1819 La 31 mai, in Long Island, SUA, s-a nascut Walt Whitman. A fost un poet, eseist, jurnalist și umanist american. Considerat „cel mai mare poet american” de către mulți pe când trecuseră doar patru ani de la moartea sa, Whitman este văzut ca primul poet urban. Tată lui, fermier şi tâmplar de meserie, s-a mutat în Brooklyn, pe atunci un orăşel mic, pe când Walt încă nu împlinise cinci ani. Tinereţea lui Whitman s-a petrecut aşadar atât la oraş, cât şi la ţară, în mediul rural, dar şi urban.
1855 Când au apărut pentru prima dată, Firele de iarbă ale lui Walt Whitman au semnalat o revoluţie poetică pentru care era nevoie de o voce nouă, la fel de proaspătă şi îndrăzneaţă ca şi ţara cea nouă. Poezia americană, care nu este o prelucrare sau variaţiune a modelelor europene, începe odată cu Whitman. Persoana creată de el pentru a întruchipa vocea distinct americană este la fel de uluitoare şi magnifică precum însăşi naţiunea americană. Withman este un Rabelais american, al cărui apetit pentru experienţă se dovedeşte tot atât de impresionat ca şi creaţiile lui Rabelais. Pentru a deveni purtătorul de cuvânt al unei naţiuni, Whitman a creat o formă poetică deschisă şi flexibilă şi a extins subiectul poeziei incluzând viaţa cotidiană şi sexualitatea, ceea ce a reprezentat una dintre cele mai puternice influenţe în modelarea poeziei secolului al XX-lea. Ezra Pound, al cărui apel la inovaţie răzbate din scrierile lui Whitman, recunoaşte cu reticenţă măreţia altuia: „El este America. Cruditatea lui o percepem ca pe o duhoare excesiv de puternică, dar este America. El reprezintă golul din stîncă unde se formează ecoul vremii lui. El „cîntă starea crucială" şi este „vocea triumfătoare". E dezgustător. Este o pilulă care produce o ameţeală exagerată, dar îşi îndeplineşte misiunea... pare mulţumit că este ceea ce este şi se identifică cu vremea şi poporul său.”
Complex, contradictoriu, subjugat de un eu nelimitat îmbinat cu o capacitate extraordinară de a intra în lumea imaginară din jurul său, Whitman a insistat să fie considerat poetul american epic care înregistra, după propriile sale cuvinte „o Naţionalitate Democratică agregată, inseparabilă, fară precedent, vastă, compozită, electrică".
1830 A părăsit şcoala la vârsta de unsprezece ani ca să lucreze ca băiat la toate într-un birou, apoi a intrat ucenic la un tipograf.
1835 La vârsta de şaptesprezece ani era zeţar şi mai lucra ocazional şi ca învăţător. Tipografia l-a ghidat spre ziaristică şi Whitman, până la vârsta de treizeci şi unu de ani, a avut mai multe posturi de reporter, redactor, editor al unor ziare din New York.
1846-1848 A lucrat ca redactor la Daily Eagle din Brooklyn. Democrat fervent, Whitman şi-a pierdut postul într-o dispută despre politica ziarului şi a pornit într-o călătorie de trei luni la New Orleans. In această perioadă, Whitman, dezamăgit de implicarea Americii în războiul cu Mexicul şi de dezbinarea tot mai accentuată între statele libere şi cele sclavagiste, a început să conceapă o lucrare poetică măreaţă pentru a celebra idealurile democraţiei americane şi experienţa americană. Şi-a asumat şi rolul de bard şi profet american, şi-a lăsat barbă şi a început să poarte haine de muncitor. Fire de iarbă, pe care le-a publicat chiar el, încălcau toate regulile poeziei ca formă şi conţinut. Whitman a renunţat la metrul tradiţional în favoarea versului liber ritmic, la fel de flexibil ca şi vorbirea vie şi structurat pe paralelisme, repetiţii, asociaţii, imagistică. În centrul acestuia se alia o sensibilitate proteică refractată şi absorbită de viaţa americană tumultuoasă, aşa cum avea să scrie în Cântec despre mine.
Forma neconvenţională, subiectul prozaic, senzualitatea vădită au determinat ostilitatea criticii şi lipsa de reacţie a publicului. Totuşi, Fire de iarbă a fost apreciată şi acceptată de personaje ca Thoreau şi Emerson, care i-a scris lui Whitman vestitul mesaj: „Te salut la începutul unei mari cariere".
Tot restul vieţii sale, Whitman a revizuit şi extins poeziile din Fire de iarbă (au existat nouă ediţii succesive) într-o singură secvenţă poetică atotcuprinzătoare, care încorpora optimismul lui timpuriu referitor la perspectivele democratice ale Americii şi tonul din ce în ce mai tragic inspirat din experienţele lui din timpul Războiului Civil. Când-fratele său a fost rănit, s-a dus pe front, unde a constatat însă că rănile nu erau grave, apoi a rămas la Washington, ca voluntar într-un spital militar. După război, Whitman a lucrat în birourile guvernamentale până când a paralizat, ceea ce l-a silit să-şi petreacă tot restul vieţii în casa fratelui său din Camden, New Jersey. A mai rostit ocazional prelegeri şi a făcut lecturi, a primit vizita admiratorilor care îl considerau profet şi vizionar, „bunul poet cărunt", şi a reuşit să facă chiar o îndelung aşteptată călătorie transcontinentală spre vest până în Nevada.
1892 La 26 martie, in Camden, SUA, Walt Whitman,a murit după ce a revăzut ultima ediţie a Firelor de iarbă. Remarcabila realizare poetică a lui Whitman rezidă atât în excelenţa poeziilor individuale, cum ar fi Cântec despre mine însumi, Traversare cu feribotul din Brooklyn, Când liliacul a înflorit în curtea din faţă şi Afară din balansoarul care se leagănă necontenit, cât şi în aranjamentul general simfonic al părţilor lirice care formează un singur poem amplu. El a redefinit forma şi metoda epicii tradiţionale nu ca o relatare a isprăvilor eroului convenţional, ci ca sensibilitate eroică descoperind sensurile şi valorile cele mai apropiate, pe care le vedea întruchipate în experienţa americană. Această experienţă, plină de vitalitate şi promisiuni, încorporând şi tragedia centrală a Americii din perioada Războiului Civil, este subiectul predilect al lui Whitman, ale cărui valenţe poetice aveau să devină curând o resursă majoră pentru poeţii de mai târziu, precum Flart Crane în Podul şi William Carlos Williams în Paterson.
