CONDUCĂTORI

Menumorut

  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Voievod al Crişanei, Transilvania
  • PRECEDAT DE: ???
  • SUCCEDAT DE: Ahtum

Menumorut este unul dintre cei trei mari voievozi pomeniți de Anonymus în cronica sa (Menumorut, Gelu, Glad) şi care au condus lupta de rezistență și de apărare a teritoriilor transilvane la sfầrşitul secolului al IX-lea împotriva expansiunii maghiare. Potrivit datelor din cronica amintită, stăpânirea celor trei voievozi contemporani este atestată pe la anul 896. Voievodul (sau, corespunzător termenului slav, cel latin de dux - duce) Menumorut stăpânea peste Țara Crişurilor (Crişana), între râurile Tisa, Someş şi Mureş, cu centrul la cetatea Biharea (Bihor). De aceea, mai este numit şi dux Bihorensis.

Intre hotarele voievodatului (ducatului) său străjuiau şi două alte mari cetăți: "castrum Zotmar" (Sătmar) și "Zyloc" (localitatea Zalău). Formațiunea politică ce era condusă de Menumorut, ca şi celelalte două amintite, prezentau un caracter statornic, conducătorii lor promovau relații cu statele vecine şi, ceea ce este mai important, aveau conștiința unor traditi de cârmuire politică.

Când Arpad pornește expansiunea spre pământurile româneşti, prima este atacată "Tara lui Menumorut". Formele de organizare din Transilvania erau deci mult mai vechi decât cele menționate de Anonymus (secolul al X-lea). Chiar Menumorut le spune trimişilor lui Arpad, Usubun şi Veluc, că țara de azi au stăpânit-o și strămoşii săi si că se bucură de sprijinul împăratului de la Bizanț. Aceasta întrucat Arpad pretindea "ca din drepturile strămoşului său, regele Attila, să-i cedeze pământul de la fluviul Someş până la hotarul Nirului, pădure în stânga Tisei" (Informațiile din Anonymus, în Gh. Popa-Lisseanu, Izvoarele Istoriei Românilor, vol. I). De remarcat faptul că solii lui Arpad se prezentaseră la Biharea cu daruri. Voiau să câștige bunăvoința lui Menumorut fără luptă printr-o abilă acțiune diplomatică, Menumorut i-a primit bine și i-a ospătat, probând dorința de a trăi în pace cu vecinii. Răspunsul este însă plin de demnitate: "Spuneți lui Arpad, ducele Ungariei, domnului vostru, că teritoriul însă ce l-a cerut bunăvoințe a noastre nu i-l vom ceda niciodată câtă vreme vom fi în viață...". Invocarea alianței cu puternicul împărat de la Bizant (chiar în condițiile raporturilor de vasalitate) demonstrează că Menumorut era un conducător vestit în epocă.

Înțelegând că Menumorut nu se va supune fără luptă, Arpad îşi trimite oștile care atacă cetatea Satmar (Satu-Mare). Avea oştire numeroasă, arme bune şi experiența încălcării de pământuri ce nu le aparțineau. Deși rezistența românilor a fost îndârjită, superioritatea numerică și în armament a asediatorilor şi-a spus cuvântul. Pătrunzând în fortăreață, asediatorii fac prizonieri pe românii găsiți în viață. Apoi lupta continuă. Înaintând spre porțile Mezeşului, oştile conduse de Tühütüm ajung la Zyloc (Sălaj). Menumorut alege tactica retragerii. Voia să organizeze o puternică apărare pe râul Criş, fapt relatat de Anonymus în cuvintele: "Au început (românii, n.n.) să păzească fluviul Criş". Văzând aceasta, căpeteniile maghiare, speriindu-se că nu vor putea obține biruința, pornesc cu oşti numeroase cu scopul spargeri apărării voievodului român. „Au hotărát ca marginea regatului ducelui Arpad să fie la poarta Mezeşului.. locuitorii țării (adică românii luați prizonieri, n. n.), la porunca lor, au zidit porți de piatră și au făcut o îngrăditură mare de copaci". După luarea unor astfel de măsuri, Tosu și Zobolsu încep iarăşi atacul, în timp ce Tuhutum, părăsind acest front de luptă, înainta cu oamenii lui spre inima Transilvaniei, unde stăpânea voievodul român Gelu.

Voiau în felul acesta să-i împiedice pe voievozii români să se unească în luptă, Menumorut, după treisprezece zile de luptă cu Zulta, fiul lui Arpad, ajunge la o înțelegere cu acesta: îi dă pe fiica sa de soție, iar ca zestre ducatul său, păstrându-şi pentru sine cetatea Biharea. (Const. C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Ist. Rom. I).

  • Sursă 1: Petru Demetreu Popescu, Dictionar de Personalitati Istorice, Editura Niculescu, Bucuresti, 2001

ARTICOLE SIMILARE

Apor Péc

Moise (Moyus) Akos

Roland Borșa

Ștefan (fiul lui Tekes)