Alexandru Nancu (1959-2013)

Scris de Ionut Vornicu on .

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 3.17 /5    (3 Votes)
Alexandru Nancu

1959 La 4 august, in Bucuresti, Romania, s-a nascut Alexandru Nancu. A fost un sculptor si grafician roman, creatorul Fundatiei HAR. Fiul lui Anatolie Nancuischi, fost ofițer al armatei române, refugiat după 1945 din Basarabia, și al Lidiei Nancuischi, pictoriță. Alexandru Nancu a salvat de la dispariţie două biserici de lemn superbe din Oltenia de nord, pe cea de la Mreneşti Creţeni şi pe cea de la Pietrari Angheleşti, aceasta din urmă dovedindu-se a fi, poate şi ca o încununare a devotamentului său, cea mai veche biserică de lemn atestată din Ţara Românească. A dăruit, practic, aceste două edificii religioase reprezentative pentru arhitectura vernaculară a judeţului Vâlcea unei instituţii abilitate să se ocupe de prezervarea patrimoniului: Muzeului Judeţean Vâlcea.

1983 A absolvit Academia de Artă din București, fondează, alături de alți artiști și oameni de cultură, Fundația HAR. Ca director al fundației, a inițiat programele „Habitat și Artă în România“ și „Tradiție și postmodernitate“. A fost redactor șef al publicației fundației Har, revista Ianus. Tot in  1983 realizeaza bustul monumental al militantului paşoptist Radu Golescu, amplasat la conacul Golescu din Câmpulung Muscel.

1983-1988 In aceasta perioada initiaza taberele de creatie Săliștea-Sibiu (1983), Măgura Buzăului (1984), Babadag (1986), Scînteia (1988).

1983-2013 In aceasta perioada organizeaza urmatoarele expozitii personale: „Simetrii” – Galeria „Atelier 35”, Bucureşti (1983), „Chipul pietrei” – Galeria Orizont, Bucureşti (1986), expoziţie retrospectivă – Galeria „Anticariat-Curtea Veche (2013).

1983-2012 Intre acesti ani, participă la majoritatea saloanelor naţionale de artă şi la saloanele de sculptură mică, Viena, Bratislava (1990), Sain Maure, Paris (1991, 1993), Râmnicu Vâlcea (1998), „Arta în drum spre muzeu” – Râmnicu Vâlcea (1999), „Brâncuşiana” – Târgu Jiu (1999), „22 de măşti la Veneţia” – Italia (2000), „Regăsirea memoriei” – Palatul brâncovenesc de la Potlogi (2001), „Visări Levantine” – Institutul de Cultură şi cercetare Umanistică de la Veneţia (2003), Chiogia (2003).

1997-2002 Realizeaza taberele de creatie: „Habitat și Artă în România“ – Basarabi și Râmnicu-Vîlcea (1997, 1998-1999), „Tradiție și postmodernitate“ – Rîmnicu-Vîlcea (2000, 2001, 2002), „Brâncușiana“ – Tîrgu Jiu (2002).

Walt Whitman (1819-1892)

Scris de Ionut Vornicu on .

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 4.50 /5    (1 Vote)
Walt Whitman

1819 La 31 mai, in Long Island, SUA, s-a nascut Walt Whitman. A fost un poet, eseist, jurnalist și umanist american. Considerat „cel mai mare poet american” de către mulți pe când trecuseră doar patru ani de la moartea sa, Whitman este văzut ca primul poet urban. Tată lui, fermier şi tâmplar de meserie, s-a mutat în Brooklyn, pe atunci un orăşel mic, pe când Walt încă nu împlinise cinci ani. Tinereţea lui Whitman s-a petrecut aşadar atât la oraş, cât şi la ţară, în mediul rural, dar şi urban.

1855 Când au apărut pentru prima dată, Firele de iarbă ale lui Walt Whitman au semnalat o revoluţie poetică pentru care era nevoie de o voce nouă, la fel de proaspătă şi îndrăzneaţă ca şi ţara cea nouă. Poezia americană, care nu este o prelucrare sau variaţiune a modelelor europene, începe odată cu Whitman. Persoana creată de el pentru a întruchipa vocea distinct americană este la fel de uluitoare şi magnifică precum însăşi naţiunea americană. Withman este un Rabelais american, al cărui apetit pentru experienţă se dovedeşte tot atât de impresionat ca şi creaţiile lui Rabelais. Pentru a deveni purtătorul de cuvânt al unei naţiuni, Whitman a creat o formă poetică deschisă şi flexibilă şi a extins subiectul poeziei incluzând viaţa cotidiană şi sexualitatea, ceea ce a reprezentat una dintre cele mai puternice influenţe în modelarea poeziei secolului al XX-lea. Ezra Pound, al cărui apel la inovaţie răzbate din scrierile lui Whitman, recunoaşte cu reticenţă măreţia altuia: „El este America. Cruditatea lui o percepem ca pe o duhoare excesiv de puternică, dar este America. El reprezintă golul din stîncă unde se formează ecoul vremii lui. El „cîntă starea crucială" şi este „vocea triumfătoare". E dezgustător. Este o pilulă care produce o ameţeală exagerată, dar îşi îndeplineşte misiunea... pare mulţumit că este ceea ce este şi se identifică cu vremea şi poporul său.”

Complex, contradictoriu, subjugat de un eu nelimitat îmbinat cu o capacitate extraordinară de a intra în lumea imaginară din jurul său, Whitman a insistat să fie considerat poetul american epic care înregistra, după propriile sale cuvinte „o Naţionalitate Democratică agregată, inseparabilă, fară precedent, vastă, compozită, electrică".