Zeii și zeițele grecești sunt numeroși, de la cunoscutul Zeus la zeități mai obscure, precum Ersa (zeița roua dimineții), până la personificări mai nebuloase precum Hybris și Kakia. Și, deși s-au scris volume întregi despre toată mulțimea lor, există un grup de zeițe despre care se vorbește mai puțin și care au pătruns în fondul nostru cultural modern și care merită să fie puțin menționate - Hore, sau Ore, zeițele anotimpurilor și ale progresiei timpului.
Horele nu au fost niciodată un grup consistent de zeițe. Mai degrabă, ca o trupă deosebit de volatilă, componența lor s-a schimbat semnificativ în funcție de locul și momentul în care privești în mod specific în peisajul mitologiei grecești. Chiar și asocierile lor generale capătă arome diferite în funcție de timp, loc și sursă.
Prima mențiune supraviețuitoare despre ele este în Iliada, în care Homer oferă puține detalii, cu excepția descrierii lor ca fiind păzitoarele porților Raiului, care se ocupă și de caii și carul Iunonei - roluri care par să dispară mai târziu. Dincolo de referința inițială a lui Homer există o mulțime de descrieri uneori contradictorii care ne oferă un număr și o natură variate de Ore, multe dintre ele având încă ecouri în artă și cultură.
HORELE ANOTIMPURILOR
Există însă o altă triadă de Hore, mai cunoscută, menționată atât în imnurile homerice, cât și în operele lui Hesiod. Și, deși s-a spus deja că cealaltă triadă avea câteva asocieri firave cu primăvara și cu plantele - Eunomia era asociată cu pășunile verzi, în timp ce Eirene ținea deseori un cornucopia și a fost descrisă de Hesiod cu epitetul "lăstar verde" - această triadă se apleacă mult mai mult asupra ideii că Horele sunt zeițe ale anotimpurilor.
Potrivit Fabulae ale savantului Hyginus din secolul I, acest trio de zeițe - Thallo, Karpo și Auxo - erau considerate în mitologia greacă și ca fiicele lui Zeus și ale lui Themis. Și, de fapt, au existat unele încercări de a crea asocieri între cele două seturi de Hore - echivalând-o pe Thallo și pe Eirene, de exemplu - deși Hyginus enumeră fiecare set de trei zeițe ca entități separate, iar noțiunea că primul și al doilea grup se suprapun cumva nu are prea mult fundament.
Spre deosebire de mama lor, acest al doilea grup de zeițe Hore avea puține asocieri cu concepte precum pacea sau justiția umană. Mai degrabă, grecii le vedeau ca zeițe ale lumii naturale, preocupate de evoluția anotimpurilor și de ordinea naturală a vegetației și agriculturii.
Grecii antici recunoșteau inițial doar trei anotimpuri - primăvara, vara și toamna. Astfel, inițial, doar trei Hore reprezentau anotimpurile anului, precum și stadiul de creștere a plantelor care delimita și măsura fiecare anotimp.
THALLO, ZEIȚA PRIMĂVERII
Thallo (în greacă: Θαλλω, însemnând "înflorire" sau "lăstari verzi") este zeița greacă a plantelor înflorite, a mugurilor și a lăstarilor verzi din timpul primăverii și se numără printre Horele care reprezintă anotimpurile și/sau perioadele agricole.
Thallo era zeița Hore a mugurilor și a lăstarilor verzi, asociată cu primăvara și venerată ca zeiță responsabilă de acordarea prosperității în plantare și de protejarea noilor creșteri. Echivalentul ei roman era zeița Flora.
Ea era foarte venerată în Atena și era invocată în mod special în jurământul cetățenilor din acel oraș. Fiind o zeiță a primăverii, era asociată în mod natural cu florile, așa că nu ar trebui să fie surprinzător faptul că florile ocupă un loc proeminent în reprezentările ei.
Se știa că Thallo ajută la creșterea plantelor și a lăstarilor verzi, precum și la înmugurirea și înflorirea florilor, mai ales primăvara. Se credea că ea acorda prosperitate lăstarilor tineri ai plantelor în acest anotimp și pentru asta era venerată.
Thallo era venerată în Atena alături de zeița Pandrosos (Atotțiitoarea) și era invocată și în jurământul politic pe care cetățenii Atenei trebuiau să îl depună.
