MARCO POLO

  • NASCUT: 15 septembrie 1254, Veneția, Republica Venețiană
  • DECEDAT: 8 ianuarie 1324 (69 de ani), Veneția, Republica Venețiană
  • NATIONALITATE: Veneţiană
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Explorator, negustor şi aventurier veneţian
5 of 5 (1 Vote)

 

CUPRINS

NAȘTEREA ȘI FAMILIA
COPILĂRIA
CĂLĂTORIA ÎN ASIA
PRIZONIERUL GENOVEZILOR
OBSERVAȚIILE ASTRONOMICE
ULTIMII ANI
DECESUL

CINE A FOST MARCO POLO?

Marco Polo a fost un negustor veneţian şi aventurier care şi-a petrecut douăzeci şi patru de ani călătorind prin Asia, ajungând dincolo de Mongolia, până în China. Însemnările sale despre Orientul Îndepărtat au inspirat şi au deschis drumul pentru marile expediţii de descoperire.

Călătoriile sale sunt consemnate în Călătoriile lui Marco Polo (cunoscută și sub numele de Cartea minunilor lumii și Il Milione), o carte care a descris europenilor cultura misterioasă de atunci și mecanismele interne ale lumii orientale, inclusiv bogăția și dimensiunile mari ale Imperiului Mongol și ale Chinei din timpul dinastiei Yuan, oferindu-le prima privire cuprinzătoare asupra Chinei, Persiei, Indiei, Japoniei și a altor orașe și țări asiatice.

Marco pornit într-o călătorie epică în Asia, explorând multe locuri de-a lungul Drumului Mătăsii până când au ajuns la Cathay (China). Au fost primiți la curtea regală a lui Kublai Khan, care a fost impresionat de inteligența și smerenia lui Marco. Marco a fost numit emisar extern al lui Khan și a fost trimis în numeroase misiuni diplomatice în tot imperiul și în Asia de Sud-Est, cum ar fi în actuala Birmania, India, Indonezia, Sri Lanka și Vietnam. Ca parte a acestei numiri, Marco a călătorit, de asemenea, mult în interiorul Chinei, trăind pe pământurile împăratului timp de 17 ani și văzând multe lucruri care până atunci erau necunoscute europenilor.

În jurul anului 1291, familia Polo s-a oferit, de asemenea, să o însoțească pe prințesa mongolă Kököchin în Persia; au ajuns în jurul anului 1293. După ce au lăsat-o pe prințesă, au călătorit pe uscat până la Constantinopol și apoi la Veneția, întorcându-se acasă după 24 de ani. În această perioadă, Veneția se afla în război cu Genova; Marco a fost capturat și întemnițat de genovezi după ce s-a alăturat efortului de război și i-a dictat poveștile sale lui Rustichello da Pisa, un coleg de celulă. A fost eliberat în 1299, a devenit un negustor bogat, s-a căsătorit și a avut trei copii.

NAȘTEREA ȘI FAMILIA

Marco Polo s-a născut în 1254 la Veneția, capitala Republicii Venețiene. Tatăl său, Niccolò Polo, avea gospodăria la Veneția și a părăsit-o pe mama însărcinată a lui Marco pentru a călători în Asia împreună cu fratele său Maffeo Polo. Întoarcerea lor în Italia în 1269 pentru "a merge la Veneția și a-și vizita gospodăria" este descrisă în Călătoriile lui Marco Polo după cum urmează:

"Întoarcerea lor în Italia pentru a merge la Veneția și a-și vizita gospodăria": "...au plecat din Acre și au mers la Negropont, iar din Negropont și-au continuat călătoria spre Veneția. La sosirea lor acolo, Messer Nicolas a aflat că soția sa murise și că lăsase în urma ei un fiu în vârstă de cincisprezece ani, al cărui nume era Marco".

Primul său strămoș cunoscut a fost un unchi străbun, Marco Polo (cel bătrân) din Veneția, care a împrumutat niște bani și a comandat o corabie la Constantinopol. Andrea, bunicul lui Marco, a trăit la Veneția în "contrada San Felice", a avut trei fii: Marco "cel bătrân", Maffeo și Niccolò (tatăl lui Marco). Unele surse istorice venețiene vechi considerau că strămoșii lui Polo erau de origine dalmată îndepărtată. Tatăl său s-a căsătorit mai târziu cu Floradise Polo (născută Trevisan).

COPILĂRIA

Nu se știe aproape nimic despre copilăria lui Marco Polo până la vârsta de cincisprezece ani, cu excepția faptului că, probabil, și-a petrecut o parte din copilărie la Veneția. Între timp, mama lui Marco Polo a murit, iar o mătușă și un unchi l-au crescut. A primit o educație bună, învățând materii mercantile, inclusiv valute străine, evaluare și manevrarea navelor de marfă; a învățat puțină spre deloc limba latină.

