SCRIITORI

Ienache Văcărescu

  • NASCUT: 1740
  • DECEDAT: 12 iulie, 1797
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Poet

1740 Acesta este anul (cu aproximatie) in care s-a nascut poetul Ienache Vacarescu. Descendentul unei vechi si influiente familii boieresti, fiul boierului (logofat, vistier, mare ban) Stefan Vacarescu si al Catincai  (nascuta Done). Carturar, poliglot (stia cateva limbii moderne europene si orientale), om politic proeminent, poet, Vacarescu detine inalte dregatorii (de cinci ori vistiernic).

1772 Autoritatile otomane il desemneaza plenipotentiar in negocierile de pace cu rusii, la Focsani, si-i dau constant semne de inalta pretuire.

1773 Iosif al II-lea, care-l cunoaste la Brasov, ii acorda o memorabila audienta la Viena.

1780 Detine rangul de mare spatar.

1781 Iosif al II-lea il trateaza cu o neobisnuita diferenta.

La Bucuresti, in vasta locuinta de pe Podul Mogosoaiei, tine o adevarata curte (cu numeroase slugi, printre care cateva tinere si gingase fete deprinse cu dansul si muzica) si cultiva un interior somptuos (mobila orientala cu incrustatii de aur si ivoriu, matasuri si giuvaericale, tacamuri fine etc.). Senzual si amator de voluptati, ca toti membrii protipendadei, el nu dispretuia aventurile efemere; o cronica rimata contemporana ne informeaza ca insasi doamna lui Voda Moruzi era sensibila la farmecele sale. Peste frivolitati, marele boier aseza insa „trecerile de vreme cele veselitoare de suflet" caci, in taina faptuirii lui, era tulburat de melancolie si nu credea in huzur („Am vazut si eu lumina lumii acesteia, plina de amar chiar la fericirile ei si plina de nestatornicie chiar la cele ce se pot socoti mai statornice"). Pe taram creator, Vacarescu demonstreaza curiozitati intinse si aptitudini variate, desi opera, infiripata pe apucate, ramane fragmentara, datorita vitregiei imprejurarilor.

1787 Gramatica (elaborata insa dupa relatarea austriacului Sulzer, inca de la 1780, deci fara a cunoaste lucrarea lui Micu-Sincai) utilizeaza mai multe izvoare straine: indeosebi pe italianul Girolamo Gigli si grecul Antonio Catiforo. Ea enunta limpede ideea romanitatii („limba romaneasca urmeaza limbii italienesti si celorlalte ce sunt asemenea acesteia, care le au inceputul din limba latineasca"), lauda traducerea Bibliei din 1688, propune simplificarea (timida) a alfabetului chirilic, recomanda imbogatirea vocabularului cu neologisme de origine greaca fara a izgoni termenii de origine slava si - merit important - introduce o nomenclatura calchiata dupa cea italiana, care s-a dovedit in cea mai mare masura plauzibila („soztantiv", „adiectiv", „propozitione", „nume propriu", „neutru", „indicativ", „imperfetu" etc.). Ultima parte a Gramaticii se ocupa de poetica, expunand, in spirit clasicist, principii de tehnica versificatiei, ilustrate cu exemple atat dupa modelul prozodiei antice, cat si al celei moderne. Vacarescu intelege insa, cu bun-simt, ca harul este mai presus de reguli: „aflarea si evglotia alcatuirii si gandurile cele inalte raman la duhul si isteciunea facatorului de stihuri".

Si pe taram poetic, ca pe toate celelalte, Vacarescu este un carturar reprezentativ, care face trecerea de la umanism la lumini, de la aderentele orientale ale culturii noastre la reinstalarea ei in Europa. In acest sens, catrenul testamentar recomandand „cresterea limbii romanesti si a patriei cinstire" pare a simboliza depasirea sentimentului de neam si constituirea ideii moderne de natiune.

1788-1790 Este exilat in Rhodos  si isi traieste ultimii ani in vrajba cu domnitorul Alexandru Moruzi. Ipoteza mortii prin otravire nu este exclusa. Lui Vacarescu i se datoreaza una din cele dintai "Gramatici tiparite" (1787), doua dictionare  (turco-roman, romano-turc; germano-roman, romano-german), o "Istorie a prea puternicilor imparati otomani"  (cu savuroase pagini memorialistice), o culegere de documente referitoare la romani, scoase din arhive otomane (lucrare pierduta). Cea mai importanta latura a activitatii creatoare a lui Vacarescu ramane poezia. Desi de mica intindere, opera sa este definitorie pentru momentul constituirii lirismului cult in Tarile Romane, ea fixeaza o ipostaza specifica a anacreontismului nostru (caracterizata de infuzia folclorica in ritualul erotic manierist, de influenta neogreceasca).

Imaginea intemeietorului dinastiei literare a Vacarestilor continua sa circule stirbita, desi inca din 1861, intr-un articol entuziast, dar mai mult enuntiativ decat demonstrativ, Odobescu oferea datele necesare unei evaluari rezonabile. Ar fi desigur un nonsens sa judecam cu masura esteticului pur un autor care a produs in putinele momente de tihna ale unei existente zbuciumate, luptan-du-se din greu sa razbata peste neindestularea limbii, lipsa unei traditii literare, un climat cultural neprielnic si dominat de grecism. Lui Vacarescu nu i se potriveste insa nici perspectiva exclusiva a istorismului cultural, care, atent la circumstante si dispus sa preamareasca operele de pionierat, are mai totdeauna dezavantajul ca eclipseaza diferentele specifice, resorbind individualitatea in contextul de epoca si mentalitate. Vacarescu nu este numai ctitor al poeziei moderne si deschizator de drumuri in lingvistica, ci si o personalitate complexa, de mare calibru, un veritabil senior al secolului al XVIII-lea, epicureu, rafinat, abil, deopotriva om de actiune, om de lume si om de carte. Desi amenintat la fiecare pas cu pieirea, el face o cariera stralucita, reusind turul de forta de a nu-si strica relatiile nici la Constantinopol, nici la Viena.

1795 Il gasim ca mare ban.

Fiind favoritul unor domni, indeosebi al lui Al. Ipsilanti, cu care colaboreaza la intocmirea faimosului sau “Codice de legi”. Cunoaste insa si perioade mai dificile: se refugiaza la Brasov in timpul razboiului ruso-turc, incheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, este exilat de Nicolae Mavrogheni la Nicopole.

1797 La 12 iulie Ienache Vacarescu trece in eternitate.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Mircea Albulescu
Mircea Albulescu

Mircea Albulescu

Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor

Eugen Cioclea

Eugen Cioclea

Ion Vatamanu
Ion Vatamanu

Ion Vatamanu