CONDUCĂTORI

Vintilă (Drăculina)

  • NASCUT: 15??
  • DECEDAT: mai 1574
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Tarii Romanesti

Fiu al lui Pătrașcu cel Bun („Ventila Petraşco Vayuoda efilius"), cum mărturiseşte voievodul transilvan Ştefan Bâthory, viitorul rege al Poloniei, numit in mod obişnuit şi Pătraşcu („Petrascum vulgo nominatum"), desigur după numele tatălui, după cum era cunoscut de către agenţii imperiali la Poartă. Maciej Stryjkowski îl numeşte chiar „Draculina", diminutiv de la Dracula, porecla populară a lui Vlad al II-lea Dracul (cca.1390-1447), al cărui fiu Vlad al IV-lea Călugărul era într-adevăr stră-străbunicul său. Era firesc ca un fiu al lui Pătraşcu cel Bun să fie aliatul lui Ion vodă cel Viteaz împotriva Mihneştilor, adversarii amândurora.

Dar înainte de aceasta pribegise în Transilvania. O variantă a cronicii interne îl numeşte "Vintilă vornicul ce era să fie domn", iar cronica atribuită lui Radu Popescu vorbeşte de „Vintilă vornicul, care au fost pribeag la moldoveni", deci înainte de pribegie trebuie să fi fost vornic.

La 1 mai 1574 sultanul scria lui Ştefan Bathory, după informaţiile primite de la voievodul Alexandru, că după înfrângerea acestuia, Ion vodă „a pus domn în ţară pe un tâlhar, pe care îl socoteau domnişor" (pretendent). Alexandru solicita prin intermediul sultanului ajutorul militar al voievodului ardelean, şi Selim poruncea acestuia să-i trimită oaste sub comanda unuia din oamenii săi de frunte. Cum ostile moldovene au rămas timp de patru zile, lângă locul biruinţei de la Jilişte, după care o parte din ele, conduse de Dumbravă, marele vornic al Ţării de Jos (1572-1574), au pornit spre Bucureşti, cu Vintilă vodă, parcurgând distanţa până acolo în minimum două zile, rezultă că noul domn a ajuns la reşedinţa domnească a Ţării Româneşti cel mai devreme la 21 aprilie 1574 sau în ziua următoare.

La 3 mai 1574 Ştefan Bathory anunţa pe Maximilian II că trupele moldovene au aşezat la Bucureşti pe Vintilă fiul lui Pătraşcu, pentru ca la 6 mai să-i fi adusă ştirea că acesta a fost ucis şi unul dintre ai săi i-a tăiat capul. Informaţia despre aceasta ajungând la cunoştinţa agenţilor imperiali de la Poartă la 18 mai.

Toate variantele cronicii interne (Istoria Ţării Româneşti), şi cea atribuită lui Radu Popescu, afirmă că Vintilă vodă a stat în „cetatea din Bucureşti", adică în palatul domnesc, respectiv „în scaun", doar „4 zile", durată acceptată aproape unanim în istoriografia românească, deşi am văzut că el a ajuns la Bucureşti în jurul datei de 21 aprilie 1574 şi şi-a pierdut viaţa pe la 3 mai, de vreme ce peste trei zile, timp suficient ca ştirea să ajungă la Alba Iulia, voievodul Ştefan Bathory era înştiinţat despre aceasta. Aşadar, Vintilă vodă a stat la Bucureşti aproape două săptămâni, astfel că „4 zile" ar putea fi o consemnare transmisă greşit, în loc de 14 zile, sau ar putea reprezenta doar răstimpul dintre ungere-încoronare şi uciderea sa.

