Nicolae din neamul Pok (maghiară: Pok nembeli Miklós) a fost un lord maghiar influent în Regatul Ungariei la începutul secolelor XIII și XIV si voievod al Transilvaniei de doua ori, în 1277(–1278) și 1315–1316. El a fost printre așa-numiții oligarhi, care au condus independent în perioada anarhiei feudale. El a fost și strămoșul familiei nobile Meggyesi, astfel că, ulterior, hrisoavele au făcut referire și la numele de Nicolae Meggyesi.
În 1277, pentru o perioadă scurtă de timp, Nicholas Pok a ocupat funcția de voievod al Transilvaniei și comite al județului Szolnok. În conformitate cu o diplomă falsă, el deținea deja aceste funcții în 1276. Sigiliul său voievod a fost de asemenea păstrat. Potrivit lui Tamás Kádár, Nicolae a servit ca voievod până în 1278, când a fost înlocuit de Finta Aba. În următoarele două decenii, Nicolae nu a deținut nicio funcție politică. Aceasta a fost perioada în care domeniile independente au fost consolidate și s-au distanțat treptat de puterea regală.
La 26 septembrie 1280, Mojs II și-a scris ultima dorinta și testamentul, in care a lasat proprietățile transilvănene din Zolun și Medgyes (azi Mediaș, România) fiicei sale, soția lui Nicolae. După aceasta, întreaga familie s-a mutat din Transdanubia în Medias, care a devenit curtea lui Nicolae și capitala teritoriilor sale. Între timp, Nicholae a ramas văduv și s-a căsătorit mai târziu cu Catherine Kaplon, membră a nobilimii locale, care era mult mai tânără decât el, deoarece încă trăia în 1331.
Numele său a fost menționat ulterior la 7 august 1299, în timpul domniei lui Andrei al III-lea, când a fost numit de rege ca comite al comitatului Ugocea. El a ocupat aceasta functie până în 1303, pe lângă faptul că a fost și comite (ispán) al comitatului Maramureș (Máramaros) timp de cel puțin douăzeci de ani, între 1299 și 1319.
Nicolae a fost numit voievod al Transilvaniei în iulie 1315 de către regele Carol I, poziție care o mai ocupase în urmă cu aproape patruzeci de ani. El a fost numit și comite (ispán) al județului Szolnok.
Transilvania a fost administrată în mod independent de Ladislau III Kán începând cu 1295. A murit fie în 1314, fie în 1315, cu toate acestea, neamul lui Kán a avut mai mulți susținători în regiune, iar fiul regretatului oligarh Ladislau IV Kán s-a declarat de asemenea voievod, astfel încât Nicolae Pok nu a putut să mai preia functia. A trecut granița de nord a provinciei la Zilah (azi Zalău, România), pentru că Mojs II Ákos, un aliat al clanului Borșa, se revoltase împotriva regelui Carol I. Fiii lui Kán s-au alăturat mișcării insurgente. Nicolae a ajuns la Kolozsvár (azi Cluj-Napoca, România) la mijlocul lunii noiembrie 1315, cu toate acestea, campaniile urmatoare au eșuat împotriva lui Mojs Ákos din comitatul Kolozs (Cluj).
După înfrângere, Nicolae a fost nevoit să părăsească Transilvania fiind inlaturat de Carol I al Ungariei. După cel puțin un an in care postul a ramas vacant, el a fost înlocuit de priceputul lider militar Dózsa Debreceni, care a luptat cu succes împotriva clanului Kán și Mojs Ákos și mai târziu a devenit și Palatin al Ungariei. Nicolae s-a retras din politica națională și s-a mutat la moșia sa din nordul Tiszántúlului. El a fost menționat în viață ultima dată într-o diplomă eliberată de judecătorul regal Lampert Hermán la 19 august 1319.
