1547 La 29 septembrie, in Alcalá de Henares, nu departe de Madrid, s-a nascut Miguel de Cervantes Saavedra. A fost un romancier, poet si dramaturg spaniol, fiind considerat simbolul literaturii spaniole. [1] Tatal sau era un farmacist si medic saracit, astfel ca primii ani din viata lui Cervantes au fost marcati de nenumarate mutari dintr-un loc in altul, la Valladolid, Cordoba, Sevilla si Madrid, aceasta fiind singura scapare de urmarirea creditorilor.
Cervantes a urmat scoala elementara din Cordoba si colegiul iezuit de la Sevilla, unde, asa cum povestea el mai tarziu, „am dus o viata de student, dar fara foame si raie”. Cititor pasionat, Cervantes era deopotriva interesat si de teatru.
1566 Cand familia s-a mutat la Madrid, probabil ca Cervantes si-a continuat studiile acolo, dar nu se stiu prea multe despre activitatile sale din acea perioada.
1569 In acest an, Cervantes pleaca in Italia. S-au facut speculatii, bazate in parte pe propria marturisire a lui Cervantes cu privire la o „nesabuinta a tineretii” si pe unele inregistrari de la tribunal, potrivit carora ar fi fost implicat intr-un duel cu un anume Antonio Sigura, pe care se pare ca l-ar fi ranit, actiune care l-a suparat pe regele Filip al II-lea al Spaniei. A fugit din Spania ca sa scape de sentinta regala, care ar fi insemnat pierderea mainii drepte si 10 ani de exil. [2]
Cervantes a trait in exil vreme de 12 ani, slujind mai intai la Roma in suita cardinalului Acquaviva, apoi ca soldat in armata spaniola din Sfanta Liga, care si-a disputat cu turcii controlul asupra Mediteranei. [2]
1571 Pe 7 octombrie, Cervantes a participat in batalia de la Lepanto, facand parte din armata crestina condusa de don Juan de Austria (fratele vitreg al regelui spaniol Filip al II-lea). Din acea batalie navala a iesit ranit de catre doua sageti, in piept si in mana, ramanand ciung. De aici provine porecla „el manco de Lepanto” („ciungul de la Lepanto”). In realitate, nu i-a fost amputat bratul stang, doar i s-a anchilozat dupa ce o bucata de plumb i-a sectionat un nerv si nu a mai putut sa-l miște cu atata usurinta. Se pare ca acele rani nu au fost prea grave, deoarece dupa șase luni de spitalizare in Messina, Cervantes si-a reluat viata militara, in 1572. [1]
1571-1575 In aceasta perioada a participat la mai multe expeditii militare. A facut parte din expeditiile navale in Navarino (1572), Corfú, Bizerta si Tunisia (1573). Toate acestea s-au facut sub comanda capitanului Manuel Ponce de León, in regimentul lui Lope de Figueroa, mentionat in opera dramatica „El alcalde de Zalamea” („Primarul din Zalamea”) a lui Pedro Calderón de la Barca. Dupa aceea avea sa treaca prin orase din Sicilia si Sardinia, din Genova si Lombardia. A staționat doi ani in Napoli, pana in 1575. [1]
1975 Pe cand se intorcea in Spania, a fost prins de pirati si a petrecut cinci ani in captivitate ca sclav in Algiers. A initiat patru tentative nereusite de revolta a sclavilor crestini pana cand in cele din urma a fost rascumparat in 1580. Intors in Spania la varsta de treizeci si trei de ani, partial infirm si fara niciun fel de perspectiva, Cervantes si-a petrecut urmatorii douazeci si cinci de ani luptandu-se cu disperare sa-si castige existenta. Scrisul era una din modalitati, si Cervantes a abordat genurile populare in acea vreme – povestirea pastorala si drama, dar nu a avut mare succes cu niciunul din ele. [2]
1582 Scriitorul intreține relatii amoroase cu Ana Villafranca de Rojas, sotia lui Alonso Rodríguez, un crasmar. Din aceasta relatie a rezultat o fetita, botezata Isabel de Saavedra, pe care scriitorul a recunoscut-o. [1]
1584 In acest an, Cervantes s-a casatorit cu Catalina de Salazary Palacios, asumandu-si raspunderea de a intretine o familie numeroasa, alcatuita din mama lui, doua surori, fiica sa si soacra ramasa vaduva. Cervantes concomitent cu alte activitati, lucra ca agent fiscal, fapt pentru care a fost trimis de mai multe ori la inchisoare pentru nereguli in contabilitate si, potrivit traditiei, in timp ce se afla in inchisoarea din Sevilla a inceput sa lucreze la „Don Quijote” a carui prima parte a aparut in 1605, iar continuarea in 1615, cu putin timp inainte de moartea sa. Printr-una dintre cele mai remarcabile coincidente din istoria literaturii, Cervantes si-a publicat povestea cavalerului nebun in acelasi an in care se juca pentru prima data piesa lui Shakespeare despre regele nebun, „Regele Lear”. [2]
1616 La 23 aprilie, in Madrid, Spania, Miguel de Cervantes s-a stins din viata, coincidenta sau nu, inaceeasi zi in care a murit si marele scriitor englez, William Shakespeare, desi intre calendarul spaniol si cel englez era o diferena de 10 zile. [2]
Lucrarea lui Cervantes „Ingeniosul gentelman Don Quijote de la Mancha” avea initial un scop mult mai modest – prezentarea intr-o maniera comica a povestirilor cavaleresti –, dar succesul autorului nu putea fi incorsetat intr-o carte cu o tematica atat de restransa. Dat fiind caracterul nesistematic al lucrarii, romanul a fost considerat un fel de miracol literar, o prezentare accidentala, spontana a unui personaj arhietipal si a unei glume la mai multe niveluri ale unei capodopere. Intr-un anume sens, creatia lui Cervantes a scapat de sub controlul lui si intentiile autorului ca si dovezile faptice reprezentate de aceea ce a scris au fost adesea ignorate pentru a se urmari temele care corespundeau preocuparilor cititorilor. [2]
Probabil ca niciun mit modern nu a fost atat de persistent ca cel creat de Cervantes in „Don Quijote”. In cartea sa, Cervantes a sintetizat genul epic si dramatic intr-o forma noua care a devenit romanul modern, iar personajele pe care le-a modelat, impreuna cu obsesiile lor, au patruns in cel mai profund nivel al culturii noastre. Cei care nu l-au citit niciodata pe Cervantes il recunosc imediat pe vizionarul absurd care este „Don Quijote” si pe pragmaticul lui insotitor, Sancho Panza, atmosfera romanului fiind sugerata, corect sau nu, de termeni si expresii de tipul „quijotesc”, „lupta cu morile de vant” si „a visa imposibilul”. [2]
Bibliografie:
- Miguel de Cervantes, ro.wikipedia.org - accesat la data de 06.09.2013
- Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005
