Cenzura Google
Featured

Google cenzurează micile site-uri și micii creatori de conținut

Din 2023 Google a dat startul unor schimbări majore în algoritmul motorului de căutare care îî poartă numele. Această schimbare care a continuat și în 2024 a dus la o decădere a milioane de site-uri la nivel mondial. Site-uri cu reputații bune au pierdut chiar și 60% din trafic în urma modificării algoritmilor. De-a lungul a peste 10 ani Google a venit cu indicații și reguli legate de cum ar trebui sa arate conținutul publicat, pentru ca în 2023 să schimbe tot, iar milioane de site-uri să decadă și să piarda traficul pentru care au muncit ani de zile.


CE S-A ÎNTÂMPLAT ?

Google a lansat 7 actualizări algoritmice oficiale și confirmate în 2024, 4 actualizări de bază și 3 actualizări spam. Actualizarea de bază din martie 2024 a fost masivă, actualizând mai multe sisteme din cadrul algoritmului de bază, plus introducerea câtorva noi politici mari de spam. În 2023, Google a avut 9 actualizări algoritmice confirmate.

Aceste schimbări majore ale algoritmului au adus multă confuzie și indignare în breasla creatorilor de conținut din întreaga lume din cauza faptului că schimbările au fost drastice și reputatia site-urilor de ani de zile s-a evaporat printr-un simplu update.

Chiar și site-ul Biography.name a avut de suferit ca urmare a schimbărilor Google. După 2 ani (2023 și 2024) în care Biography.name a publicat sute de articole care au prins la public și generau accesări, creșterea site-ului a fost stopată de actualizarile gigantului motor de căutare. Vom prezenta mai jos un grafic cu scăderea traficului de pe site-ul nostru din ultimele 16 luni:

Această scădere a dus implicit și la o scădere a veniturilor generate din reclamele difuzate, fapt pentru care am fost nevoiți să obligăm puținii vizitatori rămași să vizualizeze o reclamă timp de câteva secunde pentru a avea acces la conținutul dorit. Este o practică agresivă, dar necesară, până ce vom găsi un alt mod de a acoperi costurile cu funcționarea site-ului. Noi nu am fi dorit reclame de niciun fel pe site, însă donațiile pentru crearea de conținut din România nu există decăt dacă ești afiliat unei organizații sau partid politic și faci propagandă acestora. Este posibil ca după acest articol, reclamele Google care se difuzează pe acest site să fie oprite, însă nu ne pasă. Biography.name nu acceptă cenzura și luptă pentru dreptul la libera exprimare. Noi dorim un internet liber, nu controlat de corporații.

CENZURA GOOGLE

După ani de zile în care Google a ajuns ceea ce a ajuns cu ajutorul micilor creatori de conținut, difuzând reclame pe site-urile lor, generând profituri infinite, acesta a decis că nu mai are nevoie de ei, iar aceștia trebuie scoși din afaceri. De ce? Pentru ca micile site-uri și micii creatori de conținut sunt mulți, iar conținutul pe care îl publică este greu de controlat.

Site-urile nu pot fi închise decât de instituțiile guvernamentale, iar asta ar necesita un efort colosal, drept pentru care a fost mai simplu să creeze un algoritm prin care să le taie traficul adus pe site-uri. Dacă nu există trafic, nu există venituri din reclame și în cele din urmă site-urile se vor închide singure din lipsa banilor care să acopere costurile cu menținerea acestora online.

Poate o să spuneți "Și ei pierd bani!". Nu! Banii nu sunt o problemă la ei, iar investigațiile au arătat că traficul furat de la micile site-uri a fost distribuit către Social Media (gen Instagram, Reddit) și site-urile oficiale de știri. Practic oamenii trebuie să vadă doar ceea ce vor ei și unde vor ei. Rețelele sociale sunt mai ușor de controlat, conținutul care deranjează poate fi înlăturat mai ușor atunci când vor ei, nu mai este nevoie de guverne care să intervină.

O investigație BBC privind modificările aduse de Google algoritmului său de căutare a arătat că, în ultimii doi ani, actualizările menite să facă căutarea mai „utilă” au devastat mulți proprietari de site-uri web care spun că urmează cele mai bune practici ale Google.

Site-uri precum thedesk.net, housefresh.com, theworldtravelguy.com și thethrillist.com au pierdut peste 60% din traficul de căutare începând cu septembrie 2023; în timp ce Instagram, Quora și Reddit au înregistrat câștiguri mari. Tendința este că algoritmul de căutare pare să favorizeze site-urile web mai mari cu conținut generat de utilizatori. Potrivit Semrush, Reddit a înregistrat o creștere de 126% a traficului din Google Search din septembrie 2023. Acest lucru a contribuit la câștigurile sale din primul trimestru al anului 2024, care au ajuns la 243 de milioane de dolari (191 de milioane de lire sterline), o creștere uriașă de 48% față de anul precedent.

GOOGLE CONTROLAT DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ

Se pare că schimbările care au avut loc în algoritmul Google a inclus și Inteligența Artificială în analiză. Rezultatele oferite utilizatorilor sunt decise de o inteligență artificială care analizează într-o milisecundă cantități uriașe de informații, alege pe cea mai relevantă și o afișează utilizatorului. Relevantă? Se pare că nu, Inteligența Artificială va oferi un rezultat standard decis de marile corporații. Dacă vei căuta pe Google aspecte legate de Pandemie, rezultatele primite vor fi doar cele oficiale, rezultatele celor care contestă aspectele acesteia vor fi eliminate, iar utilizatorii vor vedea doar ce trebuie să vadă, fără informații care i-ar putea pune pe gânduri. Doar Inteligența Artificială are capacitatea să controleze un volum așa mare de informații. Prin urmare, toți cei care publică împotriva lor, nu vor fi văzuți de nimeni.

UN RĂZBOI CONTRA REZISTENȚEI

Practic, Google s-a urcat pe o scară, ținută de mii de creatori de conținut, pe acoperiș, iar când a ajuns acolo, a tras scara după el. Google când s-a văzut invincibil, a declanșat un război împotriva liberei exprimări, împotriva internetului liber și împotriva celor care reprezentau o voce împotriva abuzurilor corporațiilor și a sistemului.

CONCLUZIE

Nu dorim să influențăm opiniile nimănui, însă când căutați ceva pe Google, dacă doriți să vedeți și un alt "ADEVĂR", mergeți și pe paginile 2, 3 sau chiar 4, unde rezultatele nu sunt așa de "RELEVANTE". Este posibil să fie ȘANSA noastră PENTRU a ne păstra LIBERA EXPRIMARE.

POST-SCRIPTUM

Mai jos vă atașăm un grafic din ultimele 16 luni, în care site-ul Biography.name a crescut pe motorul de căutare Bing, pentru a vedea că nu este nimic în neregulă cu conținutul nostru, ci doar cenzura Google. Este vorba de timp, totuși, până când se vor alinia și ei la cerințele Noii Ordini Mondiale de control al populației.

ARTICOLE SIMILARE