CHE GUEVARA

Ernesto "Che" Guevara a fost un revoluționar marxist argentinian. O figură majoră a Revoluției cubaneze, chipul său stilizat a devenit un simbol omniprezent al rebeliunii și o insignă globală în cultura populară. l-a ajutat pe Fidel Castro sa ajunga la putere in Cuba si a murit in cursul unei incercari nereusite de a organiza o rebeliune in Bolivia. Moartea lui l-a transformat intr-un erou mondial al stangii, si patruzeci de ani mai tarziu, imaginea sa emblematica de revolutionar barbos cu o bereta pe cap ramane un simbol al protestului peste tot in lume.

NAȘTEREA

La 14 iunie 1928, la Rosano, Argentina, s-a nascut Ernesto Rafael Guevara de la Serna, cunoscut sub numele de Che Guevara, intr-o familie de clasa mijlocie de origini hispano-irlandeze. 

FAMILIA

Guevara a fost cel mai mare dintre cei cinci copii, de origine hispano-irlandeză și cu înclinații de stânga. Și-a petrecut multe dintre vacanțe călătorind în America Latină, iar observațiile sale privind marea sărăcie a maselor au contribuit la concluzia sa finală că singura soluție este revoluția violentă. A ajuns să privească America Latină nu ca pe o colecție de națiuni separate, ci ca pe o entitate culturală și economică, a cărei eliberare ar necesita o strategie intercontinentală.

EDUCAȚIA

Deși suferea de astm, a excelat ca atlet și ca elev, terminându-și studiile de medicină în 1953. Isi ia diploma de medic, la Universitatea din Buenos Aires, insa nu a practicat niciodata aceasta meserie. Calatoriile pe care le facuse in studentie pe intreg continentul il convinsesera ca revolutia era singura modalitate de rezolvare a inechitatilor sociale din America Latina. A plecat in Guatemala, pentru a se alatura regimului procomunist al lui Jacobo Arbenz Guzman.

JURNALELE MOTOCICLETEI

În special, viziunea sa asupra lumii a fost schimbată de o călătorie de nouă luni pe care a început-o în decembrie 1951, în timpul unei pauze de la facultatea de medicină, împreună cu prietenul său Alberto Granado. Călătoria, care a început pe o motocicletă pe care o numeau "Puternicul" (care s-a stricat și a fost abandonată la începutul călătoriei), i-a dus din Argentina prin Chile, Peru, Columbia și apoi în Venezuela, de unde Guevara a călătorit singur până la Miami, întorcându-se în Argentina cu avionul. În timpul călătoriei, Guevara a ținut un jurnal care a fost publicat postum, sub îndrumarea familiei sale, sub titlul Jurnalele motocicletei: Note despre o călătorie în America Latină (2003) și a fost adaptat pentru film sub titlul The Motorcycle Diaries (2004).

REGIMUL ARBENZ 

În 1953, Guevara a plecat în Guatemala, unde Jacobo Arbenz Guzman conducea un regim progresist care încerca să provoace o revoluție socială. (Cam în acea perioadă, Guevara și-a dobândit porecla, de la un manierism verbal al argentinienilor care își punctau discursul cu interjecția che). Răsturnarea regimului Arbenz în 1954 printr-o lovitură de stat susținută de Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) l-a convins pe Guevara că Statele Unite se vor opune întotdeauna guvernelor progresiste de stânga. Acest lucru a devenit piatra de temelie a planurilor sale de a instaura socialismul prin intermediul unei revoluții mondiale. În Guatemala, Guevara a devenit un marxist convins. Dupa ce Guzman a fost inlaturat de la putere, Guevara a fugit în Mexic, unde l-a intalnit pe Fidel Castro și pe alti exilati cubanezi.

