CONDUCĂTORI

Petru I (fiul lui Ștefan)

  • NASCUT: 13??
  • DECEDAT: 13??
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Moldovei

Primul domn cu acest nume nu a fost cel numit "întâiul" de către istorici şi cunoscut ca fiu al Margaretei (Muşata), ci un văr al său, fiul lui Ștefan, feciorul cel mare al lui Bogdan I. Scurta sa domnie, de circa jumătate de an, l-a exclus pe nedrept din lista domnilor Moldovei. Ca atare, stărui aici asupra lui ceva mai mult, încercând să lămuresc, totodată, episodul enigmatic al bătăliei din Codrii Plonini de care se leagă Istoria sa. Se ştie că Bogdan I a avut mai mulţi fii. Actul lui Ludovic I de Anjou din 2 februarie 1365 menţionează în două rânduri chiar, pe "voievodul Bogdan şi fiii săi". Cronicile moldovene din secolele XV-XVI cunosc însă doar pe unul dintre aceştia, care a domnit ceva mai mult, Laţcu. Numai că acesta nu era cel mai mare dintre fiii lui Bogdan şi nu el i-a succedat în 1363. In chip firesc, trebuia să-i urmeze fiul cel mare. Aici Intervine însă un element ciudat, o discrepanţă între datele vechilor letopiseţe moldovene şi cronicile polone, singurele care oferă unele Informaţii despre această vreme, sesizată pentru prima dată de Grigore Ureche. El a observat că sub anul 6867 (1359) letopiseţul moldovenesc vorbeşte despre domnia lui Dragoş vodă, iar cel „leşescu", adică cronica lui Martin Kromer în limba latină, la care adaugă pe „cronicarul Bielschi", acesta sub anul 1359, despre un Ştefan vodă, pe care Ureche îl socoteşte Ştefan I (1394-1399), fiul lui Roman I. Pus în faţa unei opţiuni, acordă explicit mai multă încredere cronicarilor străini, după care relatează lupta dintre fiii acelui Ştefan vodă: Ştefan cu ajutor polon şi Petru cu sprijin unguresc, adică ceea ce istoricii numesc bătălia din Codrii Plonini, sau de la Plonini.

Insă cu mult înaintea lui Grigore Ureche, prima listă de domni ai Moldovei, dinainte de Ștefan cel Mare, păstrată într-o copie sau alcătuire din secolul XVI, menţionează la o reluare de către un al doilea autor al listei, între Sas Vodă şi Bogdan II pe un Ştefan, despre care ce va fi fost spus a dispărut, din păcate, o dată cu tăierea paginii la legarea manuscrisului. S-a observat însă că e vorba de acelaşi personaj amintit de cronicarii poloni, tatăl celor doi voievozi care s-au luptat la Codrii Plonini şi s-au adus argumente că ar fi vorba de un fiu ca atare al lui Bogdan I, mai apoi identificat cu Costea voievod din pomelnicul mănăstirii Bistriţa.

Cheia enigmei acestui Ştefan, ai cărui fii, Ştefan şi Petru, au urmat la tronul Moldovei între Bogdan I şi Laţcu, stă însă în izvoarele narative polone, singurele care îi amintesc pe toţi trei. Acestea s-au referit de fapt la primul contact politico-militar moldo-polon. petrecut în timpul lui Cazimir cel Mare (1333 — 1370), îndată după ce în 1366 a fost impusă temeinic stăpânirea polonă in Haici. Chelm — Belz şi în Volânia apuseană, şi suzeranitatea Coroanei polone asupra Volâniei răsăritene şi a Podoliei apusene, stăpânite de cnezii lituani Koriatovici, din neamul Gedymin. Moartea lui Bogdan I spre sfârşitul anului 1367  şi luptele între nepoţii de la fiul său cel mare au implicat Polonia în confruntările pentru domnie, prilej pentru Cazimir cel Mare să-şi impună suzeranitatea şi asupra Moldovei, noua sa vecină.

Drept urmare, cronicarii poloni din secolele XV-XVI s-au aplecat cu stăruinţă asupra acestui moment. Din nefericire, cunoştinţele lor asupra istoriei Moldovei erau foarte sumare. Nici nu auziseră despre Bogdan I, iar datele despre istoria românilor le încep cu biruinţa din 1330 a lui Basarab I - Întemeietorul asupra regelui Ungariei, Carol Robert, cumnatul lui Cazimir cel Mare. despre care citiseră în cronicile ungare. Urmaşul lui Basarab I, despre care nu ştiu că a domnit în Ţara Românească, ci doar peste valahi de origine latină (cum erau şi cei din Moldova, pe care polonii o numeau până în secolul XVII Valahia) este ... Ştefan, menţionat doar cu prilejul morţii sale, care a lăsat pe cei doi fii, Ştefan şi Petru, rivali la domnie. Astfel prezintă lucrurile toţi cronicarii poloni din secolele XV-XVI până la Martin (loachim) Bielski inclusiv.

