1865 S-a nascut la 13 martie in Bucuresti, unde si-a incheiat studiile primare, secundare si universitare. A fost supranumit “decanul fizicienilor romani”, datorita preocuparilor si varstei pe care a atins-o.
1896 In acest an, in urma unei burse obtinute prin concurs, si-a luat la Sorbona doctoratul in fizica cu teza: “Asupra determinarii raportului intre unitatile electrostatice si electromagnetice”, prin care a adus contributii importante in domeniul respectiv. Fiind la Paris, a fost ales – la 29 de ani – membru al Societatii franceze de fizica, onoare ce se acorda strainilor numai in cazuri exceptionale. A dus o stralucita activitate de cercetare stiintifica experimentala in laboratorul lui Lippmann si totodata a studiat fizica teoretica sub conducerea lui H. Poincare. La Paris s-a preocupat de asemenea de studiul razelor X, descoperind impreuna cu L. Benoit o noua si importanta proprietate a acestor raze: aceea de a descarca corpurile electrizate. Deoarece substantele izolante folosite la diferite aparate electrostatice nu-l multumeau, Hurmuzescu a inventat un nou izolant, superior celor existente, pe care l-a numit dielectrina. El a realizat si un electroscop simplu, sensibil, bine izolat prin folosirea dielectrinei, care datorita calitatilor lui s-a impus in toate laboratoarele fizicienilor. Atat Becquerel cat si sotii Curie, in cercetarile lor, au folosit acest tip de electroscop.
Tot in 1896 Hurmuzescu se intoarce in tara fiind numit conferentiar de fizica la Universitatea din Iasi. Cam in acelasi timp il gasim si profesor de fizica si chimie la Liceul internat din Iasi.
1897 Devine profesor universitar suplinitor si tot in acest an infiinteaza laboratorul de electricitate.
1900 Pe baza lucrarilor elaborate, este numit profesor titular si redactor al “Analelor stiintifice” editate de Universitatea din Iasi.
1910 Hurmuzescu organizeaza pe langa Universitatea din Iasi “Scoala de electricitate” la care este numit director. Mai tarziu aceasta scoala devine “Institutul electrotehnic”.
1913 Este transferat la Bucuresti, ca director al Institutului electrotehnic din capitala.
1915 Devine membru corespondent al Academiei Romane.
Fiind cunoscut si apreciat si in afara granitelor, este invitat la diferite congrese stiintifice alaturi de savanti cu renume mondial.
1926 In cadrul Institutului electrotehnic din Bucuresti el construieste si pune in functiune prima statie de radiodifuziune din tara.
A publicat un numar mare de lucrari (peste 50) dintre care in afara celor mentionate se pot cita: "determinarea radioactivitatii petrolului romanesc si a apelor minerale", "difractie la departare", "electrometre cu compensare", "magnetizare", "magnetostrictiune", "magnetoni si electroni", "supraconductibilitatea metalelor" etc.
Intreaga sa viata Hurmuzescu a inchinat-o cercetarii stiintifice si cursurilor universitare, prin care a cautat sa insufle dragostea pentru stiinta; el avea incredere in puterea creatoare a oamenilor de stiinta romani.
1954 La 31 mai, dupa o indelungata activitate, moare, in varsta de 89 de ani.
Cu ocazia centenarului Universitatii din Iasi, savantul roman Stefan Procopiu, unul din fostii sai elevi, scria despre Hurmuzescu: “Universitatea din Iasi ii datoreaza o parte din gloria sa, fizica ii datoreaza cateva descoperiri clasice. Stiinta de la noi ii datoreaza crearea unui mediu stiintific”.
