SCRIITORI

„Umple-ți hârtia cu respirațiile inimii tale” – William Wordsworth


George Gordon Byron

George Gordon Byron (1788-1824)

1788 La 22 ianuarie, in Londra, Anglia, s-a nascut George Gordon Noel Byron cunoscut si ca Lord Byron. Este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.[1] Tatăl lui, aristocraticul „Nebunul Jack” Byron, s-a căsătorit din interes cu mama lui Byron, o descendentă dintr-o veche familie scoţiană, şi aceasta l-a părăsit după ce i-a cheltuit toţi banii. Byron s-a născut cu un defect la un picior şi şi-a petrecut primii ani ai copilăriei în sărăcie la Aberdeen în Scoţia. Când tatăl şi bunicul lui au murit, Byron a moştenit titlul acestora şi s-a dedat unei vieţi de desfrâu şi petreceri.[2]

1801-1805 Şi-a făcut studiile primare la Harrow.

1805 Din octombrie, urmeaza cursurile Trinity College din Cambridge şi a fost un model de tinereţe irosită în plăceri, şi o mulţime de vicii, printre care şi o aventură amoroasă cu sora lui vitregă. A scris tot timpul, de regulă dimineaţa devreme după câte un chef monstru.[2]

1807 Primul lui volum publicat, „Ore de trândăvie”, vădeşte atitudinea sa caracteristică faţă de scris ca fiind o distracţie aristocratică, precum şi preferinţa pentru formele neoclasice de versificaţie ale lui Alexander Pope, care il distanţează de poeţii romantici ai perioadei.[2]

1809-1811 La vârsta de douăzeci şi unu de ani, Byron a pornit într-o călătorie de doi ani, aşa cum obişnuiau tinerii gentlemeni, ajungând în Portugalia, Spania, Albania, Grecia şi Constantinopol. Experienţa peisajelor şi a culturilor exotice au format baza jurnalului de călătorie combinat cu confesiuni „Ghilde Harold”; primele două cânturi ale acestuia au apărut în 1812, fiind primite cu elogii furtunoase. Personajul lui Harold, care s-a confundat pentru totdeauna în mintea publicului cu imaginea lui Byron însuşi, întruchipa temperamentul şi atitudinea eroului byronian alienat care avea să fie apoi prezentat în mai multe versuri narative, printre care şi „Ghiaurul”, „Mireasa din Ahydos” şi „Corsarul”, adevărate bestselleruri în întreaga Europă şi în America, facandu-l pe Byron celebru în literatura europeană. În multe privinţe, eroul lui Byron şi, prin extensie, Byron însuşi, era o întruchipare a lui Werther al lui Goethe, stabilind astfel un prototip care a persistat in beletristică şi în filme.[2]

1812-1816 Între acesti ani, Byron a fost implicat într-o serie de poveşti de dragoste notorii, printre care aceea cu Lady Caroline Lamb, şi a contractat o căsătorie cu Annabella Milbanke, care l-a părăsit după un an. Scandalul provocat de relaţia lor l-a obligat pe Byron să părăsească definitiv Anglia cu o sursă aparent inepuizabilă de ţinte satirice care aveau să transpară din lucrările lui mai târzii referitoare la ipocrizia engleză şi stupiditatea şi prefăcătoria onctuoasă a societăţii literare care îl atacase. În Italia şi în Elveţia, Byron a continuat să fie implicat în scandaluri răsunătoare. Vestita vară petrecută pe malul lacului Geneva împreună cu Percy Bysshe Shelley şi Mary Shelley s-a soldat cu conceperea lui „Frankenstein”. Byron a continuat să extindă poemul „Childe Harold” şi a scris alte lucrări importante, cum ar fi „Manfred” (1817) şi „Viziunea Judecăţii” (1822), o satiră distrugătoare la adresa poetului englez Robert Southey. În prima parte a exilului său, Byron şi-a perfecţionat strofa specifică ottava, pe care a folosit-o în special în „Beppo” (1818), o satiră a manierelor veneţiene şi în poemul său cel mai important, monumentalul „Don Juan”, pe care l-a început în 1818 şi la care a continuat să lucreze până în clipa morţii. Poemul descrie aventurile spaniolului Juan în periplul său european până în Grecia, la Constantinopol, apoi la curtea Ecaterinei cea Mare (unde devine amantul împărătesei) şi în cele din urmă în Anglia. Naraţiunea i-a oferit lui Byron un vehicul flexibil pentru a dezvălui toate faţetele personalităţii lui complexe, dar şi pentru a satiriza societatea contemporană. Deşi poemul lui atinge rareori nivelul de profunzime al altor mari poeţi, „Don Juan” posedă toată energia şi vitalitatea omului care continuă să fascineze.[2]