Punctul de pornire al acestor afirmaţii este în marea cronică latină a canonicului Jan Dhigosz (1415-1480), secretar regal, Historiae polonicae libri XIII et ultimus, I, publicată pentru partea care ne interesează abia în 1711, dar cunoscută în manuscris de Matei Miechowski şi Martin Kromer, de la ultimul pornind Martin (Joachim) Bielski şi Grigore Ureche.

Folosind arhiva şi tradiţia orală ale familiei cardinalului Zbigniew Olesnicki (1389-1455), în cancelaria căruia slujise în tinereţe, între 1434 şi 1455, Dhigosz reînvie după aproape un secol un episod neînregistrat de cronica lui Cazimir cel Mare, desigur pentru a proteja prestigiul regal. Mai obiectiv, J. Dhigosz arată la anul 1359 că după moartea lui Ştefan pe care îl socoteşte „voievod al Moldovei" (Moldaviae Voievodae), a început o luptă crâncenă pentru domnie şi succesiune între cei doi fii ai săi: Petru, cel mai tânăr, susţinut de majoritatea românilor şi de „provincialii unguri", adică maramureşenii din Moldova, care a ocupat singur „domnia Moldovei" (Moldaviae Principatum), şi Ştefan, fratele său mai mare, nevoit astfel, cu o seamă de boieri să fugă la regele Cazimir, cerându-i ajutor militar pentru aşezarea în scaun, în schimbul legământului de fidelitate şi supunere a sa şi a urmaşilor săi. Drept urmare a acestuia, regele i-a dat în sprijin oşteni din părţile Cracoviei, Sandomirului, Dublinului şi Rusiei Roşii, cu care a pornit spre Moldova, a doua zi după Sfinţii Petru şi Pavel, aşadar, la 30 iunie. După unele ciocniri, polonii au fost înfrânţi în codrii numiţi Pionini de către români, în Ţara Şepeniţului, pe unde trecea drumul polonilor cu Ştefan (spre Şiret), prăvălind copacii înţinaţi de o parte şi de alta a drumului asupra oştii polone, şi prin trecerea românilor din tabăra lui Ştefan în cea a fratelui său. între captivii răscumpăraţi de regele Cazimir s-a aflat şi cavalerul Zbigniew Olesnicki din herbul Dşbno, bunicul cardinalului cu acelaşi nume pe lângă care slujise Dhigosz, ce s-a ales cu picioarele zdrobite, rămânând şchiop tot restul vieţii. Nawoj Tşczynski, fiul voievodului Cracoviei, Alexandru Tşczynski, conducătorul steagului herbului (clanului) Topor, a reuşit să fugă din prinsoare, ajungând tocmai la Roma, unde a devenit preot. Polonii au pierdut 11 steaguri: 3 ale provinciilor regale (Cracovia, Sandomir şi Liov —- adică Halici) şi 9 ale herburilor nobiliare.

Bătălia s-a dat în Ţara Şepeniţului (regiune geografică), pe teritoriul Moldovei, în codrii din zona deluroasă de la sud de Nistru, o prelungire spre est a Munţilor Plonini (de la polonul polonina = plai), aparţinând Carpaţilor Ruteniei, codrii numiţi astfel şi de români tot Plonini, în porţiunea relativ scurtă a drumului principal de la nord de Prut, dintre Sniatyn şi vadul de la Cernăuţi.

J. Dlugosz, interesat doar de soarta armatei polone, nu ne spune ce s-a întâmplat cu protagoniştii moldoveni, Ştefan înfrântul şi Petru învingătorul. Nu putem înţelege decât că acesta din urmă şi-a continuat domnia, care dura deja de mai bine de jumătate de an, de la sfârşitul lui 1367 până în iulie 1368, când a avut loc lupta.

  • Sursă 1: Rezachevici, Constantin, Cronologia critică a domnilor din Țara Româneasca și Moldova (secolele XIV-XVI), Editura Enciclopedică, București, 2002

ARTICOLE SIMILARE

Eustratie Dabija

Iliaș al IV-lea Alexandru

Radu al X-lea Mihnea

Grigore al V-lea Ghica