Helmut Robert Duckadam este un fotbalist român retras din activitate, care a jucat pe postul de portar. A fost supranumit "Eroul de la Sevilla" datorită prestației sale din finala Cupei Europene din 1986, câștigată de clubul său Steaua București, în care a apărat toate cele patru penalty-uri împotriva Barcelonei la loviturile de departajare, pentru prima dată în istoria fotbalului. A mai reprezentat alte trei echipe în cei 14 ani de carieră la seniori.
CUPRINS
NAȘTEREA
Helmut s-a născut pe data de 1 aprilie 1959 în Semlac, judetul Arad, România. Potrivit mamei sale, aceasta ar fi dorit ca fiul ei să nu fie trecut în acte ca fiind nascut de Ziua Păcălelii: ”A venit pe lume după miezul nopții, la trei ore după, pe 1 aprilie. M-am rugat de moașă: «Nu-l treceți în acte pe 1. Cum să fie născut pe 1 aprilie, de Ziua Proștilor?»” Acest eveniment este de asemenea povestit și de Helmut: “Eu m-am născut la puțin timp după 12 noaptea. Trebuia să fiu înregistrat pe 2 aprilie. Mama s-a rugat de moașă să nu mă treacă pe 1 aprilie, că va face lumea glume pe seama mea, că-s născut de Ziua păcălelilor. Degeaba, însă. M-a trecut pe 1 aprilie”.
FAMILIA
Helmut Duckadam provine dintr-o familie modestă cu rădăcini germanice. Josef Duckadam, tatăl său, este născut în Șagu German, județul Arad, iar mama sa, Elisabeta Kalman, este originară din Semlac. Helmlut a fost crescut de către bunica maternă, Elisabeth Kalman, născută în Schmidt, Germania. Helmut mai are doi frați, Norbert și Renata. Părinții săi lucrau la CAP. Potivit mamei sale familia ei facea parte din cultul evanghelic, însă mai târziu, Helmut s-a convertit la ortodoxism.
COPILĂRIA
Potrivit site-ului Prosport.ro, citându-l pe Duckadam, acesta spunea despre copilăria sa: „Ca orice copil îmi plăcea sportul. În comuna mea natală la Semlac, când eram la școală, abia așteptam să vină pauzele și așteptam cu nerăbdare pauza cea mare că era de 20 de minute și atunci puteam să ne desfășurăm mai bine. Atunci, făceam toate sporturile pentru că în acea perioadă era Daciada și jucam și handbal și baschet și fotbal, sigur, fotbalul era cel mai popular sport, cred că este și la ora actuală. Eu eram puțin mai puturos, de la început mi-a plăcut să stau în poartă și dacă aveam șansa ca în acea porțiune de teren să fie și nisip îmi plăcea să mă arunc după mingi, să mă arunc pe jos. Sigur, nu era neapărat mama cea mai fericită când ajungeam acasă, dar cu siguranță cred că de acolo a început pasiunea pentru postul de portar".
Helmut a declarat ca mergea la scoala, însă nu îi placea școala și a avut o copilărie fericită. A trăit și a crescut cu bani puțini cu doar 105 lei pensia bunicii cu care trebuiau să traiască o luna de zile. Bunica lui îi dadea zilnic 20 de lei pentru a face naveta la o scoală profesională din Arad, bani rezultați din vânzarea legumelor din grădină la piață.
CARIERA FOTBALISTICĂ
Începuturile sale în fotbal încep în 1975, la echipa sătească Semlecana Semlac. Apoi s-a alăturat echipei de tineret a Gloriei Arad. Fostul său profesor de sport de la Semlac, Michael Jost, l-a adus acolo. El își amintește: "Încă din timpul școlii, în orașul natal, i se vedea talentul de portar, deși nu-i plăcea să stea în careu. De multe ori a venit la mine să mă întrebe dacă poate fi jucător de câmp. Dar rareori îl lăsam să facă asta și îi spuneam că, dacă vrea să fie portar la UTA sau în naționala României, va trebui să fie mai des în poartă. După clasa a opta, l-am dus la Arad la profesorul Dușan Gavrilovici de la Școala Sportivă Gloria, care era antrenor de tineret la UTA la acea vreme.
Helmut a continuat să se antreneze cu multă ambiție și foarte repede a intrat în atenția cercurilor fotbalistice. "Doar doi ani mai târziu, clubul sportiv UTA l-a semnat. A rămas acolo doar pentru o perioadă scurtă de timp și a jucat pentru Constructorul Arad în sezonul 1977/78. Apoi s-a întors la UTA în 1978 - și a început ascensiunea sa fulminantă. La doar un an de la transferul său, Duckadam a debutat pentru UTA în prima divizie din România. În sezonul 1981/82, a jucat toate meciurile din prima ligă în loja UTA și i-a făcut pe atacanți să dispere de fiecare dată cu paradele sale geniale. Nu e de mirare că și Steaua București l-a luat în seamă.
În 1983, s-a mutat la clubul militar din capitala României. Avea să fie cea mai de succes perioadă a sa ca fotbalist. A fost de două ori campion național, o dată vicecampion național, o dată câștigător al Cupei României, a ajuns de două ori în finală și, desigur, încununarea gloriei carierei sale a fost câștigarea Cupei Campionilor Europeni (1985/86).
În 1986, după ce a făcut senzație la Sevilla, a fost ales și fotbalistul anului în România și a ocupat un remarcabil loc opt în ancheta pentru cel mai bun fotbalist al Europei. A jucat aproximativ 200 de meciuri în A-League. În plus, a jucat două meciuri internaționale pentru echipa națională a României, în care a evoluat 100 de minute în poartă.
