. Două legiuni romane au fost prinse în ambuscadă și înfrânte la o trecătoare pe care romanii au numit-o Tapae (cunoscută pe scară largă sub numele de Porțile de Fier ale Transilvaniei). Fuscus a fost ucis, iar Decebal a fost încoronat rege.
Dio Cassius l-a descris pe Decebalus după cum urmează:
Acest om era iscusit în înțelegerea războiului și iscusit și în purtarea războiului; judeca bine când să atace și alegea momentul potrivit pentru a se retrage; era un expert în ambuscade și un maestru în bătălii crâncene; și știa nu numai cum să dea o bună urmare unei victorii, ci și cum să gestioneze bine o înfrângere. De aceea, el s-a arătat un antagonist al romanilor pentru o lungă perioadă de timp.
Fuscus a fost înlocuit de Tettius Julianus. În 88, Julianus a comandat o altă armată romană sub Domițian împotriva dacilor, învingându-i într-o bătălie lângă Tapae.
PACEA CU DOMIȚIAN
Cu toate acestea, în altă parte în Europa, Domițian a trebuit să se confrunte cu revolte de-a lungul Rinului și a suferit înfrângeri grele în fața marcomanilor și a triburilor sarmațiene din est, în special Iazyges. Având nevoie de trupele din Moesia, Domițian a acceptat termenii de pace cu Decebal. El a fost de acord să plătească sume mari (opt milioane de sesterți) ca tribut anual dacilor pentru menținerea păcii. Decebal l-a trimis pe fratele său Diegis la Roma pentru a accepta o diademă din partea împăratului, recunoscând oficial statutul regal al lui Decebal.
ASASINAREA LUI DOMIȚIAN
La Roma, Domițian nemulţumeşte pe contemporanii săi prin "politica de grandoare" ce o duce: secătuirea finanţelor, propagarea despotismului, reprimarea cruntă a creştinismului.
La 18 Septembrie 96 d.Hr. Domitianus este asasinat de un libert iar în ziua următoare armata şi conspiratorii îl vor proclama împărat pe bătrânul senator Mmarcus Cocceius Nerva, care îl vă adopta că fiu și asociat pe Traian (53-117) la 29 Octombrie 97 d.H.
ÎMPĂRATUL TRAIAN
Traian, după învingerea Germanilor, supărat pe "dispreţul pe care-l aveau dacii faţă de romani” (Pliniu cel Tânăr), hotărăşte mărirea efectivelor militare din Moesia inferioară, construieşte castrul de la Bărboşi-Galaţi, consolidează fortificațiile din oraşele pontice până la Tyros (Nistru), dispune terminarea şoselei de la malul sudic al Dunării la Cazane (inscripţia Tabula Traiană confirmă aceasta). Dar adevărata cauză a reizbucnirii războiului cu Dacia o constituie aurul pe care Dacia îl stăpânea, reprezentând pentru Roma un "El Dorado", o "Californie" a antichităţii.
PRIMUL RAZBOI DACO-ROMAN
Traian adăuga celor nouă legiuni de la Dunărea mijlocie şi inferioară, încă alte patru, aduse din provinciile germane şi alte două create special cu prilejul primului război dacic.
La 25 Martie 101 Împăratul Traian părăseşte Roma aşezându-se în fruntea a 150.000 de soldaţi, ca să cucerească, după cum spun majoritatea istoricilor, "o ţară de agricultori fără o forţă armată". O întrebare legitimă ar fi: Dacă erau aşa de puţini de ce îi trebuiau lui Traian 150.000 de soldaţi?!
În vara anului 101 legiunile romane conduse de Traian debarcau la Lederata (Rama) şi se îndreptau spre Acidava (Vărădiţa). Decebal îi lăsă să pătrundă până în Banat, concentrându-şi oastea în zona de la Tapae-Bucova, unde Traian obţine o modestă victorie. Totuși această victorie deschide romanilor drumul spre Ţara Hațegului situată în apropierea nucleului dacic din Munţii Surianului (Surya - zeul soarelui la vechii vedici). Datorită diversiunii făcute de Decebal, care se aliază cu burii, bastornii şi roxalanii trecând Dunărea şi atacând aşezările romane acum aşezate între Dunăre şi Pontul Euxin (Constanţa), Traian este silit să-şi retragă o parte din legiunile din Dacia, pentru a-i respinge pe daci şi pe aliaţii lor din sudul Dobrogei, unde mai târziu, în 109, va ridica Monumentul de la Adamclisi şi Tropaeum Traiani. Alţi istorici spun că acesta a fost ridicat de daci.
