Ladislaus (II) din familia Kán (maghiară: Kán nembeli (II.) László) a fost un baron maghiar și proprietar de pământ, membru al neamului Kán.
Era fiul palatinului Ladislau I (d. dupa 1247) și al unei mame neidentificate. Avea doi frați, inclusiv prelatul Nicolae și o soră. Unul dintre cei trei fii ai sai cu soției sa neidentificata a fost Ladislau al III-lea, voievod al Transilvaniei (1295–1314) care a devenit unul dintre cei mai puternici oligarhi în timpul interregnului după moartea regelui Andrei al III-lea și a condus Transilvania de facto independent până la moartea sa în 1315.
Ladislau al II-lea a servit ca voievod al Transilvaniei (și astfel șef al comitatului Solnoc-Dăbâca (Szolnok)) din 1263 până în 1264, când fiul regelui, Ștefan a guvernat Transilvania independent de Béla IV, deținând titlul de duce al Transilvaniei. Ladislaus a sprijinit eforturile ducelui Ștefan. În 1263, a condus o armată maghiară în alianță cu un magnat bulgar, Jacob Svetoslav împotriva reformării Imperiului Bizantin. Cu toate acestea, împreună cu fratele său Iulius, a dezertat la Béla IV în 1264 și a condus o campanie prin valea râului Mureș (Maros) pentru a invada Transilvania, unde a suferit o înfrângere serioasă din partea armatei lui Peter Csák la cetatea Déva , care a funcționat ca "castelul regal" al lui Ștefan.
Din cauza trădării sale, el și-a pierdut pe deplin influența politică după încoronarea lui Ștefan al V-lea în 1270. Această reducere a puterii politice este demonstrată de faptul că a fost capabil să dețină o funcție abia după moartea subită a regelui, când a slujit ca Ispán (comite) al comitatului Pojon (Pozsony) între 1272 și 1273. A fost numit judecător regal de două ori în 1273, care a fost cea de-a doua poziție laică după cea de palatin. În afară de asta, el a detinut si functia de ispán al comitatului Baranya si Sibiu. Între 1275 și 1276, a fost voievodul Transilvaniei și ispán al comitatului Solnoc-Dăbâca (Szolnok) pentru al doilea mandat.