1707 La 22 aprilie, langa Glastonbury în Somerset, Anglia, UK, s-a nascut Henry Fielding. A fost un romancier si dramaturg englez cunoscut si recunoscut pentru umorul sau sanatos si puterea satirica a scrierilor sale din care se detaseaza marcant romanul Tom Jones.[1] Spre deosebire de predecesorii sai in domeniul romanului, Fielding nu facea parte din clasa de mijloc, ci era membru al clasei privilegiate a nobilimii. A invatat mai intai acasa cu profesori particulari, apoi la Eton (printre colegii sai s-a numarat si William Pitt, sr.) si la Universitatea din Leyden, din Olanda.[2]
1728 In acest an, prima lui comedie, „Iubirea cu diverse masti”, a fost pusa in scena la teatrul Drury Lane din Londra, anul in care si-a inceput studiile universitare. In ciuda apartenentei sale la clasa privilegiata, legaturile lui cu intreaga societate engleza s-au stabilit de-a lungul anilor pe Grub Street unde mergea in calitate de dramaturg si ziarist.[2]
1734 S-a casatorit cu Charlotte Cradock, cea care i-a servit drept model pentru Sophia Western si Amelia.[2]
1737 In acest an, cariera lui de dramaturg, care a fost marcata de mai multe succese, inclusiv acela inregistrat cu comedia burlesca „Tom Degetelul” (1731), s-a incheiat, odata cu adoptarea Legii Licentierii, care a restrans numarul teatrelor autorizate, masura determinata printre altele, si de atacurile din piesele lui Fielding impotriva guvernului lui Robert Walpole. In acelasi an, Fielding s-a inscris la Middle Temple pentru a studia dreptul, si cariera lui juridica, care i-a purtat pasii prin intreaga tara, i-a imbogatit cunostintele referitoare la viata societatii englezesti si l-a adus mai aproape de clerici, doctori, actori, scriitori, juristi, nobili, negustori si infractori.[2]
1740 Fielding a simtit imboldul de a scrie beletristica odata cu publicarea primului roman a lui Samuel Richardson, „Pamela sau virtutea rasplatita”. Compus dintr-o serie de scrisori ale eroinei, Pamela Andrews, romanul lui Richardson dezvaluie modul in care servitoarea Pamela este asediata de impulsivul domn B., ale carui intentii dezonorate cedeaza in cele din urma in locul iubirii sincere pentru virtuoasa eroina. Se pare ca Fielding este autorul unei pastișe, „Shamela” (1741), in care virtutea eroinei nu reprezinta decat un mijloc de a-l atata pe iubit si de a-l manipula pentru a contracta o casatorie avantajoasa. Accentul initial pus pe ironie in romanul lui Fielding „Joseph Andrews” (1742) exprima aceeasi ostilitate fata de sentimentalismul lui Richardson.[2]
1743 In „Jonathan Wild”, Fielding reia povestea unui criminal notoriu (executat in 1725), facand o ironica apologie ticalosiei. Comedia lui pledeaza pentru decenta morala a romanului in mod indirect, nu prin exemplul admirabilului Parson Adams, ci dand la iveala inechitatea morala a curtii si a inchisorii careia ii opune dispretul cititorilor sai printr-o abordare ironica. La fel ca in toate celelalte romane, viziunea comica a lui Fielding incorporeaza un larg spectru social, centrat pe un nucleu de logica cuminte.[2]
1747 La trei ani dupa moartea sotiei, s-a insurat cu camerista acesteia.[2]
1748 Cam din acest an, Fielding a devenit unul dintre cei mai vestiti magistrati de pe Bow Street, ceea ce l-a familiarizat cu suferintele umane si problemele morale.[2]
1749 In „Tom Jones”, se materializeaza magistral dorinta lui Fielding de a scrie un roman comic. Intriga lui, pe care Coleridge o numeste una „dintre cele mai desavarsite trei intrigi concepute vreodata” (alaturi de Oedip si Alchimistul), ii lanseaza pe erou si eroina, copilul gasit Tom si incantator de agresiva Sophia, intr-o calatorie revelatoare prin societatea engleza.[2]
1751 Ultimul roman al lui Fieldin, „Amelia”, reprezinta un stadiu intunecat al comediei lui marcat de scinderea amestecului de elemente morale din personaje, existenta la „Tom Jones”, in mai multe tipuri morale nediluate. Portretele sociale realizate in roman sunt totusi foarte puternice, chiar daca par mai putin exuberante. In ansamblu, romanele lui Fielding reprezinta una dintre cele mai bune surse de informatii referitoare la viata si obiceiurile engleze din perioada sa. Asa cum afirma Leslie Stephen in lucrarea sa „History of English Thought in the Eighteenth Century”, „o critica completa a literaturii artistice din secolul al XVIII-lea il va plasa pe Fielding in centru si va masura gradul de perfectiune al celorlalti reprezentanti in mare parte in functie de distanta la care se situeaza fata de opera lui”. Fielding ramane un personaj artistic central care a statornicit traditia centrala a romanului ca o ampla critica a vietii.[2]
1754 La 8 octombrie, in Lisabona, Portugalia, Henry Fielding s-a stins din viata, in timp ce era in cautarea unui leac pentru afectiunile sale. Guta, astm bronsic si alte afectiuni la facut sa foloseasca cârje. Mormântul sau se află în Cimitirul Englez (Cemitério Inglês).[3]
Bibliografie:
1 - Henry Fielding, ro.wikipedia.org - accesat la data de 21.01.2014;
2 - Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005;
3 - Henry Fielding, en.wikipedia.org - accesat la data de 22.01.2014