În primăvara anului 102 Traian preia ofensiva, străbate Muntenia prin pasul Bran, învingându-l pe Decebal. În urma păcii încheiate, Decebal pierde Banatul, Țara Hațegului, Oltenia, Sudul Munteniei şi al Moldovei. În decembrie 102, la Roma, Traian primeşte numele de DACICUS (învingător al dacilor). Traian întăreşte linia Dunării cu efective militare.
Între 103-105, cu ajutorul lui Apolodor din Damasc (Siria), reconstruieşte podul de piatră de peste Dunăre la Drobeta-Turnu Severin (adevăratul constructor al podului fiind Burebista). Apolodor din Damasc era cel mai vestit arhitect al timpului său; lui i s-a încredinţat mai târziu construcţia Columnei lui Traian (ciudat că pe columnă a uitat să-şi prezinte podul!). A scris şi o carte despre construcţia, ori mai corect spus reconstrucţia podului, care însă s-a pierdut; cuprinsul ei pare să-l fi cunoscut Dio Cassius, care dă în istoria sa o descriere amănunțită şi exactă a podului. Marile construcţii de poduri au întotdeauna ceva simbolic, aproape eroic, semnificând tot atâtea mărturii curajoase despre perpetua silinţă umană de a înlătura piedicile pe care natura le aşterne adeseori în calea noastră; menirea lor este înlesnirea legăturilor de comunicaţie sigure între un ţărm şi altul... cât despre reconstrucţia podului de către Apolodor, aceasta a însemnat înlesnirea jefuirii, a subjugării şi sclaviei poporului dac, a cotropirii în proporție de 14% a teritoriului Daciei, cum încă mai spun unii dintre "istoricii noştri", "! Constantin cel Mare, dac născut în satul Niş de la Sudul Dunării, vă reconstrui şi el acest pod la aproape 200 de ani după retragerea trupelor romane din Dacia.
AL DOILEA RĂZBOI DACO-ROMAN
Al doilea război al lui Traian împotriva lui Decebal, începe în vara anului 105, când Traian soseşte la Drobeta-Turnu Severin. (Reamintim că între timp a avut loc o tentativă de asasinat împotriva lui Traian care însă a eşuat.) Să revenim deci la armatele romane, care, doritoare nu de faimă ci de aurul şi averile dacilor, înaintează în trei coloane:
- prima coloană înaintează pe Valea Cernei (prin locurile unde legendele tracice povesteau că venea tocmai din Nordul Egiptului, să moară, pasărea PHOENIX; ea ţinea în cioc cel mai vechi însemn pelasgic, iar în gheare „smirna”; din cenuşa ei, undeva în munţii Cernei, pasărea Phoenix renăştea). Aşadar prima coloană romană înaintează prin Valea Cernei, Ţara Hațegului, ajunge la cetăţile Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie, pe care le distruge.
- a doua coloană urcă pe Valea Jiului, pe la Castrul de la Bumbeşti, pătrunzând în Masivul Surianul pe la Baniţa.
- a treia coloană, condusă de Traian, se deplasează de la Drobeta la Sucidava şi Romula, străbate Valea Oltului până la Castra Traiană (Sâmbotin-Vâlcea), ajunge la Tilişcă, apoi la Căpâlna.
Bătălia pentru Sarmisegetuza Regia se dă la începutul verii anului 106 d.H., cu participarea legiunilor a l-a Adriutix, a IV-a Flavia Felix şi a unui detaşament (vexillatio) din Legiunea a VI-a Ferrata. Dacii resping primul atac, dar sunt distruse conductele de apă care aprovizionau capitala Daciei. Cetatea este incendiată, sunt retezaţi toţi stâlpii sanctuarelor în incinta sacră, se distruge întreaga fortificaţie. Războiul, însă, continuă. Prin trădarea lui Bacilis (confident al regelui dac), romanii găsesc în albia râului Sargesia, tezaurul lui Decebal (evaluat de Jerome Carcopino la 165,5 tone de aur şi 331 de tone de argint; vezi Marcela Nică, Istoria Românilor, Ed. Mondan, Bucureşti, 1994, p. 26)”. Ultima luptă cu oastea regelui dac are loc la Porolissum (Moigrad).