REVOLUȚIA CUBANEZĂ

Fidel și Raúl Castro, exilați politici care pregăteau o tentativă de răsturnare a dictaturii lui Fulgencio Batista în Cuba. Guevara s-a alăturat Mișcării 26 iulie a lui Fidel Castro, care a debarcat o forță de 81 de oameni (inclusiv Guevara) în provincia cubaneză Oriente la 2 decembrie 1956. Depistați imediat de armata lui Batista, aceștia au fost aproape exterminați. Cei câțiva supraviețuitori, inclusiv Guevara, care era rănit, au ajuns în Sierra Maestra, unde au devenit nucleul unei armate de gherilă. Rebelii au câștigat încet-încet în putere, confiscând arme de la forțele lui Batista și câștigând sprijin și noi recruți. Guevara venise inițial ca medic al forțelor, dar fusese instruit și în utilizarea armelor și a devenit unul dintre cei mai de încredere ajutoare ai lui Castro. Într-adevăr, complexul Guevara, deși antrenat ca vindecător, a acționat, de asemenea, ocazional, în calitate de călău (sau a ordonat execuția) unor presupuși trădători și dezertori. El a consemnat cei doi ani petrecuți la răsturnarea guvernului lui Batista în Pasajes de la guerra revolucionaria (1963; Reminiscențe din războiul revoluționar cubanez, 1968). 

Pana la sfarsitul anului 1958, rebelii il trimisesera in exil pe presedintele Batista, sustinut și el de Statele Unite.

După ce trupele victorioase ale lui Castro au intrat în Havana la 8 ianuarie 1959, Guevara a servit timp de câteva luni în închisoarea La Cabaña, unde a supravegheat execuțiile persoanelor considerate dușmani ai revoluției. Guevara a devenit cetățean cubanez, la fel de proeminent în guvernul marxist nou înființat precum fusese în armata revoluționară, reprezentând Cuba în numeroase misiuni comerciale. De asemenea, a devenit cunoscut în Occident pentru opoziția sa față de toate formele de imperialism și neocolonialism și pentru atacurile sale la adresa politicii externe a SUA. A fost șef al Departamentului Industrial al Institutului Național de Reformă Agrară, președinte al Băncii Naționale a Cubei (demonstrându-și în mod faimos disprețul față de capitalism prin semnarea monedei cu simplu "Che") și ministru al industriei.

La începutul anilor 1960, a definit politicile cubaneze și propriile opinii în numeroase discursuri și scrieri, în special  "Omul și socialismul în Cuba", 1967) - o analiză a noului tip de comunism cubanez - și un manual foarte influent, La guerra de guerrilla 1960. Ultima carte includea descrierea de către Guevara a teoriei sale "foco" (foquismo), o doctrină a revoluției în America Latină extrasă din experiența Revoluției cubaneze și bazată pe trei principii principale:

Principiul 1 - forțele de gherilă sunt capabile să învingă armata;

Principiul 2 - nu este necesar să existe toate condițiile pentru a face o revoluție pentru a începe o revoluție, deoarece rebeliunea însăși le poate aduce;

Principiul 3 - mediul rural din America Latină subdezvoltată este potrivit pentru lupta armată.

Guevara a expus o viziune a unui nou cetățean socialist care ar lucra pentru binele societății și nu pentru profitul personal, noțiune pe care a întruchipat-o prin propria muncă asiduă. Adesea dormea în biroul său și, în sprijinul programului de muncă voluntară pe care îl organizase, își petrecea ziua liberă lucrând pe un câmp de trestie de zahăr. Cu toate acestea, a devenit din ce în ce mai descurajat pe măsură ce Cuba devenea un stat client al Uniunii Sovietice și s-a simțit trădat de sovietici atunci când aceștia și-au scos rachetele de pe insulă fără a se consulta cu conducerea cubaneză în timpul crizei rachetelor cubaneze din 1962. Guevara a început să privească spre Republica Populară Chineză și spre liderul acesteia, Mao Zedong, pentru sprijin și ca exemplu.

