Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea

  • NASCUT: 18 mai 1920, in Wadowice, Polonia
  • DECEDAT: 2 aprilie 2005, Vatican
  • NATIONALITATE: Polonă
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Al 264-lea papa al Bisericii Catolice

La 18 mai 1920, in Wadowice, Polonia, s-a nascut Papa Ioan Paul al II-lea (nasut Karol Józef Wojtyła). A fost seful Bisericii Romano-Catolice si primul papa de alta origine decat cea italiana, dupa mai mult de patru secole si jumatate. A trecut prin lume ca un colos, declansand lantul de revolutii care au dus la sfarsitul comunismului, predicand un mesaj de moralitate crestina intr-o era din ce in ce mai laica. Fost actor in tinerete, acest mare orator si-a trait ultimele zile sub privirile publicului, pe scena mondiala. A fost fiul unui ofiter polonez.

In 1938 isi incepe studiile la Universitatea Iagellona din Cracovia, iar in 1939 nazistii invadeaza Polonia. Si-a petrecut mare parte a razboiului studiind teologia in clandestinitate, in timp ce lucra intr-o cariera de piatra si intr-o fabrica de chimicale.

In anul 1946 devine preot. A stat la Roma vreme de doi ani, intorcandu-se in Polonia in anul 1948, doar pentru a-si gasi tara sub jugul stalinist. Biserca Catolica ramasese una dintre putinele institutii neaservite; era un mediu de catalizare a nationalismului si de opozitie tacuta la adresa autoritatilor comuniste atee.

In 1964 viitorul papa a parcurs repede ierarhia Bisericii, devenind arhiepiscop al Cracoviei la treizeci si opt de ani, iar in 1967 devine cardinal.

La 16 octombrie 1978, uimeste lumea aparand la balconul catedralei Sfantu Petru din Roma, ca primul papa de alta origine decat cea italiana in 455 de ani.

In 1979 viziteaza Polonia comunista ca papa, pornind un val de opozitie la adresa comunismului, care a dus la revolutia organizata de sindicatul Solidaritatea. Solidaritatea a format primul guvern necomunist al blocului estic in 1989 si, curand dupa aceea, regimurile marxiste au inceput sa cada unul cate unul in intreaga Europa.

In anul 1980 spunea cu ocazia unei vizite in Africa: "Vorbesc in numele celor ce nu se pot face auziti". I-a criticat pe dictatorii de dreapta si de stanga si a avertizat ca societatea de consum nu este raspunsul la problemele omenirii. Ca puternic aparator al drepturilor omului si al libertatilor religioase a cerut instituirea unei "noi ordini economice mondiale si apararea drepturilor muncitorimii", fapt care a facut sa fie numit prin sintagma "papa socialist".

In 1981, Papa Ioan supravetuieste unei tentative de asasinat. Acesta a avut loc in Piața Sf. Petru din Roma, atentat comis de Mehmet Ali Ağca, un turc fanatic extremist de dreapta. Ioan Paul al II-lea a fost ranit grav de trei gloante, dupa care a fost internat in spital pana in august. Papa a daruit glontul extras din corpul sau locului de pelerinaj Fátima din Portugalia. Glontul respectiv a fost montat in coroana de aur care decoreaza statuia Fecioarei Maria de la Fatima. Presupusii organizatori ai atentatului ar fi fost serviciul secret rus KGB, fapt care insa n-a fost declarat de extremistul turc. Papa in convalescenta l-a vizitat in inchisoare pe Ali Ağca si i-a iertat fapta comisa.

In 1982 supravietueste unei alte tentative de asasinat. La 12 mai, in timpul unei vizite in Portugalia, preotul ultraconservator Joan Fernandez Krohn, un adept al gruparii traditionaliste Societatea Sf. Pius al X-lea din jurul episcopului Marcel Lefebvre, a incercat un nou atentat asupra papei, atentat zadarnicit de garda personala pontificala. Preotul respectiv si-a motivat atentatul prin incercarea sa de a "salva biserica catolica" de Conciliul Vatican II (1962–1965).

In 1990 viziteaza Cehoslovacia, "noaptea a luat sfarsit, soarele a rasarit din nou", a spus papa cu aceasta ocazie.

In anul 2000, la zece ani dupa prabusirea comunismului, si-a indeplinit un alt vis, a vizitat Tara Sfanta. Rugandu-se la Zidul Plangerii din Ierusalim, a cerut iertare pentru pacatele facute de catolici impotriva evreilor de-a lungul secolelor. Si-a inteles menirea de papa ca pe o indatorire de a predica intregii lumi, vorbind celor saraci si oprimati, luand pozitie impotriva tuturor nedreptatilor.

La 2 aprilie 2005, Papa Ioan Paul al II-lea moare, la Vatican.

La 27 aprilie 2014, Papa Francisc l-a sanctificat pe Papa Ioan Paul al II-lea. Ceremonia a avut loc in piata Sfantul Petru din Vatican, unde au participat sute de mii de credinciosi. In cadrul ceremoniei a fost declarat sfant de catre Biserica Catolica si Papa Ioan al 23-lea.

Papa Ioan Paul a fost un calator neobosit, a vizitat mai mult de 130 de tari, atragand multimi uriase, in fata carora, precum odinioara student la actorie, avea sa joace la perfectie.

A fost primul papa care a tinut o predica intr-o biserica protestanta si intr-o sinagoga si primul papa care a calcat intr-o moschee (in Damasc). Dar, desi era sustinatorul unitatii crestine, a ramas extrem de conservator marind astfel discrepantele dintre Biserica Catolica si cea Anglicana. A dus o lupta sustinuta impotriva avorturilor, contraceptiei, sexului preconjugal, divortului si a homosexualitatii. In Biserica sa, a condus cei aproape un miliard de catolici cu un pumn de fier, respingand reformele liberale care, spre exemplu, ar fi permis casatoria preotilor sau aparitia preoteselor. "doctrina bisericeasca nu se poate baza pe opinia populara", a spus el odata. Cu o alta ocazie a declarat: "Dumnezeu va avea mereu ultimul cuvant".

Cunoscut candva printre credinciosi drept  "Atletul lui Dumnezeu", pentru dragostea sa pentru schi si drumetii montane, papa a suferit de Parkinson si de artrita in ultimii ani ai vietii, boli care faceau aproape imposibil statul in picioare sau mersul, fara dureri atroce. Vorbind dintr-un scaun cu rotile, a spus ca a fost redus la "fragilitate umana".

 

  • Sursă 1: Brian Mooney, Mari lideri din antichitate pana in prezent, trad. Liviu Mateescu, Editura Lider, Bucuresti, 2008
  • Sursă 2: Papa Ioan Paul al II-lea

LogIn

Pentru a avea acces la textele acestui site, te rugăm să te înregistrezi gratuit sau să te loghezi dacă ai deja cont. Mulțumim!