MOARTEA LUI DECEBAL
Era adânc înrădăcinat în firea tracilor obiceiul de a nu se teme de moarte. De aceea se spunea despre ei că plecau la luptă mai veseli decât în oricare altă călătorie. În retragerea spre munţi, Decebal este urmărit de cavaleria romană condusă de decurionul Tiberius Claudius Maximus. Religia dacică a lui Zamolxes admitea sinuciderea ca o ultimă uşurare pentru cei prea greu loviți de nenorocire, ba chiar o înalţă şi preamăreşte cu făgăduinţe supranaturale. Dacii care au ascultat ultima cuvântare a lui Decebal, se împrăștie şi se sinucid. Numai nesupusul rege, mai mare decât zeul său, nu-şi caută uitarea în moarte, ci încearcă să se sustragă dinaintea romanilor, în speranţa măreaţă că va mai putea găsi încă, în străfundurile munţilor sau în codrii neumblaţi, mijlocul de a pregăti reînceperea luptei şi răzbunarea. Dar cavaleria romană îl urmăreşte fără răgaz, este gata să pună mâna pe el, şi atunci marele Decebal îşi împlineşte destinul punându-şi capăt zilelor. Scena măreaţă a morțîi sale poate fi regăsită pe Columna lui Traian.
DECEBAL, EROU AL ROMÂNILOR
Decebal este considerat un erou național în România și a fost portretizat în numeroase opere literare, filme, sculpturi publice și alte monumente comemorative.
Decebal a început să fie văzut ca erou național în secolul al XIX-lea, când a ajuns să fie asociat cu idealurile de libertate națională și rezistență la imperialism. Mihail Kogălniceanu a ținut un discurs în 1843 în care l-a numit pe Decebal "cel mai mare rege barbar din toate timpurile, mai demn de a fi pe tronul Romei decât descendenții ticăloși ai lui Augustus!".
Alecu Russo l-a comparat cu eroul medieval Ștefan cel Mare, spunând: "Atât unul cât și celălalt au avut același scop, aceeași idee sublimă: independența țării lor! Amândoi sunt eroi, dar Ștefan este un erou mai local, un erou moldovean, pe când Decebal este eroul lumii." Mihai Eminescu, poetul național al României, a scris drama istorică Decebal. Poezia lui George Coșbuc din 1896, Decebal către popor, laudă disprețul liderului dacic față de moarte.
CHIPUL LUI DECEBAL
Sculptura rupestră a lui Decebal (Chipul regelui dac Decebal) este o sculptură colosală a chipului lui Decebal. Sculptura se află în apropierea orașului Orșova, în județul Mehedinți. A fost realizată între anii 1994 și 2004, pe o stâncă de pe malul Dunării, la Porțile de Fier, care formează granița dintre România și Serbia. Sculptura regelui dacic este cel mai înalt relief rupestru din Europa, cu o înălțime de 55 m și o lățime de 25 m.
A fost comandat de omul de afaceri român Iosif Constantin Drăgan și a fost nevoie de 10 ani pentru ca doisprezece sculptori să îl finalizeze. Artistul sculptor principal a fost Florin Cotarcea, din Orșova. Potrivit site-ului lui Drăgan, omul de afaceri a cumpărat stânca în 1992, după care sculptorul italian Mario Galeotti a evaluat locul și a realizat o primă machetă. Primii șase ani au constat în dinamitarea stâncii până la forma de bază, iar restul de patru ani au fost dedicați completării detaliilor.
Sub chipul lui Decebalus se află o inscripție latină care spune "DECEBALUS REX-DRAGAN FECIT" ("Regele Decebalus-Făcut de Drăgan"). Sculptura a fost plasată vizavi de o placă memorială veche, sculptată în stâncă pe partea sârbă a râului, orientată spre România. Placa, cunoscută sub numele de Tabula Traiana, consemnează finalizarea drumului militar al lui Traian de-a lungul Dunării și comemorează astfel înfrângerea finală a lui Decebal de către Traian în 105. Drăgan a vrut ca sârbii să sculpteze un cap uriaș de împărat roman, ca și cum l-ar fi înfruntat pe Decebal pe partea opusă a fluviului, dar sârbii au refuzat.