CĂLĂTORIA ÎN ASIA

În 1271 Marco Polo pleacă spre est, împreună cu tatăl său, Niccolo şi unchiul Maffeo, pe urmele altor europeni pentru a găsi noi pieţe în Orient. Aveau să călătorească timp de un sfert de secol. Au trecut prin Armenia, Persia, Afganistan, peste Pamir şi de-a lungul Drumului Mătăsii, transversand vastele stepe mongole şi deşertul Gobi, prin China ajungând până la curtea marelui împărat mongol Kublai Han, în noua capitală de la Hanbalik, pe locul actualului Beijing.

Ei au navigat până la Acre și mai târziu au călătorit pe cămile până la portul persan Hormuz. În primele etape ale călătoriei, au petrecut mai multe luni în Acre și au reușit să vorbească cu arhidiaconul Tedaldo Visconti din Piacenza. Cu această ocazie, familia Polo și-a exprimat regretul față de absența îndelungată a unui papă, deoarece în călătoria lor anterioară în China adusese o scrisoare de la Kublai Khan către papă și astfel au fost nevoiți să plece în China dezamăgiți. În timpul călătoriei, însă, au primit vestea că, după 33 de luni de absență, Conclavul l-a ales în sfârșit pe noul papă și că acesta era exact arhidiaconul din Acre. Cei trei s-au grăbit să se întoarcă în Țara Sfântă, unde noul papă le-a încredințat scrisori către "Marele Han", invitându-l să-și trimită emisarii la Roma. Pentru a da mai multă greutate acestei misiuni, a trimis împreună cu Polo, ca legați, doi părinți dominicani, William de Tripoli și Nicolae de Piacenza.

În 1275 ajunge la curtea lui Kublai-Han. Marco, care manifestă o înclinaţie pentru limbile străine, a devenit favoritul marelui Han şi a fost numit într-un post important în administraţia sa. A slujit la curtea Hanului şi a fost trimis în mai multe misiuni speciale în China, Birmania şi Indonezia, ajungând în unele locuri pe care europenii n-aveau să le mai vadă decât în secolul nouăsprezece. A devenit membru în consiliul intim al lui Kublai-Han şi a fost reprezentatul acestuia în oraşul Yangzhou timp de trei ani. Marco a fost foarte impresionat de noul oraş al Hanului şi de palatul acestuia - cel mai mare, spunea el, dintre toate câte erau în lume. De asemenea, Marco a mai observat câteva realizări ale orientalilor - banii de hârtie, cărbunii şi poşta imperială.

Grupul lui Polo a stat la palatul Hanului timp de şaisprezece ani, în care au adunat o bogăţie impresionantă (bijuterii şi aur). Erau nerăbdători să plece, temându-se pentru ce li s-ar fi putut întâmpla dacă Hanul murea. Iniţial Hanul nu a vrut să-i lase să plece, dar până la urmă au aranjat să însoţească o prinţesă mongolă în Persia şi au plecat spre casă în 1292. După o călătorie de doi ani pe mare - au transversat Marea Chinei şi Oceanul Indian - au ajuns la Hormuz, de unde au luat-o pe jos spre Constantinopol şi apoi au ajuns la Veneţia, unde rudele şi prietenii îi credeau morţi de mult, după 24 de ani, cu multe bogății și comori. Călătoriseră aproape 15.000 de mile (24.000 km).

S-au plini de poveşti despre bogăţii nemaivăzute şi splendori extraordinare. Au adus şi o cerere făcută de marele Han către papă, prin care i se cerea acestuia să trimită 100 de misionari pentru convertirea triburilor mongole.

PRIZONIERUL GENOVEZILOR

Marco Polo s-a întors la Veneția în 1295 cu averea sa transformată în pietre prețioase. În această perioadă, Veneția se afla în război cu Republica Genoveză. Polo a înarmat o galeră dotată cu un trebuchet pentru a se alătura războiului. Probabil că a fost prins de genovezi într-o încăierare în 1296, în largul coastei anatoliene între Adana și Golful Alexandretta (și nu în timpul bătăliei de la Curzola (septembrie 1298), în largul coastei dalmate, afirmație care se datorează unei tradiții ulterioare (secolul al XVI-lea) consemnată de Giovanni Battista Ramusio).

Și-a petrecut mai multe luni din închisoare dictând o relatare detaliată a călătoriilor sale unui coleg de detenție, Rustichello da Pisa, care a încorporat povestiri proprii, precum și alte anecdote și actualități culese din China. Cartea s-a răspândit în curând în întreaga Europă sub formă de manuscris și a devenit cunoscută sub numele de Călătoriile lui Marco Polo (titlu italian: Il Milione, derivând de la porecla lui Polo, "Milione". Titlul original în franco-italiană: Livres des Merveilles du Monde). Cartea descrie călătoriile lui Polo prin Asia, oferindu-le europenilor prima privire cuprinzătoare asupra mecanismelor interne ale Orientului Îndepărtat, inclusiv China, India și Japonia. Polo a fost în cele din urmă eliberat din captivitate în august 1299.

