CINE ESTE MIRCEA CĂRTĂRESCU?

Mircea Cărtărescu este un prozator, poet și eseist român: Debutul său literar a fost marcat de premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul "Faruri, vitrine, fotografii" în 1980. A urmat o carieră prolifică, abordând genuri variate, de la poezie la proză și eseuri. Operele sale, precum "Orbitor" și "Nostalgia", au cucerit atât critica, cât și publicul, fiind considerate monumente ale literaturii contemporane românești. Cărtărescu a fost recunoscut și în afara granițelor, fiind tradus în mai multe limbi și distins cu numeroase premii internaționale, reflectând o viziune literară amplă și profundă.

NAȘTEREA ȘI FAMILIA

La 1 iunie 1956, la București, s-a născut poetul, prozatorul și eseistul român Mircea Cărtărescu, fiul lui Constantin Cărtărescu, economist și ziarist, și al Mariei (născută Badislav).

EDUCAȚIA

Între 1971 și 1975, a urmat cursurile Liceului „Dimitrie Cantemir". Din 1976 până în 1980, urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București. În această perioadă, 1976 și 1990, a mai frecventat și cenaclul „Junimea" (condus de Ovid. S. Crohmălniceanu). În 1991, a urmat cursurile Seminarului de Studii Culturale din Stuttgart, Germania. În 1996, a fost bursier al Fundației Rockefeller și al Colegiului Noua Europă.

DEBUTUL ȘI OPERA

În 1978, a debutat cu poeme în "România literară". În 1980, a debutat editorial cu "Faruri, vitrine, fotografii" (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), publicând apoi următoarele volume de poeme: "Aer cu diamante" (colectiv, 1982), "Poeme de amor" (1983), "Totul", "Levantul" (Premiul Uniunii Scriitorilor, 1990) și "Dragostea" (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1994).

În 1983, ca prozator, debutează în antologia "Desant 83", continuând apoi cu nuvelele din "Visul" (Premiul Acad., 1989), republicate integral sub titlul "Nostalgia" în 1993 și cu romanele "Travesti" (Premiul Asociației Scriitorilor Profesioniști din România) și "Orbitor - Aripa stângă" (Premiul ASPRO și Premiul rev. Cuvântul, 1996).

În 1992, publică eseul arhetipal despre poezia eminesciană "Visul chimeric". Prezent cu poeme în antologii străine la cenaclul „Litere", al Facultății de Litere din București: ("Quinze poites roumains", Paris, 1990; "Young Poets of a New Romania", Londra, 1993), Mircea Cărtărescu a stârnit un deosebit interes ca prozator: "Le Reve", Paris, 1992 (tradus de Helene Lenz) a fost nominalizat atât pentru Premiul Medicis, cât și pentru „Premiul pentru cea mai bună carte străină" și cel al Uniunii Latine. Alte traduceri includ "Lulu", Paris, 1993 (tot în trad. Helenei Lenz), "El Sueno", Barcelona, 1992 (trad. de Pilar Gilart Gorina), "Travestie", Amsterdam, 1995 (trad. de Jan Willem Bos).

Între 1996 și 2011, în această perioadă, Cărtărescu a avut o bogată activitate literară, cu lucrări în versuri, proză, antologii, colaborări, volume colective, eseuri, jurnale, traduceri și audiobooks (cărți audio). Câteva titluri includ "Orbitor. Aripa stângă" (1996), "Orbitor. Corpul" (2002), "Orbitor. Aripa dreaptă" (2007), "Travesti" (2009), "Mendebilul" (2006) etc.

În 2012, publică eseul "Ochiul căprui al dragostei noastre", "Editura Humanitas", București. Tot în 2012, i s-a acordat Premiul Internațional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt 2012".

În 2014, apare "Fata de la marginea vieții - povestiri alese", Editura Humanitas, București. În 2015, publică "Solenoid", Editura Humanitas, București. Tot în acest an, i se acordă Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană.

În 2017, apare "Peisaj după isterie", Editura Humanitas, București. În 2018, apare "Un om care scrie. Jurnal 2011-2017", Editura Humanitas, București.

CARIERA

În perioada 1980-1989, a activat ca profesor la o școală generală din București. În 1990, a devenit asistent la Facultatea de Litere din București.

În 1989, devine redactor al revistei "Caiete critice". În 1990, a fost invitat la Universitatea Iowa, SUA, în cadrul programului „International Writers Program".

În 1993, conduce cenaclul „Litere", al Facultății de Litere din București.

Între 1994 și 1996, a predat literatura română la Universitatea din Amsterdam, ca profesor.

PREMII ȘI DISTINCȚII

I se acordă premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul "Faruri, vitrine, fotografii" în 1980. În 1995, i se decernează Premiul revistei Ateneu pentru poezie.

În 2010, într-un sondaj realizat de revista „Adevărul literar și artistic", critici literari importanți au desemnat "Orbitor" drept „cel mai bun roman românesc din perioada 2000-2010".

În 2011, Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriții la Premiul Nobel pentru Literatură, însă premiul i-a revenit poetului suedez Tomas Tranströmer, "deoarece, prin intermediul imaginilor sale condensate, translucide, ne înlesnește accesul proaspăt la realitate". Tot în acest an, i s-a acordat Premiul Vilenica.

În 2013, i se acordă Premiul Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveția și Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Novi Sad. În 2016, i se acordă Premiul pentru proză Observator cultural ex-aequo pentru romanele "Solenoid" și "Trilogia Corso" de Daniel Vighi.

În 2018 i se acordă Premiul "Thomas Mann" pentru literatură și Premio Formentor de las Letras.