STATELE UNITE

În decembrie 1964, Che Guevara a devenit un "om de stat revoluționar de talie mondială" și, prin urmare, a călătorit la New York în calitate de șef al delegației cubaneze pentru a vorbi la Națiunile Unite. La 11 decembrie 1964, în timpul discursului impresionant de o oră rostit de Guevara la ONU, acesta a criticat incapacitatea Națiunilor Unite de a face față "politicii brutale de apartheid" din Africa de Sud, întrebând: "Oare ONU nu poate face nimic pentru a opri acest lucru?" Guevara a denunțat apoi politica Statelor Unite față de populația de culoare a acestora, declarând: "Nu pot face nimic pentru a opri acest lucru?

Cei care își ucid propriii copii și îi discriminează zilnic din cauza culorii pielii lor; cei care îi lasă pe ucigașii de negri să rămână liberi, protejându-i și, mai mult, pedepsind populația de culoare pentru că își cer drepturile legitime de oameni liberi - cum pot cei care fac acest lucru să se considere gardieni ai libertății?".

Un Guevara indignat și-a încheiat discursul recitând a doua Declarație de la Havana, decretând că America Latină este o "familie de 200 de milioane de frați care suferă aceleași mizerii". Această "epopee", a declarat Guevara, va fi scrisă de "masele indiene înfometate, de țăranii fără pământ, de muncitorii exploatați și de masele progresiste". Pentru Guevara, conflictul era o luptă de mase și de idei, care va fi dusă mai departe de cei "maltratați și disprețuiți de imperialism", considerați anterior "o turmă slabă și supusă". Cu această "turmă", afirma acum Guevara, "capitalismul monopolist yankeu" își vedea acum cu groază "groparii". În timpul acestei "ore de revendicare", a pronunțat Guevara, "masa anonimă" va începe să-și scrie propria istorie "cu propriul sânge" și să revendice acele "drepturi de care au râs unii și alții timp de 500 de ani". Guevara și-a încheiat intervenția în fața Adunării Generale cu ipoteza că acest "val de furie" va "mătura pământurile Americii Latine" și că masele muncitoare care "învârt roata istoriei" se trezesc acum, pentru prima dată, "din somnul lung și brutalizant la care au fost supuse".

Guevara a aflat mai târziu că au existat două tentative eșuate de atentat la viața sa de către exilați cubanezi în timpul opririi sale la complexul ONU: prima de la Molly Gonzales, care a încercat să spargă baricadele la sosirea sa cu un cuțit de vânătoare de 15 cm, iar mai târziu, în timpul discursului său, de către Guillermo Novo, care a tras cu o bazooka cu temporizator de pe o barcă în East River, la sediul Națiunilor Unite, dar a ratat și a fost în afara țintei. Ulterior, Guevara a comentat ambele incidente, afirmând că "este mai bine să fii ucis de o femeie cu un cuțit decât de un bărbat cu o armă", adăugând în același timp, cu o fluturare languroasă a țigării sale, că explozia "a dat mai multă savoare întregii întâmplări".

În timp ce se afla la New York, Guevara a apărut în emisiunea de știri de duminică de la CBS, Face the Nation, și s-a întâlnit cu o gamă largă de oameni, de la senatorul Statelor Unite Eugene McCarthy până la asociați ai lui Malcolm X. Acesta din urmă și-a exprimat admirația, declarându-l pe Guevara "unul dintre cei mai revoluționari oameni din această țară în acest moment", în timp ce citea o declarație a sa în fața unei mulțimi la Audubon Ballroom.

Întors în Cuba, din ce în ce mai dezamăgit de direcția experimentului social cubanez și de dependența acestuia de sovietici, Guevara a început să își concentreze atenția asupra promovării revoluției în altă parte. După aprilie 1965, a renunțat la viața publică.