OBSERVAȚIILE ASTRONOMICE DIN ASIA

Pietro d'Abano filozof, medic și astrolog stabilit în Padova, relatează că a vorbit cu Marco Polo despre ceea ce acesta a observat în bolta cerească în timpul călătoriilor sale. Marco i-a spus că în timpul călătoriei sale de întoarcere din Marea Chinei de Sud, a observat ceea ce el descrie într-un desen ca fiind o stea "în formă de sac" (în latină: ut sacco) cu o coadă mare (magna habens caudam), cel mai probabil o cometă. Astronomii sunt de acord că nu au existat comete observate în Europa la sfârșitul secolului al XIII-lea, dar există înregistrări despre o cometă observată în China și Indonezia în 1293. În mod interesant, această împrejurare nu apare în cartea de călătorii a lui Polo. Peter D'Abano a păstrat desenul în volumul său "Conciliator Differentiarum, quæ inter Philosophos et Medicos Versantur". Marco Polo i-a dat lui Pietro și alte observații astronomice pe care le-a făcut în emisfera sudică, precum și o descriere a rinocerului de Sumatra, care sunt adunate în Conciliator.

ULTIMII ANI AI LUI MARCO POLO

S-a întors acasă, la Veneția, unde tatăl și unchiul său cumpăraseră între timp un palat mare în zona numită contrada San Giovanni Crisostomo (Corte del Milion). Pentru o astfel de învestiție, familia Polo a investit probabil profiturile din comerț și chiar multe pietre prețioase pe care le aducea din Orient. Compania și-a continuat activitățile, iar Marco a devenit în curând un negustor bogat. Marco și unchiul său Maffeo au finanțat alte expediții, dar probabil că nu au părăsit niciodată provinciile venețiene și nici nu s-au întors pe Drumul Mătăsii și în Asia. Cu ceva timp înainte de 1300, tatăl său Niccolò a murit. În 1300, s-a căsătorit cu Donata Badoèr, fiica lui Vitale Badoèr, un negustor. Au avut trei fiice, Fantina (căsătorită cu Marco Bragadin), Bellela (căsătorită cu Bertuccio Querini) și Moreta.

În 1305 este menționat într-un document venețian printre căpitanii de mare locali cu privire la plata impozitelor. Relația sa cu un anume Marco Polo, care în 1300 a fost menționat cu revolte împotriva guvernului aristocratic și a scăpat de pedeapsa cu moartea, precum și cu revoltele din 1310 conduse de Bajamonte Tiepolo și Marco Querini, printre ai căror rebeli se aflau Jacobello și Francesco Polo dintr-o altă ramură a familiei, nu este clară.  Polo este menționat din nou în mod clar după 1305 în testamentul lui Maffeo din 1309-1310, într-un document din 1319 conform căruia a devenit deținătorul unor proprietăți ale tatălui său decedat, și în 1321, când a cumpărat o parte din proprietatea familiei soției sale Donata.

MOARTEA LUI MARCO POLO

În 1323, Polo a fost țintuit la pat, din cauza unei bolii. La 8 ianuarie 1324, în ciuda eforturilor medicilor de a-l trata, Polo se afla pe patul de moarte. Pentru a scrie și certifica testamentul, familia sa l-a solicitat pe Giovanni Giustiniani, preot din San Procolo. Soția sa, Donata, și cele trei fiice ale sale au fost numite de el drept co-executorii ai testamentului. Biserica avea dreptul prin lege la o parte din averea sa; el a aprobat acest lucru și a ordonat ca o sumă suplimentară să fie plătită mănăstirii San Lorenzo, locul unde dorea să fie înmormântat. De asemenea, l-a eliberat pe Petru, un servitor tătar, care este posibil să-l fi însoțit din Asia și căruia Polo i-a lăsat moștenire 100 de lire în denari venețieni.

A împărțit restul bunurilor sale, inclusiv mai multe proprietăți, între persoane fizice, instituții religioase și fiecare breaslă și frăție din care făcea parte. De asemenea, a anulat mai multe datorii, inclusiv 300 de lire pe care cumnata sa i le datora, precum și altele pentru mănăstirea San Giovanni, San Paolo din Ordinul Predicatorilor și un cleric pe nume Friar Benvenuto. A ordonat să i se plătească 220 de "soldi" lui Giovanni Giustiniani pentru munca sa de notar și pentru rugăciunile sale.

Testamentul nu a fost semnat de Polo, dar a fost validat prin regula "signum manus", relevantă la acea vreme, prin care testatorul trebuia doar să atingă documentul pentru ca acesta să fie valabil din punct de vedere juridic. Din cauza legii venețiene care prevedea că ziua se încheie la apusul soarelui, data exactă a morții lui Marco Polo nu poate fi stabilită, dar, potrivit unor cercetători, aceasta a fost între apusul soarelui din 8 și 9 ianuarie 1324. Biblioteca Marciana, care deține copia originală a testamentului său, datează testamentul la 9 ianuarie 1323 și dă ca dată a morții sale undeva în iunie 1324.

  • Sursă 1: Brian Mooney, Mari lideri din antichitate pana in prezent, trad. Liviu Mateescu, Bucuresti, Ed. Lider, 2008.

LogIn

Bună! Pentru a beneficia de toate avantajele acestui site, te rugăm sa te înregistrezi sau să te loghezi.