1886 S-a nascut la Plonsk, in Polonia, la 16 octombrie. Ben-Gurion a fost educat la scoala evreiasca fondata de tatal sau, avocat si un sionist frecvent. De la tatal sau a mostenit pasiunea cu care acesta credea in telul sionist al intoarcerii evreilor in tara lor natala.
1904 La varsta de 18 ani a devenit profesor intr-o scoala evreiasca din Varsovia si s-a alaturat unui grup sionist socialist, Poale Zion (Muncitorii din Sion). A continuat sa invete si sa scrie toata viata, reusind sa infiinteze un stat evreu in Palestina si a fost primul prim-ministru, si totodata parintele fondator al Israelului.
1906 A emigrat in Palestina care pe vremea aceea facea parte din Imperiul Otoman. Convins de faptul ca evreii trebuiau sa inceapa sa cultive din nou terenurile de acolo, a infiintat prima cooperativa agricola, de unde mai tarziu avea sa porneasca miscarea Kibbutzurilor. A ajutat, de asemenea, la infiintarea miscarii de rezistenta a evreilor, Hashomer (Paznicul) si a editat ziarul de limba ebraica Achdut (Unitate). In Palestina a adoptat porecla de Ben-Gurion (tanarul leu) in limba ebraica.
1915 A fost deportat de catre turci in Egipt, la scurta vreme dupa izbucnirea primului Razboi Mondial. Cu ajutorul celor ce sustineau cauza sionist-socialista a ajuns la New York, unde s-a casatorit cu o emigranta rusoaica, Paula Munweis.
1917 Se intoarce in Palestina.
1920 In timpul mandatului britanic Ben-Gurion s-a implicat in politica sindicatelor, confederatia nationala a muncitorilor evrei – Histadrut. Acest Histadrut era practic un „stat in stat” iar Ben-Gurion era de-facto autoritatea locala.
1935 Ben-Gurion a fondat Partidul Muncitorilor, si a fost ales presedinte executiv al miscarii sioniste mondiale si sef al agentiei evreisti din Palestina.
1939 A colaborat cu britanicii, dar a renuntat la aceasta colaborare, cand englezii, la presiunile exercitate de arabi, au inceput sa ia masuri pentru reducerea numarului de imigranti evrei.
1939-1945 A condus lupta impotriva britanicilor si dupa cel de al doilea Razboi Mondial a inceput sa faca apeluri deschise la insurectie si a dat unda verde atacurilor de gherila.
1948 Lui Ben-Gurion i-a revenit sarcina de a proclama statul Israel de la balconul unui apartament din Tel Aviv, in luna mai a aceluiasi an, si apoi a transformat fortele insurgente intr-o armata si a condus tanara natiune in calitate de prim ministru si ministru al apararii pe parcursul primului sau razboi cu vecinii arabi. Razboiul a fost costisitor pentru ambele parti 1% din populatia de origine ebraica a murit, dar si mii de arabi si mai bine de jumatate de milion de palestinieni si-au pierdut casele. Pe parcursul celor 13 ani cat a fost prim-ministru, populatia Israelului s-a triplat de la cinci sute de mii la aproape la aproape un milion si jumatate de oameni.
1953 A renuntat la conducerea guvernului si s-a retras la Kibbutzul sau din Sde Boker, o asezare din desertul Negev, dar s-a intros in guvern doi ani mai tarziu, mai intai ca ministru al apararii si apoi ca prim-ministru.
1955 Devine din nou prim-ministru
1956 A condus Israelul in timpul razboiului din Suez, cand statul s-a aliat cu Anglia si cu Franta in campania lor din Egipt. Armata israeliana a ocupat pentru o scurta vreme peninsula Sinai.
1963 Ben-Gurion a demisionat din functia de prim-ministru, dar a ramas activ in viata politica a statului ca membru al Knessetului (Parlamentului).
1970 Se retrage din viata politica.
1973 Ben Gurion s-a retras pentru ultima oara la Sde Boker pentru a scrie si a murit trei ani mai traziu, in urma razboiului de Yom Kippur [Brian Mooney, 2008].
Bibliografie:
- Brian Mooney, Mari lideri din antichitate pana in prezent, trad. Liviu Mateescu, Bucuresti, Ed. Lider, 2008.
