1914 La 10 aprilie, la Bucuresti, s-a nascut poeta, eseista, prozatoarea, si traducatoarea romana Maria Banus (prenumele la nastere Marioara). Fiica lui Max Banus, contabil, apoi director la agentia din str. Carol a Bancii Marmorosch-Blank, si a Anettei (nascuta Marcus).
1920-1923 Din pricina sanatatii subrede, incepe scoala primara in particular, dand examene la Scoala din str. Lucaci.
1923-1931 Urmeaza liceul la Institutul "Pompilian".
1928 Debut timpuriu, cu poemul "14 ani", in "Bilete de papagal", semnand Marioara Banus.
1931-1934 Urmeaza apoi doua facultati, Drept si Litere, la Univ. din Bucuresti.
1932 Studenta, ii apar versuri si traduceri din Rilke, Rimbaud etc. in revista "Azi" a lui Zaharia Stancu; directorul publicatiei ii schimba prenumele in Maria.
1937 Debut editorial cu volumul "Tara fetelor", intampinat cordial de critica.
1939 Publica un vol. de "Poeme", selectie si trad. din Rilke, dupa care isi inceteaza activitatea editoriala, implicata in lupta ilegala antifascista, evocata in jurnalul din care publica fragmente in 1977, sub titlul "Sub camuflaj".
Dupa razboi, intra in publicistica (colaboreaza la "Gazeta literara", "Contemporanul", "Steaua", "Viata Romaneasca" s.a.). Publica volumele: "Bucurie" (1949), "Despre pamant", (1954), "Tie-ti vorbesc, America" (1955), "Se arata lumea" (1956), reprezentative pentru angajarea intr-un program oficial, al realismului socialist. Aceste scrieri i-au adus premii si medalii, o recunoastere publica insotita de intrarea in manuale, traduse in diverse limbi s.a. Tot in aceasta etapa talmaceste, la randul ei, poezie "angajata": "Neruda", "Nazim Hikmet", Vaptarov", fara a abandona insa valorile clasice majore: Shakespeare, Puskin, Goethe s.a., din care da versiuni remarcabile. In aceeasi maniera cu volumele precedente, care i-au adus si comentariul elogios al criticii conjuncturale (D. Micu, dar si Tudor Vianu), se inscriu si plachetele urmatoare: "Torentul" (1957), "Poezii" (1958), "Magnet" (1962), "Metamorfoze" (1963), "Diamantul" (1965). O ruptura dramatica se produce in constiinta scriitoarei dupa aceasta data, determinand nu doar o severa revizuire a optiunilor politice, dar si exemplul necrutator al propriei conditii de artist. Volumele ce urmeaza acestui moment, incepand cu "Tocmai ieseam din arena" (1967), "Portretul din Fayum" (1970), "Oricine si ceva" (1972) si pana la "Orologiu cu figuri" (1984) sau "Carusel" (1989) accentueaza, pe langa unele motive predilecte, un univers intim profund marcat, a carui expresie tragica si ludica dau masura adevarata a lirismului sau.
A mai scris scurte proze de evocare, eseuri si confesiuni in vol. "Himera" (1980), precum si cateva piese de teatru - "Ziua cea mare" (1951), "Oaspeti de la mansarda" (1978), nesemnificative. Antologii: "Din poezia romantica germana" (1969), "Din poezia austriaca moderna" (1970), "Din poezia de dragoste a lumii" (1974; 1987).
1949 Premiul „G. Cosbuc" al Academiei Romane.
1951 I se decerneaza Premiul de Stat.
1986 Premiul special al Uniunii Scriitorilor.
1989 Premiul International "Herder".
1999 La 14 iulie, la Bucuresti, scriitoarea romana Maria Banus trece in eternitate.