Radu al IX-lea Ilie (Haidăul)

  • NASCUT: 14??
  • DECEDAT: 28 iulie 1558, Constantinopol
  • NATIONALITATE: Română
  • CUNOSCUT(Ă) CA: Domn al Tarii Romanesti
0.0 of 5 (0 Votes)

Invingător în bătălia de la Măneşti, marţi 15 noiembrie 1552, după fuga rivalului său Mircea Ciobanul, Radu Ilie, un fiu al lui Radu al V-lea de la Afumați, îşi începe domnia de şapte luni, cum bine socotesc cronicile interne.

Ilie după numele de botez, poreclit Haidăul (Haiducul), şi-a luat apelativul domnesc de Radu încă înainte de 9 ianuarie 1552, când G. B. Costaldo, comandantul armatei imperiale din Transilvania, anunţa pe regele Ferdinand I că boierii munteni refugiaţi în Ardeal erau gata să se întoarcă cu armele în Ţara Românească, lista anexată a acestora începând cu „Radu vodă".

Temându-se de o intervenţie a turcilor prin Ţara Românească pentru alungarea imperialilor din Transilvania, Costaldo susţinea la începutul lui iunie 1552 necesitatea unei intervenţii a boierilor pribegi în Ţara Românească, sprijinită de imperiali. La 18 octombrie 1552 regele Ferdinand I îi dădea lui Costaldo permisiunea pentru o eventuală înlăturare din scaun a lui Mircea Ciobanul, la 22 a lunii februarie fiind de acord chiar cu uciderea acestuia, dacă s-ar putea înfăptui cu uşurinţă.

Incă de la 1 iulie 1552 Radu vodă Ilie cu oşteni unguri şi poloni şi boierii săi se afla ia Braşov, unde a rămas întreaga lună. In noiembrie el se găsea la Alba Iulia în casa lui Costaldo, crezându-se chiar că slujea în armata acestuia, de la care ar fi cerut ajutor pentru dobândirea domniei. Costaldo i-ar fi dat 1000— 1 500 de haiduci (unguri puşcaşi, şi 600-700 de călăreţi, la care s-au adăugat oamenii boierilor pribegi, în total Radu Ilie având 12.000 de oameni, efectiv care pare exagerat.

După H. Ostermayer, Radu Ilie a intrat în Ţara Românească cu boierii pribegi şi mulţi haiduci (unguri), cum menţionează şi cronicile interne, pe la Caransebeş, venind deci de pe frontul antiotoman din Banat. Solii săi trimişi la Sibiu înainte de 21 noiembrie 1552 afirmau că văzuseră cu ochii lor uciderea în luptă a lui Mircea Ciobanul, a „fratelui său Banul" şi a unor turci. Cei trimişi la Castaldo relataseră acestuia înainte de 30 noiembrie 1552 că au fost trei lupte, după ultima, în care s-ar fi înfruntat câte 4 000 de oameni, Mircea fugind cu 20 de călăreţi spre cetatea turcească Giurgiu, luptându-se cu urmăritorii, unul dintre aceştia încercând chiar să-i taie capul. Radu Ilie ar fi cucerit 36 de tunuri şi împreună cu oastea sa s-a îndreptat spre Giurgiu, pentru a reveni apoi în scaunul de la Bucureşti, înainte de 30 noiembrie 1552. Costaldo aprecia la 5 decembrie că lupta lui Radu cu Mircea „a fost puternică şi a durat mult".

La Alba Iulia imperialii ştiau la 23 noiembrie 1552 că lupta principală, de la Măneşti, în judeţul Prahova. între voievodul susţinut de ei, Radu Ilie, „care avea drepturi la domnie", şi Mircea Ciobanul s-a dat marţi 15 noiembrie 1552. In zilele următoare Radu a strâns cu ajutorul boierilor săi cam 15 000 de oameni şi-a pus stăpânire pe locuri însemnate din ţară.

Tot la 23 noiembrie 1552 generalul Costadlo solicită împăratului Carol Quintul (1500-1558) să trimită noului voievod al Ţării Româneşti o încurajare, pentru a nu cădea pradă turcilor, solul lui Radu Ilie cerând ajutor generalului imperial înainte de 1 decembrie 1552, în urma tratativelor cu trimisul sultanului de la începutul lui decembrie 1552.

La 22 a lunii oamenii lui Radu Ilie anunţau la Braşov, şi apoi, la Sibiu, ca domnul muntean a primit steagul de învestitură de la sultan.

Ambele tabere se pregăteau însă de luptă. La solicitările de trupe ale lui Radu Ilie, Costaldo, lipsit şi el de mijloace, transmitea mai departe aceste cereri. La 28 februarie 1553 cerea lui Petru Haller să trimită în Ţara Românească 300 de haiduci pedeştri, cu arme de foc (foloseşte termenul militar spaniol tercios: „societate tercentorum (sic) haydonum"), pentru a completa până la 1.000 numărul acestor archebuzieri aflaţi în slujba domnului devotat imperialilor. Trupe care erau încă aşteptate la Târgovişte, unde îşi avea reşedinţa Radu Ilie, la 7 martie 1553. Garnizoana lor era la Tohanul (Vechi), în Ţara Bârsei, de unde comandantul lor Nicula Horvath a fost trimis la 20 aprilie la Radu Ilie. Pe de altă parte, tot atunci Socol stolnicul din Răzvad, unul din vechii însoţitori ai domnului, în condiţiile unei „situaţii incerte a ţării din partea turcilor", fuge la Sibiu cu întreaga familie şi cu fraţii săi, declarându-se gata să-şi verse sângele pentru creştini, considerând probabil că Radu Ilie nu se va putea împotrivi turcilor.