CONGO

Mișcările sale și locul în care s-a aflat în următorii doi ani au rămas secrete. Mai târziu s-a aflat că a călătorit în ceea ce este acum Republica Democrată Congo împreună cu alți luptători de gherilă cubanezi, în ceea ce s-a dovedit a fi o încercare zadarnică de a ajuta Batalionul Patrice Lumumba, care se lupta într-un război civil în această țară. În această perioadă, Guevara a demisionat din funcția de ministru în guvernul cubanez și a renunțat la cetățenia cubaneză. După eșecul eforturilor sale în Congo, a fugit mai întâi în Tanzania și apoi într-o casă sigură într-un sat de lângă Praga.

BOLIVIA

În toamna anului 1966, Guevara a plecat în Bolivia, incognito (fără barbă și chel), pentru a crea și conduce un grup de gherilă în regiunea Santa Cruz. După câteva succese inițiale în luptă, Guevara și grupul său de gherilă s-au aflat în permanență pe fugă din cauza armatei boliviene.

EXECUȚIA LUI GUEVARA

La 8 octombrie 1967, grupul a fost aproape anihilat de un detașament special al armatei boliviene, ajutat de consilierii CIA. Guevara, care a fost rănit în timpul atacului, a fost capturat și împușcat. Înainte ca trupul său să dispară pentru a fi îngropat în secret, mâinile i-au fost tăiate; acestea au fost conservate în formaldehidă, astfel încât amprentele sale digitale să poată fi folosite pentru a-i confirma identitatea.

În 1995, unul dintre biografii lui Guevara, Jon Lee Anderson, a anunțat că a aflat că Guevara și câțiva dintre camarazii săi au fost îngropați într-o groapă comună în apropierea orașului Vallegrande din centrul Boliviei. În 1997, un schelet despre care se credea că este cel al revoluționarului și rămășițele celor șase tovarăși ai săi au fost dezgropate și transportate în Cuba pentru a fi înmormântate într-un memorial și un monument masiv în Santa Clara, cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a morții lui Guevara. (La cea de-a 80-a aniversare a nașterii sale, un alt monument comemorativ dedicat lui Guevara, o statuie, a fost inaugurat în orașul său natal, Rosario, Argentina, în 2008, după decenii de dezbateri acerbe între cetățenii săi cu privire la moștenirea sa). În 2007, un jurnalist francez și unul spaniol au susținut că trupul adus în Cuba nu era de fapt al lui Guevara. Guvernul cubanez a respins această afirmație, citând dovezi științifice din 1997 (inclusiv structura dentară) care, potrivit acestuia, dovedeau că rămășițele erau cele ale lui Guevara.

SIMBOLISTICĂ

Guevara va continua să trăiască ca un simbol puternic, mai mare în unele privințe în moarte decât în viață. El a fost aproape întotdeauna numit simplu Che, la fel ca Elvis Presley, un simbol atât de popular încât doar prenumele său era suficient de identificator. Mulți din dreapta politică l-au condamnat ca fiind brutal, crud, criminal și prea dispus să folosească violența pentru a atinge scopuri revoluționare. Pe de altă parte, imaginea romanțată a lui Guevara ca revoluționar a fost deosebit de importantă pentru generația de tineri radicali de stânga din Europa de Vest și America de Nord în turbulenții ani 1960. Aproape din momentul morții lui Guevara, chipul său mustăcios a împodobit tricouri și postere. Încadrată de o beretă cu steluțe roșii și părul lung, cu fața înghețată într-o expresie hotărâtă, imaginea iconică provine dintr-o fotografie realizată de fotograful cubanez Alberto Korda la 5 martie 1960, la o ceremonie pentru cei uciși în urma exploziei unui vas care aducea arme la Havana. La început, imaginea lui Che a fost purtată ca o declarație de rebeliune, apoi ca o întruchipare a șicului radical și, odată cu trecerea timpului, ca un fel de logo abstract a cărui semnificație inițială s-ar putea chiar să se fi pierdut pentru cel care o poartă, deși pentru unii rămâne o inspirație durabilă pentru acțiunea revoluționară.