Serena Williams
Serena Williams

Serena Williams (1981)

1981 La 21 septembrie, în Saginaw, Michigan, SUA, s-a născut Serena Jameka Williams. Este o tenismenă americană, situată de mai multe ori pe locul 1 mondial la tenis feminin individual. Serena s-a născut în familia lui Richard Williams şi a lui Oracene Price, fiind cea mai mică din cele 5 surori. Din cele cinci surori, Serena este sora dreaptă doar cu Venus Williams, iar Yetunde, Lyndrea şi Isha Price sunt surori vitrege.

1984 La vârsta de 4 ani, familia s-a mutat în Compton, California, unde Serena a început să joace tenis. Tatăl său a antrenat-o pe Serena şi sora ei Venus acasă, iar de atunci surorile sunt antrenate de părinţii lor.

1990 În acest an, familia s-a mutat din nou, în West Palm Beach, Florida, pentru ca fetele să se poată înscrie la Academia lui Rick Macci, pentru a beneficia de antrenament suplimentar. Rick Macci a remarcat un talent excepţional la cele două surori.

1995 În timp ce era în clasa a 9-a, Richard, tatăl fetelor, le-a retras pe acestea de la Academia lui Rick Macci şi de atunci a continuat să le antreneze acasă. Tot în acest an, în septembrie, Serena a participat la primul eveniment profesionist, la Bell Challenge. Ea a pierdut primul tur de calificare, cu Anne Miller, câştigând doar două meciuri.

1996 În turneele din acest an, Serena Williams nu a participat.

1997 În acest an, a pierdut în rundele de calificare a trei turnee, înainte de a câştiga primul ei meci de egalitate, în noiembrie, la Cupa Ameritech Chicago. Situată pe locul 304 în lume, Serena a supărat-o pe nr. 7 mondial, Maria Pierce și nr. 4 mondial, Monica Seles, înregistrând primele ei victorii din carieră imptriva a jucătoarelor din top 10, devenind jucătorul cel mai slab clasat ce a învins două adversare top 10 într-un singur turneu. A pierdut totuşi în semifinale, împotriva numărului 5 mondial, Lindsay Davenport. A finalizat acest an clasându-se pe locul 99 mondial.

1999-2001 În această perioadă, Serena Williams reuşeşte să ajungă în clasamentul top 10 mondial.

2002 Din cauza accidentărilor, în acest an, Serena s-a retras din turneul de la Australian Open de la Sidney, în semifinale. A câştigat primul titlu al anului în turneul State Farm Women's Tennis Classic, învingănd-o pe numărul 2 mondial, Jennifer Capriati, în finală. În acest an, Serena a reuşit să ajungă până pe locul 1 mondial, declasand-o pe sora sa, Venus. A reuşit să câştige 3 turnee Grand Şlam într-un singur an.

2003 În acest an, sora sa vitregă, Yetunde, a fot împuşcată mortal într-o maşină, în urma unei confruntări cu nişte tineri din Compton.

2004 După o absenţă de 8 luni şi unele accidentări, Williams a coborât până pe locul 7 mondial.

2005 La turneul Australian Open, Serena a respins sugestiile conform cărora ea şi sora sa sunt o forţă în declin a tenisului, după ce Venus a părăsit devreme turneul. În ciuda speculaţiilor, Serena a câştigat turneul Australian Opens, fiind cel de-al doilea şi cel de-al 7-lea Gran Slam din carieră. Succesul a poziţionat-o din nou pe locul 2 mondial. Serena a terminat acest an, după o serie de eşecuri, pe locul 11 mondial.

2006 Părăseşte turneul Australian Open, după ce este învinsă de Daniela Hantuchová. Eşecul a fost motivat de unele accidentări, însă în biografia sa, Serena vorbeşte despre o depresie. A lipsit 6 luni din tenis şi a coborât până pe locul 139, cea mai slabă clasare din ultimii 9 ani. Spre sfârşitul anului, Serena a reuşit să urce doar până pe locul 79.

2007 În acest an, cu moralul ridicat, Williams este hotărâtă să urce din nou în top. A reuşit să câştige al 3-lea turneu Australian Open şi cel de-al 8-lea Grand Şlam. A terminat anul pe locul 7 mondial.

2008 Câştigă Hopman Cup, la dublu cu Mrdy Fish. În turneul Australian Open din acest an, este eliminată în sferturi de finală de către Jelena Janković. Acesta este cel de-al patrulea eşec în sferuri într-un turneu de Grand Slam. Tot în sferturi de finală pierde şi la dublu, împreună cu sora sa, Venus. Din cauza unei intervenţii dentare, Serena s-a retras din trei turnee. După mai multe retrageri cauzate de accidentări, reuşeşte să catige US Open. Acesta este cel de-al treilea titlu US Open şi cel de-al 9-lea Grand Slam. După această victorie, Serena urcă din nou pe locul 1 mondial, ultima performanţă de acest gen fiind în 2003. A terminat totuşi anul pe locul 2 mondial, câştigând 4 titluri la simplu.

2009 Începe acest an printr-o înfrângere în turneul Medibank Internaţional, împotriva Elenei Dementieva. Câştigă cel de-al 10-lea Grand Slam, împotriva lui Dinara Safina, pe care a învins-o în 59 de minute. Această victorie a poziţionat-o din nou pe locul 1 mondial.