1902 S-a nascut la Iasi, unde si-a facut studiile liceale. A fost un fizician si chimist roman care a facut studii importante in domeniul spectroscopiei. A inceput cu studierea structurii benzilor bioxidului de sulf.
1924 Inscris la Facultatea de stiinte din Bucuresti, isi ia licenta in fizica-chimie cu specializarea fizica.
1925 Este numit asistent la catedra de fizica moleculara, acustica si optica a Universitatii din Capitala.
1930 Pentru studentii sai a scris: "Lucrari practice de fizica generala" si "Elemente de fotometrie si optica geometrica".
1931 Primind un concediu de studii, pleaca la Paris, unde intra ca elev al Scolii normale superioare.
1934 Obtine titlul de doctor in stiinte fizice cu teza: "Spectrul de absorbtie al bioxidului de sulf si al sulfurii de carbon in ultraviolet", pe care a pregatit-o in laboratorul de chimie-fizica de sub conducerea profesorului Jean Perrin si in laboratorul de fizica de la Scoala normala superioara, sub conducerea lui E. Bloch.
1935 Intors in tara, este avansat la gradul de sef de lucrari.
1939 Trece la laboratorul de chimie-fizica.
1940 Devine conferentiar de chimie-fizica la Universitatea din Bucuresti.
1943 Obtine prin concurs postul de profesor de chimie-fizica de la Universitatea din Cluj, temporar stramutat la Timisoara.
1947 A mai scris la Cluj "Curs de chimie fizica" si "Structura materiei".
1949 Se transfera la catedra de optica si electricitate de la aceiasi universitate. Infiintandu-se in acelasi an Institutul de fizica din Bucuresti, A. Ionescu este numit colaboratorul acestui institut si sef al colectivului de fizica din Cluj.
Aurel Ionescu s-a remarcat ca un bun organizator. Acad. Horia Hulubei ii apreciaza aceasta activitate in mod elogios, scriind: "Ca sef al sectiei de fizica din Cluj a reusit sa organizeze un centru de cercetari de fizica care face cinste Academiei si tarii noastre. Este unul din cei care a inteles cel mai bine imbinarea teoriei cu practica, promovand la Cluj un ansamblu de lucrari teoretice de mare valoare, menit sa sprijine cercetari practice de importanta esentiala pentru economia tarii, cum ar fi aceea privind cracarea electrica a metanului, unde el si colaboratorii sai au obtinut rezultate importante pentru practica si pentru stiinta.
Experimentator desavarsit si de mare talent, nu s-a dat in laturi din fata nici unei greutati, asigurandu-si aparatura si dispozitivele necesare cercetarilor sale si nevoilor didactice, prin imaginarea si construirea lor in tara...".
Domeniul in care si-a dezvoltat activitatea stiintifica a fost in primul rand spectroscopia. A inceput cu studierea structurii benzilor bioxidului de sulf. Analizele sale spectroscopice constituie prima analiza completa a unui spectru de molecula poliatomica tip cu trei momente principale de inertie. Acestora le-au urmat analizele structurii benzilor de trioxid de sulf, din care a dedus momentele de inertie ale moleculelor liniare simetrice si a discutat ordinea termenilor si tranzitiilor posibile. La fel a cercetat spectrul de absortie al cianogenului in ultraviolet si benzile bioxidului de azot, aplicand teoria sfarlezei simetrice la moleculele poliatomice.
In continuare s-a ocupat cu evolutia spectrului de absortie al benzenului sub actiunea caldurii, intensificand multe frecvente de vibratii ale moleculelor si stabilind legatura dintre spectrul de absorbtie si spectrul de emisie Tesla.
Prof. A. Ionescu avea un talent deosebit pentru constructia de aparate de fizica. Manuia cu multa indemanare strungul, iar aparatele electrice pe care le construia concurau cu ale celui mai bun electronist. Aceasta indeletnicire a inceput-o inca in laboratorul catedrei de acustica si optica din Bucuresti si a continuat-o la Paris, unde cu mijoace proprii a construit un spectrometru de precizie ce se afla la Facultatea de fizica a Universitatii Babes-Bolay din Cluj. Un alt spectrometru de mare precizie, constituit dupa intoarcerea in tara, pe care l-a folosit la studiul structurii benzilor moleculelor grele, se gaseste la Laboratorul de fizica din Bucuresti.
In ultimii ani ai vietii, a construit la Cluj un emitator de ultra sunete, cu care a studiat hidroliza esterului acetic, apoi dielectrometre pentru studierea variatiei puterii introductive specifice a unor amestecuri binare. A construit un defectoscop ultrasonor si a pus la punct aparate de defectoscopie cu raze Rontgen.
In sfarsit amintim preocuparile sale privitoare la chimizarea gazului metan in vederea obtinerii acetilenei. Experientele de laborator cu o instalatie de descarcare in arc electric, in care metanul atingea temperaturi foarte inalte, au dus la transformarea acestuia, cu un randament apreciabil, in acetilena.
1952 Problema a trecut in stadiul pilot. La realizarea statiunii semiindustriale de la Rasnov, Ionescu nu a mai putut participa din cauza ca era grav bolnav. Astazi procedeul este aplicat curent in industria noastra chimica.
1953 Munca de profesor si om de stiinta a lui Aurel Ionescu a fost recompensata prin diferite decoratii si acordarea Premiului de stat clasa I.
1954 In toamna anului, Aurel Ionescu se stinge din viata, in urma bolii care-l macina.
Acad. H. Hulubei are urmatoarea apreciere despre A. Ionescu: „Un mare animator, un conducator si organizator exceptional, Aurel Ionescu a jucat un rol de frunte in promovarea fizicii la noi”.[1]
Bibliografie:
- Victor Marian, Figuri de fizicieni romani, Ed. Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1969
