Unirea Principatelor Române, cunoscută și sub numele de Mica Unire, a avut loc la data de 24 ianuarie 1859 și a reprezentat momentul istoric când cele două principate române, Moldova și Țara Românească, au fost unite sub domnia aceluiași domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Unirea a fost un pas semnificativ în consolidarea identității naționale române și a reprezentat un preambul pentru formarea statului național unitar român.
Istoria Unirii începe cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în funcția de domnitor al Moldovei la 5 ianuarie 1859, iar apoi în funcția de domnitor al Țării Românești la 24 ianuarie 1859. Această alegere a fost rezultatul dorinței locuitorilor din cele două principate de a avea un conducător comun și de a consolida legăturile dintre Moldova și Țara Românească. Prin unirea celor două domnii sub același domnitor, s-a dorit crearea unei entități politice și administrative mai puternice, care să poată face față mai eficient provocărilor vremii.
Unul dintre principalele motive pentru Unire a fost dorința de modernizare și reformă administrativă și economică, țeluri pe care Cuza le-a susținut ferm. Acesta a promovat o serie de reforme în domeniul învățământului, justiției și al administrației publice. Un alt aspect important al politicii sale a fost înlăturarea privilegiilor boierilor și promovarea ideii de egalitate în fața legii.
Mica Unire nu a fost însă recunoscută imediat de marile puteri europene, iar această situație a dus la presiuni și tensiune în regiune. Cu toate acestea, Alexandru Ioan Cuza a reușit să-și mențină autoritatea și să consolideze unitatea între cele două principate până la abdicarea sa în 1866.
Deși domnia lui Cuza a fost scurtă, unirea principatelor sub conducerea sa a fost un moment crucial în istoria românilor, pregătind terenul pentru formarea statului modern unitar, care avea să devină România. Astfel, 24 ianuarie 1859 este sărbătorit ca Ziua Unirii Principatelor Române în calendarul românesc.
