Dromihete (Dromichaites) este, după caracterizarea profesorului Constantin C. Giurescu, "primul rege însemnat al geților". Stăpânirea lui peste o uniune tribală getică se plasează la sfârșitul secolului se IV și la începutul secolului III î.Hr. Dromihete conduce această formațiune statală într-o epocă istorică de mari prefaceri și lupte între diferite seminții ce-i înconjurau şi pe traco-geto-dacii de la Dunăre.
Este vorba mai întâi despre ridicarea Macedoniei la rangul de mare putere militară, supunerea statelor greceşti, expedițiile lui Filip al II-lea și apoi ale lui Alexandru cel Mare (Macedon) (cuceritorul Orientului), care ating si lumea ca și hotarele unde stăpâneau regi geto-daci. Exemplu: expediția lui Filip al II-lea (339 î.Hr.) şi cea a lui Alexandru Macedon din anu 335 î.Hr. Urmează cucerirea Orientului și formarea vastului Imperiu macedonean şi uimitor de repede destrămarea lui, formarea statelor elenistice. Din aceste repezi mutații mai rezultă tendința de emancipare a grecilor de sub stăpânirea macedoneană, dar nu numai a lor, ci a tuturor celor asupra cărora influența benefică a culturii materiale și spirituale greceşti se exercitase din plin. Acesta este și momentul Dromihete al conflictului acestuia cu un urmaş al lui Alexandru Macedon, diadohul Traciei cucerite de macedoneni, regele Lisimah.
Cauzele conflictului armat (care a cunoscut mai multe ciocniri), cunoscut din relatările istoricului grec Diodor din Sicilia (și care prezintă destule lacune), constau mai întâi în planul lui Lisimah de a-şi întinde stăpânirea asupra țărmului stâng al Dunării şi apoi în faptul că Dromihete revendica cetățile de pe malul dobrogean. Cât priveşte localizarea exactă (hotarele) a stăpânirii lui Dromihete, aceasta nu se poate face. Dar renumitul arheolog Vasile Pârvan scrie în acest sens: ... pe la sfârșitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al III-lea a.Chr., împotriva lui Dromihete, puternicul rege get din marile şesuri moldovene si muntene (Vasile Parvan - Dacia). Tot lui Vasile Pârvan îi datorăm și localizarea în sudul Moldovei a cetății capitală a regelui Dromihete, Helis. In ciocnirile care au avut loc, Lisimah nu a avut câștig de cauză, fapt care scoate în evidență pe deoparte bravura luptatorilor geți, pe de alta valoarea de comandant militar a lui Dromihete. Au fost două ciocniri puternice. Prima din ele s-a petrecut pe la anul 300 i.Hr. cand in fruntea armatelor trimise de Lisimah era chiar fiul acestuia, tânărul și neexperimentatul Agatocles. Dromihete triumfă și Agatocles cade prizonier. Dromihete îi tratează omenește pe prizonieri, iar fiului regal îi acordă o poziție princiară. La câtva timp după aceea îi dă drumul să se întoarcă, la părintele său, încărcat de daruri.
Lisimah consideră însă acest fapt ca manifestare a slăbiciunii regelui get. Astfel încât, în anul 292 î.Hr., armata macedoneană condusă de Lisimah (care, după părerea lui Polyainos, istoric grec, avea vreo 100 000 de oameni), trece Dunărea. Dar geții cei viteji şi bravul lor conducător îl înfrâng pe Lisimah și-l fac prizonier împreună cu familia și toți cei rămaşı în viață. Comportamentul lui Dromihete este și acum exemplar. El conduce pe prizonieri la cetatea Helis şi pe Lisimah îl numeşte tată. Dromihete refuză să-i dea morții pe prizonieri (aşa cum cereau luptătorii geți), dovedind pe lângă vitejie şi multă înțelepciune. Le servește însă o pildă lui Lisimah și alor săi, ospețindu-i la masă cu vase şi cupe de argint și cu mâncărurile cele mai bune, în timp ce geții stau alături, pe paie, la mese de lemn şi mâncărurile lor sunt simple. Lisimah a înțeles tâlcul acestei ospeții şi cât a domnit n-a mai atacat ținuturile stăpânite de geți. Mai mult, după afirmația istoricului grec Pausanias, Lisimah i-ar fi dat lui D romihete de soție pe fiica sa.
De la Dromihete poporul român moşteneşte ca o tradiție seculară "legea ospeției", pe care românii o vor păstra ca un element definitoriu: "Pe oaspeți îi primim cu pâine şi sare, iar pe cei care ne calcă hotarele cu gând de cotropire, cu sabia vitejiei !".