Primul mileniu creştin (mileniul întunecat) este foarte sărac în documente scrise despre români, dar descoperirile arheologice, suplinesc lipsa. Pentru sec. IV este sugestiv donariul de bronz de la Biertan, județul Sibiu cu iscripție și monogramă creștină. Pentru secolele VII-XI descoperirie sunt numeroase, cuprinzând vase, unelte, podoabe, arme descopenite la Brateiu (jud. Sibiu), Poian (jud, Covasna), Alba-lulia, etc.
Absența izvoarclor pentru secolele IV-VI nu înseamnă absența autohtonilor cum afirmă adversarii teoriei continuității românilor, ci lipsă organizării politice și militare a acestora, fapt pentru care nu stârneau interesul istoricilor vremii. Aflați sub dominaţia migratorilor, daco-romanii, apoi românii, autohtonii acestor locuri, se plămădeau ca popor, se organizau, câștigând dreptul de a se afirma. Aceştia apar în documente începând cu secolul al VII-lea.
În secolul VII în Strategicon, tratat militar bizantin, scris de împăratul Mauricius, îi numeşte pe locuitorii nord-dunăreni « romani », iar în secolul IX cronica armeană a lui Moise Chorenati vorbeşte de «țara necunoscută ce-i zic Balak – Valahia ». În sccolul X, Vasile al II-lea Macedoneanul în scrisorile sale din 980 și 1020, îi numeşte pe locuitorii de la nord de Dunăre, organizați într-o entitate etnică, "vlahi".
Termenul « vlah » desemnează un neslav, un roman. El provine din numcle de « valh » dat de germani vecinilor acestora de la sud și de la vest (roman, gal romanizat), restrâns apoi la locuitorii din Peninsula Italică (walcher). Slavii sudici preiau acest termen în secolul al IX-lea - «vlah» -, ca și bizantinii, slavii răsăriteni - «voloh», lumea latino-catolică - « valachus », iar ungurii - « blach », transformat în « olah ».
Gelu Românul sau simplu Gelu sau Gelou, este primul conducător al voievodatului Transilvaniei ce cuprindea Podisul Transilvaniei si Muntii Apuseni, care alături de părţi ale teritoriilor voievodatelor lui Glad şi Menumorut au format mai târziu Transilvania de astăzi. Cronica Gesta Hungarorum îl menţionează pe Gelu ca stăpânind ţinutul de peste păduri şi anume centrul Transilvaniei, iar capitala formaţiunii statale pare să fie la Dăbâca.
În timpul expansiunii lor către est, ungurii după ce l-au înfrânt pe Menumorut la Meseș, s-au orientat către voivodatul lui Gelu. Tühütüm (Tétény), unul dintre cei şapte şefi de triburi ungare şi anume tribul Készi, trimite întâi o iscoadă pe teritoriile lui Gelu pentru a-i raporta bogăţiile ce se regăsesc pe aceste pământuri. Transilvania era cunoscută pentru ospitalitatea românilor şi a slavilor (Blasii et Sclavi), cât şi pentru bogăţiile ei precum soluri fertile, saline sau nisipurile aurifere. La întoarcere, iscoadă i-a relatat lui Tühütüm despre bogăţiile ce se găsesc în "ţara de peste păduri" locuită de români și slavi "care trăgeau cu arcul".
Ulterior, tot în cronica Gesta Hungarorum a notarului anonim al regelui maghiar Bela al III-lea sunt relatate luptele dintre Tühütüm şi Gelu, unde cel din urmă este ucis împreună cu mulţi dintre ostaşii săi. Conform aceleiaşi cronici capitularea românilor a avut loc la Esculeu (astăzi Așchileu). Tühütüm se stabileşte în voievodatul lui Gelu, iar cronica îi înregistrează descendenţii până la Gyula.
