3228 î.Hr. După calendarul indian, la 18 iulie, iar după cel gregorian, la 24 iulie, s-ar fi născut Sri Krishna, în Mathura, India. Este considerat un mare avatar, divinitate şi zeitate a primei religii cunoscute, cea hindusă. Krishna este cunoscut ca fiind încarnarea zeului suprem, a lui Dumnezeu, sursa tuturor avatarelor (inclusiv a lui Vishnu).
Potrivit Bhagavatei Purana, Krishna a fost conceput fără uniune sexuală, asemeni lui Iisus, de către prinţesa Devaki, prin puterea spirituală manifestată asupra acesteia de către Vasudeva, soţul lui Devaki. Se pare că Krishna a fost născut în închisoare. Mama sa se afla în închisoare, deoarece o profeţie spunea că regele Kansa (fratele lui Devaki) va fi ucis de cel de-al 8-lea copil al prinţesei.
Deoarece Sri Krishna a fost al optulea copil, el a fost scos în secret din închisoare pentru a fi crescut de părinții săi adoptivi Nanda și Yasoda în Gokula. Nanda trăia un stil de viață simplu, fiind şeful comunităţii de păstori din Cowherding. Tânărul Krișna era adesea descris ca fiind un copil răutăcios, care se distra făcând farse. Mulţi dintre cei care îl venerează pe Sri Krishna, îl consideră ca fiind copilul ideal, inocenţa întruchipată. Cu toate acestea, chiar și în anii copilăriei, scrierile spun că Krishna a ucis demoni, Trinavarta și Putana. Despre el, de asemenea se spune că a ridicat un deal din apropiere, Govardhana, pentru a proteja sătenii de mânia lui Indra.
De asemenea, în copilărie, Krishna este de multe ori descris cântând la flaut printre turme de vaci. Acest episod din viața sa a fost crucial în dezvoltarea trditiei devoționale hinduse Bhakti. Această tradiție Bhakti a fost important în viața viitoarelor avatare, cum ar fi Sri Caitanya și Sri Ramakrishna.
La întoarcerea sa în Mathura, Sri Krishna l-a ucis pe unchiul Kasna conform profeţiei, deoarece unchiul său încercase în nenumărate rânduri să-l ucidă pe Krishna pentru ca profeţia să nu se adeverească. Krishna îl repune pe tron pe tatăl lui Kansa, Ugrasena, ca rege al Yadavașilor, și devine el însuși un prinț conducător la curte. În Mathura Krishna s-a împrietenit cu prinţul Pandavașilor, Arjuna. Sri Krishna a devenit prietenul şi sfătuitorul lui Arjuna.
Războiul Kurushetra a fost o luptă între armatele prinţului Pandavașilor, Arjuna şi armatele prințului Kauravașilor, Duryodhana din regatul Kuru. Sri Krishna a încercat să medieze pentru a evita conflictul, însă odată ce războiul a devenit inevitabil, acesta a oferit părţilor posibilitatea de a alege între armata sa şi el însuşi, cu condiţia ca el să nu se folosească de nicio armă. Arjuna l-a ales pe Sri Krishna în locul armatelor acestuia. Când era pe câmpul de luptă, Sri Krishna a oferit dialogul nemuritor al Bhagavad Gita, ce era o expunere yoga a modului în care un aspirant poate să caute unirea cu Dumnezeu. Spre deosebire de scripturile indiene din trecut, Bhagavad Gita nu necesită renunţarea la lume, ci încuraja acceptarea lumii. În timpul bătăliei, Sri Krishna a intervenit ocazional, fără arme, pentru a-l ajuta pe Arjuna, iar Pandavașii au câştigat războiul. Sri Krishna i-a dezvăluit lui Arjuna forma sa universală (Vishvarupa) – i-a arătat dragului său prieten, realizarea sa spirituală completă. După aceasta, Arjuna a devenit discipol al lui Sri Krishna, mai mult decât admirator și prieten. În cea de-a doua parte a vieţii, Sri Krishna s-a retras în Dwarka, unde a trăit timp de mulţi ani.
3102 î.Hr. Acesta pare să fie anul în care Sri Krishna s-a stins din viaţa, la 18 februarie (dupa calendarul indian), la vârsta de 126 de ani. Legenda spune că Sri Krishna a fost ucis de o săgeată, lansată eronat de un vânător, care i-a străpuns glezna.