La data de 8 noiembrie 1869 s-a născut Nicolae Constantin Păulescu în Bucureşti. A fost un om de știință, medic și fiziolog român, inventator al "pancreinei" care astăzi poartă denumirea de insulină. A fost primul din cei patru copii ai lui Costache Păulescu şi al Mariei Păulescu (născută Dancovici).
Urmează clasele elementare la Școala primară de băieţi nr. 1 din București, iar în 1880 se înscrie la gimnaziul "Mihai Bravul" (Liceul Mihai Viteazul). A învățat limbile franceză, latină și greaca veche la o vârstă fragedă, astfel încât câțiva ani mai târziu vorbea fluent toate aceste limbi încât a putut să citească în original lucrările clasice ale literaturii latine și grecești. De asemenea, el a avut un dar deosebit pentru desen și muzică și înclinații speciale către știință, cum ar fi fizica și chimia. În anul 1888 absolveşte liceul.
În toamna anului 1888, Paulescu a plecat la Paris, unde s-a înscris la medicină. În 1897 si-a luat doctoratul în medicină cu lucrarea "Recherches sur la structure de la raţe" (Cercetări asupra structurii splinei) și a fost imediat numit chirurg asistent la Spitalul Notre-Dame du Perpétuel-Secours unde a activat intre anii 1897-1900, fiind adjunct al profesorului Lancereaux și secretar de redacție al revistei Journal de Médecine Interne.
Intre anii 1897-1898 a urmat şi cursurile de chimie biologică şi fiziologie generală la Facultatea de Ştiinţe din Paris. In anul 1899 termina ce-l de-al doilea doctorat cu lucrările "Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii și cardiace sub influența diverselor poziții ale corpului" și "Cauzele determinante și mecanismul morții rapide consecutivă trecerii de la poziția orizontală la cea verticală".
În 1900, Paulescu s-a întors în România, unde a rămas până la moartea sa (1931) în funcția de șef al Departamentului de Fiziologie al Universității de Medicină din București și a fost profesor de medicină la Spitalul Sf. Vincent de Paul din București astăzi (Spitalul de Endocrinologie C.I. Parhon)
In 1901 bbține la Universitatea din Paris al treilea doctorat (al doilea în ştiinţe) cu dizertația "Étude comparative de l'action des chlorures alcalines sur la matière vivante" (Studiu comparativ asupra acțiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii).
În 1902 deschide cursul de Fiziologie cu prelegerea "Generația spontanee și darwinismul în fața metodei experimentale", iar in 1905 tine trei lecții faimoase ("Finalitatea în biologie", "Materialismul", "Suflet și Dumnezeu") ce vor alcătui volumul "Noțiunile suflet și Dumnezeu în fiziologie", publicat în același an și reeditat în 1944 și 1999. Concepțiile sale antidarwiniene vor determina o aprigă polemică cu Nicolae Leon și Dimitrie Voinov în paginile revistelor "Convorbiri literare" și "Spitalul".
Nicolae Paulescu a desfăşurat o remarcabilă activitate de cercetare ştiinţifică în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimilatia nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morţii subite ș.a.. In 1906 a elaborat o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine pe cale trans-temporala, care ulterior va fi aplicată în chirurgia hipofizei la om.
În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, comunicări ce sunt publicate în revista Societății. Paulescu publică descoperirea principiului activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumește pancreina, și în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate "Archives Internationales de Physiologie", revistă cu apariție simultană în Franța și Belgia.
Aceste publicații au precedat cu 8-10 luni enunțarea de către Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei (noua denumire dată principiului activ din pancreas). Bazându-se pe o traduce incorectă a textului articolelor publicate, Banting și Best neagă rezultatele la care ajunsese profesorul Paulescu. Astfel, paternitatea descoperirii fiind în întregime acordată cercetătorilor canadieni iar contribuția lui Paulescu fiind trecută sub tăcere, comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină din anul 1923 îi recompensează doar pe Banting și Best.
In 1922 Paulescu obține, de la Ministerul Industriei şi Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat "Pancreina și procedeul său de fabricare".
La 19 iulie 1931, la Bucureşti, se stinge din viaţă Nicolae Constantin Paulescu.
In anul 1969 răspunzând campaniei internaționale de restabilire a adevărului iniţiată de fiziologul scoțian Ian Murray, Comitetul Nobel recunoaște meritele şi prioritatea lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic. Profesorul A.W.K. Tiselius, directorul Institutului Nobel, deplânge situația din 1923, dar - conform statutelor Comitetului - exclude posibilitatea unei reparații oficiale, exprimându-și doar speranța că "opera de pionerat" a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile științifice internaționale. Cu ocazia semicentenarului descoperirii insulinei, aceste foruri au recunoscut în mod unanim prioritatea savantului român. Se pare totusi ca Paulescu nu ar fi primit meritele cuvenite cat si premiul Nobel din cauza afirmatiilor antisemite din "Spitalul" in care critica Coranul, Talmudul, Cahalul si Francmasoneria.
In 1976 in cartea "The Priority of N. C. Paulescu în the Discovery of Insulin", profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Paulescu. In 1990 Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.
In prezent, cartea "Spitalul - Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria", este comercializata in mai multe variante, cea originala ce are denumirea mentionata anterior si ii este atribuita lui Paulescu si varianta simpla "SPITALUL" in care continutul este total diferit cu scopul de a duce in eroare pe cei ce sunt interesati de aceasta carte.
