Vladimir Ilici Lenin a fost unul dintre cei mai mari lideri revoluționari și fondatorul primului stat marxist, Uniunea Sovietică. A devenit un simbol universal al ideologiei comuniste, inspirând mișcările revoluționare din toată lumea.
NAȘTEREA ȘI FAMILIA
La 22 aprilie 1870, la Simbirsk, lângă fluviul Volga, Rusia, s-a născut Vladimir Ilici Lenin. Vladimir Ilici Ulianov s-a născut într-o familie din clasa privilegiată, în Rusia secolului al nouăsprezecelea. Tatăl său, Ilia, inspector al școlilor elementare, era căsătorit cu Maria Alexandrovna, fiica unui medic evreu bogat. Lenin a fost unul dintre cei șase copii ai lor; era foarte silitor la școală și îi plăceau sporturile în aer liber.
În luna mai 1887, fratele său, Alexandr, a fost arestat și spânzurat pentru că a complotat în vederea asasinării țarului Alexandru - un eveniment ce l-a împins pe Lenin pe drumul revoluției. Lenin s-a înscris la Universitatea din Kazan în același an, dar a fost repede exmatriculat pentru activități ilegale de opoziție și exilat pe moșia bunicului său, în satul Kokuskino. Acolo, în exil, a început să-i citească pe scriitorii revoluționari europeni, mai ales pe Karl Marx, și a devenit un marxist autodidact.
EDUCAȚIE
Lenin s-a înscris la Universitatea din Kazan în același an, dar a fost repede exmatriculat pentru activități ilegale de opoziție și exilat pe moșia bunicului său, în satul Kokuskino. Acolo, în exil, a început să-i citească pe scriitorii revoluționari europeni, mai ales pe Karl Marx, și a devenit un marxist autodidact.
În 1893, după ce și-a luat diploma de avocat, s-a mutat la St. Petersburg.
VIAȚA PERSONALĂ
În 1898 se căsătorește cu Nadejda Krupskaia.
ACTIVITATEA REVOLUȚIONARĂ
În 1893 s-a alăturat mișcării ilegale care lupta împotriva regimului țarist din St. Petersburg.
În 1895, Lenin a ajutat la fondarea organizației marxiste a muncitorilor din St. Petersburg, fapt pentru care a fost arestat pentru cincisprezece luni, într-un exil de trei ani în Siberia.
În 1898 se căsătorește cu Nadejda Krupskaia. În anul 1899 are loc al doilea exil în Siberia.
În 1900 fiind eliberat, a fugit în străinătate unde a fondat, împreună cu alți revoluționari, ziarul Iskra (Scânteia).
În 1902 publică celebra sa carte, "Ce e de făcut?". Lenin ajunsese să creadă că revoluția nu putea să aibă sorți de izbândă, decât dacă era condusă de un mic grup profesionist - de fapt, controlată de la vârf. Insistența cu care susținea formarea unor cadre revoluționare profesioniste a fragmentat principalul grup de opoziție - Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia.
În anul 1903, la congresul partidului, care s-a ținut la Londra, s-au conturat cele două facțiuni - menșevicii (minoritarii, în rusă), care i se opuneau lui Lenin și bolșevicii (majoritarii, în rusă), care îl susțineau cu o majoritate destul de redusă.
În anul 1905, izbucnește prima revoluție rusă. Lenin era în străinătate când a izbucnit revoluția; s-a întors acasă, după ce pierduse startul, dar a plecat din nou în exil când au început măsurile represive. Menșevicii și bolșevicii s-au acuzat reciproc de eșecul revoluției și s-au despărțit irevocabil în 1912. În acest timp, Lenin suferea în exil. A continuat să scrie, reușind să termine "Materialism și empiriocritism", în 1909.
Când a izbucnit Primul Război Mondial, în 1914, i-a chemat pe muncitori să se unească și să împiedice ca "un război imperialist să se transforme în război civil". Datoria lor era să distrugă capitalismul, nu să se lupte între ei.
În februarie 1917, revoluția rusă îl înlătură pe țar. Lenin a ratat izbucnirea revoluției din februarie, când a fost răsturnat regimul țarist; a ajuns înapoi în Rusia prin Germania, o lună mai târziu, într-un tren închis. Rusia era condusă de un guvern provizoriu, slab, format din burghezi, în fruntea căruia era Alexandr Kerenski. Armata rusă încă lupta în război. Lenin a intuit momentul favorabil și a chemat la revoluție; la congresul convocat de urgență, partidul bolșevic a lansat sloganul "Toată puterea sovietelor".
PRELUAREA PUTERII
În iulie, revolta muncitorilor a dat greș, iar Lenin și-a petrecut lunile august și septembrie în Finlanda, susținându-și opinia că trebuia să se organizeze o insurecție armată în capitală. Până la urmă, aceasta a izbucnit la 25 octombrie - faimoasa "Revoluție din Octombrie" - și, câteva zile mai târziu, Lenin era ales conducător al comisarilor poporului - de fapt, șef al guvernului. Treptat, cu multă precauție, Lenin a consolidat puterea noului stat sovietic. A încheiat războiul cu Germania, acceptând niște termeni înrobitori și a început să implementeze ceea ce până atunci nu existase decât pe hârtie - un stat politic. A început cu împroprietărirea maselor nemulțumite de țărani, care duseseră greul războiului și cu un decret de naționalizare a industriei. Cu toate acestea, lucrul care-l preocupă cel mai mult pe Lenin era cum să rămână la putere, deoarece tânărul stat sovietic s-a confruntat, mai întâi, cu un război civil brutal, desfășurat între 1918 și 1921, și apoi cu o foamete din cauza căreia au murit milioane de oameni.
FONDAREA PARTIDULUI COMUNIST
În 1918, bolșevicii devin Partidul Comunist, începe războiul civil, familia țaristă este executată.
În 1921 are loc noua politică economică. După război, Lenin a trebuit să recurgă la compromisuri pentru a asigura supraviețuirea comunismului și a elaborat noua politică economică, care era menită să restabilească într-o anumită măsură economia de piață.
MOARTEA
În mai 1922, Lenin a suferit primul dintre cele trei atacuri cerebrale și din această cauză a pierdut controlul direct al guvernului.
La 21 ianuarie 1924, Vladimir Lenin moare, la Gorki, Rusia. Un strateg genial, nu a trăit indeajuns de mult pentru a-și vedea visul transformat în coșmar de succesorul său, Iosif Stalin. Lenin spunea cândva: "Pace, pâine, pământ și putere pentru soviete!".