Faptul că Byron a dezvăluit atât de mult din el însuşi şi din lumea sa unui public receptiv la ambele versiuni justifică situarea sa printre cele mai fascinante prezenţe în literatura universală.[2]

1824 La 19 aprilie, George Gordon Noel Byron, s-a stins din viață, in Missolonghi, Grecia. Moartea lui a fost provocată de o febră în timp ce participa la războiul de eliberare a grecilor de sub stăpânirea turcă.[2]

Jane Welsh Carlyle, dintr-o scrisoare către Thomas Carlyle spune: „Dacă ar fi spus că soarele sau luna au dispărut din ceruri, n-aş fi rămas mut de uimire ca atunci când am înţeles mesajul cumplit şi sec al cuvintelor: Byron a murit.”[2]

Şocul resimţit de Jane Carlyle la vestea morţii timpurii a lui Byron, una din numeroasele mărturii ale contemporanilor acestuia, ilustrează cât se poate de grăitor recunoaşterea de care se bucura Byron în vremea sa. Nu este atât un geniu, cât mai degrabă un fenomen literar, a cărui viaţă şi legendă sunt indestructibil legate de activitatea lui ca prim mare superstar şi celebritate literară, „într-o dimineaţă m-am trezit şi am constatat că sunt vestit", declara Byron, descriind impactul provocat de primele cânturi „Childe Harold”.[2]

Nicio altă personalitate din secolul al XIX-lea nu a ajuns să fie un spirit atât de dominant în imaginaţia vremii sale ca Byron. Cu el, „eroul byronian”, cu atitudinea sa de dezmoştenit şi excesele sentimentale, a intrat în patrimoniul mondial. Influenţa lui Byron se regăseşte în referiri la scriitori atât de diverşi precum Jane Austen şi Mark Twain. Măreţia lui Puşkin îşi are sorgintea la Byron, iar influenţa acestuia este evidentă în modelarea unor personaje cum ar fi Heathcliff al lui Emily Bronte, Rochester al lui Charlotte Bronte şi Ahab al lui Melville. Byron a devenit, la bine sau la rău, unul dintre miturile cele mai persistente ale literaturii, definind rolul şi forţa de atracţie a artistului, precum şi o anumită atitudine faţă de viaţă.[2]

Personalitatea aparte şi biografia lui Byron sunt inseparabile de poezia lui. În realitate, el a fost cea mai mare creaţie a sa, versurile reprezentând un acompaniament al vieţii lui publice şi private în care, aşa cum a observat Matthew Arnold, „mii de oameni şi-au povestit fiecare geamăt, / şi Europa şi-a însuşit jurământul lui".[2]

 

 

Bibliografie:

1 - George Gordon Byron, ro.wikipedia.org - accesat la data de 08.03.2014;

2 - Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005

 

ARTICOLE SIMILARE

Alfred Tennyson

Alfred Tennyson (1809-1892)

William Blake

William Blake (1757-1827)

Geoffrey Chaucer

Geoffrey Chaucer (1340-1400)

Charles Dickens

Charles Dickens (1812-1870)