Cariera lui Duckadam s-a încheiat brusc în 1986. Cele mai nebunești zvonuri circulă în acest sens. De exemplu, la 25 ianuarie 1990, ziarul BILD scria sub titlul: "Ceaușescu jr. i-a rupt ambele brațe portarului vedetă - îi voia mașina": "Regimul de teroare al lui Nicolae Ceaușescu nu i-a cruțat nici măcar pe sportivii care au fost celebrați ca eroi - până când au dispărut".
SEVILIA 1986
Helmut Duckadam a făcut-o pe Steaua București câștigătoare a Cupei Europei la 7 mai 1986, apărând patru penalty-uri în finală. Portarul a fost ales cel mai bun jucător al finalei. Bonus: un Mercedes nou.
Cea mai mare revistă sportivă germană "Kicker Sportmagazin" scria pe 9 mai 1986: "Ce emoție în finală. 76.000 de fani între speranță și teamă, 75.000 de fani stupefiați după 137 de minute. Doar un mic grup de români cinstiți, aproximativ 1000 la număr, și-au sărbătorit eroul. Numele lui: Helmut Duckadam, portarul echipei Steaua București. El a apărat patru, toate cele patru penalty-uri ale catalanilor, ridicând astfel pentru prima dată o echipă est-europeană pe tronul Europei. Mulțumesc lui Duckadam, șmecherul din Sevilla.
Bunica lui Duckadam nu a putut să se bucure prea mult timp alături de celebrul ei nepot. La trei ani după triumful său senzațional, în 1989, a murit: "Din păcate, nu a trăit să vadă căderea comunismului în România", spune Helmut Duckadam cu tristețe în glas. Din când în când vizitează mormântul bunicii sale din cimitirul Semlac. "Când porți pe cineva în suflet, nu trebuie să stai tot timpul lângă mormântul lui", spune fostul portar.
NICU CEAUȘESCU
Câteva săptămâni mai târziu, presa relata: Portarul Duckadam trebuie să-și încheie cariera din cauza unei accidentări grave la mână. Adevărul a fost dezvăluit abia după mai bine de trei ani. Fiul lui Ceaușescu, Nicu, pasionat de Mercedes, i se adresase lui Duckadam: "Ești un țăran de rând. De ce ai nevoie de o astfel de mașină?" Portarul: "Mâinile mele m-au ajutat să câștig mașina - și ele o vor conduce." După antrenament, Duckadam a fost așteptat la poarta stadionului. Patru securiști ai Securității l-au răpit și l-au torturat, rupându-i ambele brațe cu o bară de fier.
Un alt zvon a persistat și în România la acea vreme. Se spune că, după victoria din Cupa Europeană de la Sevilia, Duckadam a mers la vânătoare cu șefii satului și s-a împușcat accidental în braț, în timp ce era beat. Însă Helmut Duckadam neagă ambele zvonuri. "Toate acestea nu sunt deloc adevărate. Uneori se spune că Valentin Ceaușescu a fost pasionat de mașină, alteori fratele său Nicu. Uneori era un Mercedes, apoi o Toyota. Nu l-am cunoscut deloc pe Nicu Ceaușescu și sunt încă prieten cu Valentin. Chestia cu mașina este, de asemenea, parțial inventată. Nu mi-am luat un Mercedes sau o Toyota, ci un vehicul off-road ARO la mâna a doua. Fiecare jucător de la Steaua a primit câte unul în dar de la Ministerul Apărării după victoria din Cupa Europei."
Dar cum a fost cu adevărat cu accidentarea lui? Duckadam își amintește: "În vara anului 1986, sângele din brațul meu drept s-a oprit brusc. Un cheag s-a format sub umăr. Până în prezent, nimeni nu știe cum a apărut această boală arterială. Poate că a fost ceva congenital. Sau poate că m-am lovit cu brațul de ceva în timpul uneia dintre paradele mele. În orice caz, a fost o operație dificilă la spitalul militar din București, care a durat cinci ore."
SFÂRȘITUL CARIEREI
În 1986, cariera sa a fost întreruptă brusc, din cauza unui anevrism care a impus o intervenție chirurgicală la brațul drept, la doar câteva săptămâni după spectacolul de la Sevilla. Își va relua cariera abia trei ani mai târziu, terminând-o la modesta Vagonul Arad, în divizia secundă. Potrivit unui interviu personal acordat în 1999, devenise maior la Poliția de Frontieră din orașul său natal; în plus, a deschis o școală de fotbal în oraș, care îi poartă numele.
POLIȚIA DE FRONTIERĂ
Până în primăvara anului 2001, mulți vizitatori ai României își frecau ochii de uimire, pentru că, atunci când treceau cu mașinile lor granița româno-ungară de lângă Nadlac, nu de puține ori întâlneau un maior chipeș de la poliția de frontieră română. Un munte de om. 1,88 metri înălțime, 120 de kilograme, cu mustață. Mulți l-au recunoscut la prima vedere, pentru că nu se schimbase prea mult față de înainte, în afară de kilogramele în plus. Era Helmut Duckadam, celebrul portar și singurul atlet șvab dunărean aflat în faimoasa "Carte a Recordurilor".
CARTEA RECORDURILOR
El a fost inclus în Cartea Recordurilor printr-o ispravă care este și astăzi de neegalat. Pe 7 mai 1986, Helmut Duckadam a apărat patru penalty-uri împotriva FC Barcelona în finala Cupei Campionilor Europeni la Sevilla, Spania. Cu mâinile sale de aur, el a făcut din Steaua București prima echipă din Europa de Est care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu 2:0.