Cea mai veche variantă a cronicii interne are însă o informaţie interesantă, legată de aceste evenimente, care lipseşte din textul restrâns al celor ulterioare. Conform acesteia, o dată cu trimiterea lui Vintilă vodă cu oaste spre Bucureşti, „a trimis Ionaş-vodă (Ion vodă cel Viteaz) la Constantinopol şi a adus domnia Ţării Româneşti lui Vintilă-voievod" (Virgil Cândea, Letopiseţul Ţării Româneşti). Este greu de crezut că o confirmare a lui Vintilă vodă ar fi venit într-adevăr de la Poartă, ţinând seama de poziţia sultanului faţă de acesta, exprimată la 1 mai 1574, cum am văzut mai sus, dar este foarte posibil ca Ion vodă, protectorul lui Vintilă, să fi întreprins un demers în acest sens, în vederea înlăturării din Ţara Românească a fratelui rivalului său Petru Şchiopul. Agenţii imperiali de la Poartă informau pe Maximilian II la 7 şi 10 mai 1574 că la Constantinopol au sosit soli şi daruri de la Ion vodă, urmaţi de şase care cu câte şase cai purtând tributul Moldovei, despre care „se zicea" (!) că ar fi fost trimis înainte de aflarea ştirii despre înlăturarea sa de către sultan, nemaiputând fi oprit din drum după trecerea Dunării. Cum însă haraciul a ajuns la Constantinopol la 7 mai 1574, şi nu putea face pe drum mai mult de două săptămâni, rezultă că el a fost trimis după bătălia de la Jilişte (14 aprilie), ca de altfel şi solii cu daruri, atunci când Ion vodă cunoştea fără îndoială înlăturarea sa din scaun, anunţată la Poartă la 21 martie (!). De altfel, dacă solii şi tributul lui Ion vodă ar fi trecut prin Ţara Românească sau prin Dobrogea înainte de lupta de la Jilişte, ar fi căzut cu siguranţă în mâinile lui Alexandru, respectiv ale lui Petru Şchiopul, şi nu ar fi ajuns fără dificultăţi pe teritoriul otoman, în sangeacatul Silistrei. Atât trimiterea solilor cu daruri cât şi a haraciului aveau menirea de a câştiga bunăvoinţa Porţii pentru menţinerea lui Ion vodă în scaun, şi este foarte probabil ca acesta să fi intervenit cu acest prilej, înainte de 7 mai, şi pentru acceptarea domniei lui Vintilă vodă în Ţara Românească.

In legătură cu împrejurările morţii lui Vintilă vodă, în jurul datei de 3 mai 1574, toate variantele cronicii interne arată că Alexandru II Mircea, refugiat la satul loneşti, în vecinătatea raialei Giurgiului, cum am văzut, a trimis un corp de oaste, condus de patru dregători ai săi, care l-au atacat pe noul domn la reşedinţa domnească din centrul Bucureştilor de atunci. „Iar boierii lui Alexandru voievod, adică Dragomir vornicul şi Mitrea comisul şi Bratu paharnicul şi lonaş pârcălabul cu oaste mare l-au lovit pe Vintilă-voievod în mijlocul Bucureştilor" (Virgil Cândea), "far de veste" (Istoria Ţării Româneşti). A fost, aşadar, o înfruntare militară, în timpul căreia „a fost decapitat prin înşelăciune de un armaş al său, cumpărat de inamici" (fraude armigeri sui ab hostibus corrupti trucidatum), cum au aflat agenţii imperiali de la Poartă înainte de 18 mai 1574. In fapt, cum am văzut, voievodul Ştefan Bathory anunţase pe Maximilian II, încă de la 6 mai, că norocul lui Vintilă schimbându-se, „i-a fost tăiat capul de către unul dintre ai săi în cetatea Bucureşti" (in oppido Bukeresto caesisfere ad unum suis caput amputatum esse) (Ibidem).

Cea mai veche formă a cronicii interne adaugă şi amănuntul, omis în celelalte variante, că „Vintilă-voievod a fost ucis, şi banul cu toţi ostaşii lui" (Virgil Cândea), fără a se preciza cine era acel ban, mai nou identificat cu totul arbitrar cu Stanciul Benga cel Tânăr, fiul marelui spătar al lui Pătraşcu cel Bun (Ştefan Andreescu, Cronica Ţării Româneşti). In orice caz, marele vornic Dumbravă, biruitorul de la Jilişte şi comandantul corpului de moldoveni care îl instaurase pe Vintilă vodă la Bucureşti, a reuşit să fugă în Transilvania. „Iar după aceea a şi fugit în Ţara Ungurească la Batăr Iştfan, la voievodul Ardealului", căruia i-a furnizat, foarte probabil, la 6 mai 1574, ştirile amintite despre soarta lui Vintilă vodă.

Intervalul prea scurt al domniei nu i-a permis fiului lui Pătraşcu cel Bun să-şi alcătuiască o grupare boierească credincioasă, cu atât: mai mult cu cât majoritatea boierilor tatălui său, întorşi în Ţara Românească la începutul domniei lui Alexandru II Mircea, au fost executaţi, cum am văzut, de către acesta la 1 septembrie 1568. Nu se ştie unde a fost înmormântat trapul lui Vintilă vodă. Capul însă i-a fost ţintuit pe poarta curţii domneşti din Bucureşti, un timp destul de îndelungat, de vreme ce a fost văzut de Maciej Stryjkowski, alături de cel al lui Ion vodă cel Viteaz: „Capul lui Ivonia, domnul Moldovei, pe poarta de la Bucureşti, curte domnească şi oraş din Ţara Românească, şi al lui Draculina lângă el", cu prilejul trecerii în octombrie 1574 spre Poartă, în cadrul soliei polone conduse de Andrei Taranowski.