1830 S-a nascut la Bucuresti, unde si-a facut studiile primare si medii la o scoala particulara. Impreuna cu fratele sau Gheorghe participa cu entuziasm la revolutia din 1848, dupa infrangerea careia traieste din lectii particulare de matematici.
1856 In aprilie, pleaca in germania, unde se inscrie la Universitatea din Leipzing. Timp de trei semestre audiaza aici cursurile unor savanti de talia lui Mobius la matematici, Hankel la fizica, Erdmann la chimie etc.
1857 In noiembrie, plecand la Paris, isi ia diploma de bacalaureat, iar dupa un an devine licentiat in stiinte fizice, dupa ce audiase cursuri de matematica tinute de profesori celebri ca: Chasles, Cauchy, Bertrand s.a. si cursuri de fizica predate de Becquerel, Biot, Pouillet s.a.
1859 In mai, Bacaloglu se inscrie din nou la Universitatea din Leipzing, urmand de asta data numai cursuri de specialitate (ca teoria elasticitatii si managementul terestru, precum si lucrari practice de chimie, geografie fizica si cristalografie). C. Istrati il descrie in felul urmator pe studentul Bacaloglu: „Am facut cunostinta lui Bacaloglu in vara anului 1859. El venise atunci pentru a doua oara la Lipsca, unde mai studiase si lucrase in laboratorul lui Erdmann. Daca nu ma insel, el a stat 2 ani la Paris si a lucrat in laboratorul lui Dumas de la Sorbona. Cu toata deosebirea de varsta care era intre noi – Bacaloglu putea sa fi avut atunci 30 de ani, pe cand eu aveam 19 – am fost prieteni intimi. De altfel, el intretinea relatii prietenesti cu toti elevii din laboratorul lui Erdmann, dar eu am fost singurul pe care-l primea la el acasa. Statea cu batrana lui mama, de care nu s-a despartit de loc in tot timpul studiilor sale in strainatate. Adoratia pe care o avea pentru mama lui, care daca nu ma inseala memoria era turcoaica (tatal lui, era grec. N.A.), grija duioasa cu care cauta sa-i satisfaca dorintele, forma una dintre cele mai calde trasaturi ale caracterului sau... Nu lua parte la nici un fel de petrecere studenteasca si-si intrebuinta timpul liber cu lucrari stiintifice, indeosebi cu matematicile”.
1861 Intors la Bucuresti, Bacaloglu este numit in toamna anului profesor de chimie la Scoala nationala de medicina si farmacie condusa de doctorul Carol Davila.
1862 Pana la infiintarea universitatii este numit si profesor de matematici la Colegiul Sf. Sava. El isi incepe imediat activitatea cu multa insufletire si pricepere.
Neintrerupta si bogata a fost activitatea culturala si de raspandire a stiintelor desfasurata de Bacaloglu. In plin elan al tineretii, impreuna cu dr. Baras, Falcoianu, dr. Turnescu, dr. Felix etc. el infiinteaza, dupa modelul Societatii medicale stiintifice a doctorului Davila, Societatea romana de stiinte, care si-a tinut la 24 ianuarie sedinta festiva de deschidere. La prima sedinta de comunicarii din 8 februarie, Bacaloglu vorbeste "Despre atmosfera, Reflexiuni asupra formei atmosferei". Dar in ciuda entuziasmului cu care si-a inceput activitatea, societatea nu a dainuit decat un an, membrii ei neputand satisface conditiile stabilite in statute.
1863 In octombrie, Bacaloglu este numit profesor de fizica la nou infiintata Scoala superioara de stiinte a universitatii.
1864 Este numit profesor la Scoala de ponti si sosele, din care avea sa se dezvolte Scoala politehnica din Bucuresti.
Despre conditiile in care si-a desfasurat Bacaloglu activitatea in primii ani ai Universitatii, Spiru Haret isi amintea in 1904: „In octombrie 1869 ne-am inscris in anul I cinci studenti, dintre care unul a parasit cursul mai tarziu. Toti erau pentru fizico-matematici. In timpul acela in anul II era un singur student si in anul III inca unul... Ca populatie scolara facultatea, prin urmare, nu sta bine. Dar ea nu sta bine nici din alte puncte de vedere. Cele mai multe dintre catedre erau reunite cate doua sau cate trei asupra unui singur profesor... asa ca pe atunci erau numai 7 profesori. Alexe Marin era singurul profesor de chimie, Bacaloglu singurul de fizica". Este usor de imaginat cator dificultati trebuia sa le faca fata noul profesor de fizica, daca mai avem in vedere ca, dupa cum scrie E. Pangrati: „intre 1864 si 1879 universitatile au trait cu mijloace asa de restranse, incat activitatea lor a trebuit sa fie foarte redusa”.
