Aşa spuneau bătrânii că în Poiana Mărului (astăzi între Sucevița și Vatra Moldoviței), care se află în munții despre apus de la târgul de astăzi, de o întindere cam de trei sute de juguri, era pe timpul dacilor un târguşor, în care se adunau aceştia de pe munți și opcini, când aveau ceva de vândut ori de cumpărat. Şi cum că într-adevăr a trebuit să fie în vechime un târguşor în această poiană se poate cunoaşte de pe mulțimea de urme de ziduri ce se mai văd şi astăzi. Iar urmele acestea se află mai ales spre muntele Scoruşet, care se hotărniceşte cu pământurile satului Monăstirea Homorului. Tot în Poiana Mărului s-au mai aflat, vor fi acum vreo câțiva ani de atunci, şi o mulțime de bani vechi de către o femeie din satul Frumosul, anume Ana Dumbravă, care i-a arătat la mai mulți oameni din satul său.
Sub muntele Smidovaticul, care e spre apus de la Poiana Mărului şi se despărţeşte de dânsul numai prin apa Prislopului a Poienei Mărului, de altă parte însă stă în legătură cu Ciumǎrna şi cu muntele Calul, se află două pivnițe foarte lungi, zidite cu lespezi foarte mari pătrate şi aşezate una peste dunga celeilalte. Una dintre aceste două pivnițe, despre cari asemenea se zice că sunt de pe timpul dacilor, e cam de doi stânjeni de lată şi mai înaltă de cât statura unui om. În această pivniță a intrat, Înainte de vreo câțiva ani, Andrei Furcal din Dragoşa cu o lumină aprinsă până la vreo şapte prăjini de afund, dar, stângându-i-se lumina şi neputând merge mai înainte, nu putu să-i dee de capăt.
Acuma pe pivnițele acestea, care sunt la gură înguste şi ai căror usciori erau făcuți, după cum spun cei ce i-au văzut, din târşan (un fel de brad), pârlit, au crescut o mulțime de copaci foarte mari şi groşi, şi de aceea nimene nu mai poate întra întrânsele. în pivnițele acestea zice că-şi ţineau dacii din Poiana Mărului averile lor. În apropierea pivnițelor, despre care mi-a fost vorba, s-a aflat, înainte de vreo douăzeci-treizeci ani, o ladă cu bani la adâncime ca de un stânjen. Lada ceea era făcută din scânduri groase de brădău, cioplite numai din topor şi prinse la capete cu cuie asemenea de brădău. Scândurile erau albastre, un semn cum că lada a fost foarte de mult îngropată acolo, căci brădăul, dacă e îngropat afund în pământ, nu putrezeşte degrabă, ci trăiește mai multe sute de ani. Iar groapa, în care a fost pusă lada, se vede că a fost săpată cu o lopată, căci pe ladă s-a aflat şi o lopată de scorbură de brădău, care de asemenea era albastră.
Din oamenii aceia Însă, care au aflat lada cea cu bani, nu s-a ales nimic, căci scurt timp după aceea s-au nenorocit şi au murit unul după altul. Se vede că banii puși întrânsa au fost necurați, adică blăstămați ca să n-aibă nime parte de dânşii afară de cel ce i-a ângropat. Tot în părțile acestea şi anume pe Valea Dragoşei, care izvorăşte nu departe de Poiana Mărului, s-au aflat înainte de treizeci-patruzeci de ani, un sfleder și un topor de peatră. Toporul era pe de o parte ca topoarele de azi, pe de cealaltă parte însă era în forma unei cazmale. Când s-a făcut fabrica de ciment din Valcău, tăindu-se o parte de pădure foarte veche, s-au aflat sub rădăcinele mai multor copaci urmele unui zid. Risipindu-se zidul acela s-a aflat o piatră pe care sta scris că acolo a fost un sat al dacilor. (...)
