ACTORI

Dan Bordeianu
Dan Bordeianu

Dan Bordeianu (1975)

1975 La 23 octombrie, în București, România, s-a născut Dan Virgil Bordeianu. Este un actor și cântăreț ocazional român. S-a făcut cunoscut în special prin rolul său din telenovela "Numai iubirea", difuzată de postul de televiziune Acasă. A fost unul din principalii protagoniști și în telenovelele "Lacrimi de iubire" și "Iubire ca în filme".

1986 Și-a făcut debutul ca actor la doar 11 ani, atunci când a jucat alături de Maria Ploae, Mircea Diaconu și Ion Caramitru în filmul "Promisiuni", regizat de Elisabeta Bostan. După ce a terminat liceul s-a înscris la Facultatea de Drept. A renunțat însă după doar un semestru și s-a hotărât atunci să încerce la Teatru, pentru că poate fi un mai bun actor decât avocat.

1995 În primul an de facultate s-a înscris în echipa de actori a Teatrului Podul unde, sub îndrumarea lui Cătălin Naum și-a exersat talentul actoricesc. Dan îl consideră și acum pe Cătălin Naum mentorul său, cel datorită căruia a putut să își consolideze cariera artistică.

1999 În acest an, absolveste UNATC, Facultatea de teatru, secția actorie, la clasa profesorului universitar Mircea Albulescu, fiind coleg și prieten, printre alții, cu cunoscuții Dragoș Bucur și Bogdan Dumitrache.

A câștigat după facultate un concurs de angajare la Teatrul Nottara, unde a jucat în mai multe spectacole, în regia lui Petre Bokor și a altora. A mai evoluat, alături de Constantin Codrescu și în premieră "Inimă de boxer", regizată de Mihai Manolescu, o producție a Teatrului George Ciprian din Buzău.

2000-2010 În această perioadă, Dan Bordeianu joacă în urmatoarele filme: "Dark Prince: The True Story of Dracula" (2000), "17 minute întârziere" (2002), "Modigliani" (2004), "Numai iubirea" (telenovelă, 2004), "Praf de pușcă, trădare și complot" (2004), "Lacrimi de iubire" (telenovelă, 2005), "Return of the Living Dead: Rave to the Grave" (2005), "Iubire ca în filme" (telenovelă, 2006), "Lacrimi de iubire" - filmul (2006), "Răzbunarea" (2006),  "High Plains Invaders" (2009), "Portretul luptătorului la tinerețe" (2010).

2013 În acest an, apare în filmul "București Non-Stop".

ARTICOLE SIMILARE

Florin Piersic

FLORIN PIERSIC

Toma Caragiu

Toma Caragiu

Dem Rădulescu

Dem Rădulescu (1931-2000)

Ștefan Radof