1911 La 2 octombrie, la Zimnicea, judetul Teleorman, s-a nascut poetul, eseistul si traducatorul roman Miron Radu Paraschivescu. Fiul lui Romulus Paraschivescu si al Paulinei (nascuta Scorteanu), invatatoare. Student in Arte la Cluj si Bucuresti; Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti.
1926 Debut in "Povestea vorbei".
1930 In acest an, reia activitatea publicistica la "Gazeta invatatorilor" din Ploiesti, dar va colabora apoi la numeroase publicatii din deceniile patru si cinci.
1936 Secretar de redactie la "Era noua".
1936-1938 Redactor la ziarul "Timpul", unde conduce pagina a doua, de literatura si arta, semnand cu pseudonimul Paul Scorteanu (numele bunicului matern).
1938 Debut editorial cu "Oameni si asezari din Tara Motilor si a Basarabilor", urmat de "Paine, pamant si tarani" (1943), reportaje in maniera lui Geo Bogza, insumand experienta sociologica din „echipele studentesti", cu care a strabatut diverse regiuni ale tarii.
1939 Sef al Biroului Presei, la Cluj; redacteaza "Gazeta satului" (cu Ion Vinte).
1939-1940 Impreuna cu Bucur Schiopu, Minai Beniuc, V. Novac, Barbu Zevedei, face parte din grupul care anima rev. clujeana "Tara noua", de orientare democratica radicala.
1940-1943 Reintors la Bucuresti, la "Timpul", reia conducerea paginii culturale.
1941 Debutul poetic, cu vol. "Cantice tiganesti", revelatie a unui lirism singular prin rafinarea unei materii lirice umile si reabilitarea ingenios-stangace a cantecului de lume si a unui bogat limbaj argotic. Volumele: "Cantarea Romaniei" (1951), "Laude" (1953), "Declaratia patetica" (1960), "Versul liber" (1965), "Tristele" (1968) marcheaza efortul poetului de a gasi formula unui lirism direct, dezbracat de artificii, solidar cu mutatiile social-istorice ale contemporaneitatii. Modelele sale existentiale si estetice raman "Malraux" si "Garcia Lorca". Adversar al lui Tudor Arghezi, a carui opera si personalitate a atacat-o cu o vehementa nedreapta in "Azi", apoi in "Scanteia" (1947), anticipand campania de desfiintare din 1948. Temperament ciclotimie, pasional, capabil de mari elanuri si de bruste depresii, trecut prin mai multe crize psihice (despre care marturisesc paginile "Jurnalului" inedit), Paraschivescu avea cultul prieteniei ardente, dar si pe cel al aversiunilor paradoxale (un bun portret al omului, in "Ion Vlasiu", "Drum spre oameni", I-III, 1970).
Paginile sale de proza cu caracter reportericesc: "Balci la Raureni" (1964), "Drumuri si raspantii" (1967), ca si incercarile de teatru: "Asta-i ciudat?", in marginea vietii, "Irezistibilul Bolivar", "Hamletul meu" (publicat postum) sunt de un interes minor. In schimb, „poeta artifex", avea o vocatie speciala pentru trad. si a dat versiuni romanesti remarcabile din San Juan de la Cruz, Charles Peguy, Max Elskamp, Louis Aragon, R. M. Rilke, Stefan George, Puskin, N. A. Nekrasov, Garcia Lorca s. a.
1943-1944 Il gasim la la conducerea publicatiei "Ecoul", reusind sa intretina si aici cultul valorilor autentice si sa dejoace cenzura antonesciana.
1944-1946 In aceasta perioada lucreaza la "Scanteia" si "Romania libera".
1947-1948 Intemeiaza si conduce "Revista literara".
1949-1952 Conduce "Almanahul literar" din Cluj, dupa care se retrage din presa, pana in ultimii ani, cand initiaza (cu o pasiune irepresibila) "Povestea vorbei", supliment al rev. "Arges". Locuieste o vreme la Brasov, apoi la Bucuresti, pentru a se izola, in cele din urma, la Valenii de Munte, unde e si inmormantat.
1956 Pentru traducerea poemului "Pan Tadeusz" de A. Mickiewicz, a primit Premiul „G. Cosbuc" al Academiei Romane.
1971 La 17 februarie, la Bucuresti, Miron Radu Paraschivescu trece in nefiinta. Pasionat animator literar, si-a dedicat o parte insemnata a activitatii descoperirii de noi talente si stimularii tinerelor talente. Din manuscrise s-au publicat, indata dupa moarte, "Ultimele" (1971) si schita unui text memorialistic neterminat, "Amintiri" (1975).
