Victor Eftimiu, născut pe 24 ianuarie 1889 în comuna Boboshticë, Albania, a fost unul dintre cei mai prolifici poeți, dramaturgi și povestitori români de origine albaneză. De-a lungul carierei sale, a excelat în literatură, teatru și traduceri, fiind ales membru al Academiei Române în 1950. Provenind dintr-o familie modestă, cu tatăl său comerciant, Ghergo Ceavou, Eftimiu a urmat o traiectorie de succes în cultura română și europeană.
Educație și Primele Etape din Carieră
În perioada 1895-1897, Victor Eftimiu a urmat cursurile elementare în limba greacă în comuna natală, Boboshticë. În 1897, a ajuns pentru prima dată la București împreună cu tatăl său, unde a început să învețe limba română. În 1905, Eftimiu s-a stabilit definitiv în București și a debutat în revista „Speranța” cu primele sale poezii.
Debut Literar și Primele Opere
Între 1906 și 1907, publică versuri sub pseudonimele E. Victor și Athanes în revista „Duminica”. În 1907, își semnează primele poezii cu numele complet în revista „Viața literară și artistică”. La Paris, în perioada 1909-1910, scrie poemul dramatic „Înșir-te, mărgărite”, care devine una dintre cele mai cunoscute opere ale sale. În 1911, are loc premiera piesei „Înșir-te, mărgărite”, iar un an mai târziu, în 1912, publică volumul de versuri „Poemele singurătății”.
Ascensiunea ca Dramaturg
Victor Eftimiu devine cunoscut în perioada interbelică, fiind apreciat pentru numeroasele sale piese de teatru, inclusiv „Rapsozii” (1913), „Akim” (1914) și „Ringala” (1915). În 1920, tragedia sa „Prometeu” este jucată pe scenă, consolidându-i reputația ca unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai României.
De-a lungul anilor 1920, Eftimiu își extinde influența în lumea teatrului, devenind director al Teatrului Național din București între 1920-1921 și 1944-1945, și pentru o scurtă perioadă, director al Teatrului Național din Cluj.
Activitatea Literară și Teatrală
Victor Eftimiu a fost un scriitor prolific, publicând volume de poezii și piese de teatru care au rămas relevante în cultura română. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără:
- „Candele stinse” (1915)
- „Comoara” și „Dansul milioanelor” (1922)
- „Mesterul Manole” (1925)
- „Glafira” (1926)
- „Omul care a văzut moartea” (1928)
În 1957, publică piesa „Doctor Faust-vrăjitor”, o abordare unică a legendarului personaj. În același an, lansează volumul antologic de poezii „Oda limbii române”, un tribut adus limbii române, care a rămas una dintre cele mai importante lucrări ale sale.
Activitatea Academică și Onoruri
În 1950, Victor Eftimiu este ales membru al Academiei Române, recunoașterea oficială a contribuției sale la literatura și cultura română. Publică mai multe volume de memorii, printre care „Fum de familie” (1940) și „Magia cuvintelor” (1942), în care reflectează asupra vieții sale și a scenei culturale românești.
Ultimii Ani și Moartea
În 1972, în ultima lună a vieții sale, Victor Eftimiu a vizitat Albania, țara sa natală, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la independența Albaniei. În timpul șederii, s-a îmbolnăvit și a murit pe 27 noiembrie 1972, cu o zi înainte de celebrarea Zilei Independenței.
Moștenirea Culturală
Victor Eftimiu rămâne o figură marcantă a literaturii și dramaturgiei românești. Opera sa vastă, care include poezii, piese de teatru și memorii, a influențat generații de scriitori și dramaturgi. Munca sa la Teatrul Național și implicarea sa în promovarea culturii românești i-au asigurat un loc de onoare în istoria literaturii române.