Una din preocuparile lui Bacaloglu ca profesor a fost elaborarea cursurilor universitare si a manualelor scolare. Problema tiparirii manualelor scolare a fost in epoca burgheziei totdeauna o problema grea si delicata. Lipsa de mijloace materiale pentru tiparire, lipsa de competenta a autoritatilor, specula cu vanzarea cartilor etc. au facut ca aceasta problema sa ramana mereu deschisa.
1865 Bacaloglu participa activ, impreuna cu Al. Odobescu, Carol Davila, V.A. Urechila si altii, la infiintarea societatii numite Ateneul Roman, care s-a dovedit a fi viabila. Printre primii conferentiari a fost si Bacaloglu care „expuse intr-o serie de lecturi mai multe fapte si idei imprumutate stiintelor fizice si chimice si insoti expunerile cu diferite experiente”, dupa cum scrie revista „Ateneul Roman” din 1866.
1868 Bacaloglu participa la infiintarea Societatii de stiinte fizico-naturale, care insa dupa un an s-a desfiintat. Cu toate acestea, el nu deznadajduieste si in 1890 il vedem, alaturi de C.I. Istrati si A. Marin redactand statutele Societatii de stiinte fizice care avea sa dainuiasca.
1870 Tipareste cursul „Elemente de fizica”. Cartea este primul manual universitar de fizica tiparit in romaneste. Succesul lui a fost atat de mare, incat a ajuns la doua editii, lucru rar pe atunci pentru un manual stiintific.
1879 Datorita meritelor sale de dascal si savant, Bacaloglu este ales membru al Academiei Romane, inalta institutie de cultura. Si aici dezvolta o activitate neobosita, publicand in „Analele stiintifice” comunicari, dari de seama, note, referate si tinand conferinte publice.
Pentru a se putea tine la curent cu progresele fizicii, lucru pe care nu-l putea face in izolarea sa din Bucuresti, Bacaloglu pleaca in fiecare vacanta in strainatate, unde vizita laboratoare sau expozitii. Astfel a vizitat expozitiile de electricitate de la Paris (1881), Londra (1882), Munchen (1882) si Viena (1883).
1883 Bacaloglu instaleaza in cabinetul de fizica o masina dinamoelectrica a carei introducere o justifica astfel: „In vederea acestor progrese ale stiintei si ale practicii, mi-am propus si eu sa ridic cabinetul si cursul de fizica al Universitatii noastre din Bucuresti la nivelul starii actuale de lucruri si chiar sa merg mai departe si sa fac cursul intreg de galvanism numai cu ajutorul masinilor dinamoelectrice si fara baterii galvanice... Masinile electrice sunt in numar de trei, toate sistema Siemens... Deosebit de aceste masinii am mai procurat inca cabinetului de fizica si mai multe lampi electrice Serrin si Siemens, si un numar insemnat de lampi de incandescenta Swan”.
Bacaloglu a dezvoltat si o intensa activitate stiintifica. Ea a inceput in timpul cand era inca student la Leipzig si se extinde asupra matematicii, fizicii si chimiei: vreo 20 de lucrari de matematica, tot atatea de fizica si sase de chimie, publicate in revistele de specialitate germane si franceze, precum si in Analele Academiei Romane. In domeniul matematicii e mai importanta "Curbura lui Bacaloglu". Lucrarile de fizica apartin mecanicii, opticii si electricitatii si sunt mai mult de natura teoretica, dupa cum este usor de inteles, date fiind conditiile nefavorabile unor cercetari experimentale.
1891 In vara, a plecat sa viziteze expozitia de electricitate din Frankfurt-pe-Main, dar s-a stins din viata, la intoarcere, in tren, in ziua de 13 septembrie.
1892 In sedinta comemorativa din 3 martie, secretarul general al Academiei Romane, D. Sturza gaseste cuvinte calde de apreciere pentru Bacaloglu.
