Laurentiu (maghiar: Lőrinc) a fost un nobil și lider militar maghiar, care a detinut functia de voievod al Transilvaniei între 1242 și 1252.
Originea sa este incertă; Tudor Sălăgean l-a atribuit familiei Aba, totuși, potrivit lui Pál Engel, el a aparținut filialei Illyéd din clanul Kán. El a avut un fiu de la soția sa neidentificată, Laurentiu al II-lea, care a servit ca maestru degustator (1272–1273; 1274) și ban de Severin (1279; 1291).
Laurentiu a fost menționat pentru prima dată in inregigtrarile vremii în primul an regal (1235) a lui Béla IV al Ungariei, când a ocupat functia de ispán (comite) al comitatului Fejér. În 1238, un hrisov cu o donație lui Andrei al II-lea din Ungaria, a făcut referire ca "a fost” (tunc temporis) ispán, ceea ce presupune că Laurentiu poate să fi ocupat deja acest birou în timpul sfârșitului stapanirii regelui Andrei. El a servit ca ispán al comitatului Bihor (Bihar) între 1236 și 1238. El a fost numit maestru degustator în 1240.
După invazia mongolă (1241–1242), unde a murit voievodul Pousa, fiul lui Sólyom, consolidarea provinciei Transilvaniei a fost sarcina principală a lui Laurentiu, care a fost numit voievod de Béla IV și a ocupat funcția timp de 10 ani din 1242. De asemenea, el a luptat în armata regală într-un război împotriva Austriei în 1246 și a participat la bătălia de pe raul Leitha, unde Frederick al II-lea a fost ucis. Pe lângă voievodatul său, Lawrence a fost si ispán (comite) al comitatului Valkó din 1248 până în 1252.
În timpul luptelor de tron din anii 1260, l-a sprijinit pe regele junior Ștefan, care s-a revoltat împotriva stăpânirii tatălui său și a guvernat Transilvania independent de Béla al IV-lea, deținând titlul de duce de Transilvania. În consecință, Laurentiu a funcționat ca maestru trezorier pentru Ștefan între 1263 și 1265. A fost numit ban de Severin (maghiar: Szörény) în 1263, unde Ștefan si-a exercitat și drepturile regale.