In cele din urmă, Costaldo însuşi, confruntat cu insubordonarea şi plecarea mercenarilor spanioli şi de alte neamuri, a fost nevoit să părăsească Transilvania, în mai 1553 aflându-se la Viena, tocmai când, desigur nu întâmplător, turcii cu Mircea Ciobanul declanşaseră ofensiva pentru alungarea lui Radu Ilie din Ţara Românească.

La 4 mai 1553 braşovenii trimiteau un agent cu scrisori la Radu Ilie. A doua zi soţii ale unor boieri munteni se aflau deja refugiate la Braşov, de teama turcilor. Intr-adevăr, la 7 mai era convocată adunarea Ţării Bârsei pentru a fi informată despre intrarea turcilor în Ţara Românească. In aceeaşi zi Braşovul trimitea două care cu arme lui Radu Ilie. In ziua următoare a venit un slujitor al acestuia, jurând că Radu a izgonit pe Mircea, revenit deci cu ajutor turcesc în ţară înainte de 7 mai 1553, îndată având loc cel puţin o ciocnire între cei doi rivali. După 8 mai însă Radu a fost nevoit să se retragă spre munţi, pierzându-şi deci domnia înainte de 11 mai, când braşovenii convocau pe conducătorii Ţării Bârsei pentru a-i înştiinţa că Radu Ilie a fost alungat din stăpânirea sa. In aceeaşi zi Braşovul îi trimitea hrană la Hălchiu, nu departe de oraş, şi o trăsură pentru aducerea fostului domn, care fugise din Ţara Românească.

Variante ale cronicii interne arată că Mircea Ciobanul a revenit cu oaste tătărască şi turcească în Ţara Românească de „praznicul înălţării", deci pe 11 mai 1553, ambele variante menţionând că Radu Ilie cu ostaşii sau haiducii săi a fost gonit peste Carpaţi. H. Ostermayer înregistrează sub 12 mai 1553 redobândirea tronului de către Mircea, cu ajutorul turcilor şi al voievodului Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, iar cronicarul acestuia, Eftimie, precizează că la porunca sultanului Alexandru vodă a condus în persoană campania în Muntenia, pentru îndepărtarea lui Radu Ilie, „care dacă a simţit, a dat locul şi a fugit în Ţara Ungurească şi a luat domnia Ungrovlahiei iarăşi Mircea voievod, cu ajutorul lui Alexandru voievod şi nu a fost nimeni care să le poată sta împotrivă" (Cronicile slavo-române). Domnul fugar se afla încă la 17 mai la Hălchiu.

In iulie 1553 Radu Ilie era tot în Transilvania, însoţit de boierii săi, de orientare antiotomană, din nou pribegi, după relatarea solului lui Alexandru Lăpuşneanu în Polonia, Văscan Movilă, consemnată la 29 iulie 1553, sultanul dându-i, chipurile, speranţe de readucere în domnie. Ceea ce pare mai degrabă o manevră diplomatică a domnului Moldovei, în ultimă instanţă în defavoarea lui Mircea Ciobanul, înrudit cu familia rivală acum a lui Petru Rareş.

In august 1553 Radu Ilie a mai făcut o încercare se a intra cu oaste în Ţara Românească, haiducii lui Nicula Horvath şi boierii săi fiind însă oprit în munţi, lângă „Petersdorf" (Petreşti, la sud de Sebeş, pe drumul care prin Orăştie şi Haţeg ducea spre Ţara Românească) de sibieni, care i-au confiscat lucrurile şi banii săi şi ai boierilor, la cererea voievozilor Transilvaniei, care se temeau, desigur, de o intervfenţie turcească, şi în ciuda protestelor ulterioare ale regelui Ferdinand I de la 9 septembrie şi 14 noiembrie 1553, scrise chiar de Nicolaus Olahus. La 31 august 1553 sibienii anunţau despre oprirea lui Radu pe Mircea Ciobanul. In sfârşit, la 8 noiembrie 1553 voievozii ardeleni cereau sibienilor se trimită pe boierii lui Radu la Cluj, Dej şi în alte locuri peste Someş, în vreme ce Radu Ilie se refugise în cetatea Somlyo de la Şimleul Silvaniei, la fostul voievod proimperial Andrei Bâthory, de unde la 9 decembrie 1553 scria comitelui de Făgăraş, Toma Nâdasdy, că împreună cu oastea şi boierii săi a fost oprit de voievodul ardelean Francisc Kendy de a intra în Ţara Românească, unde era chemat de „poporul său", „pentru ca eu să lupt cu turcii pentru patria şi stăpânirea mea". Pribeagul cerea sprijin pentru a obţine liberă trecere de la regele Ungariei Ferdinand I, fiind gata să lupte întotdeauna cu turcii pentru Creştinătate.

Reapare pe scena politică transilvană la 25 ianuarie 1558, când „magnificul Radu voievod" trimite printr-un agent sibian scrisori lui Socol vornicul, fostul său credincios, acum conducătorul Ţării Româneşti, după moartea neaşteptată a lui Pătraşcu cel Bun la 24 decembrie 1557 şi înainte de revenirea lui Mircea Ciobanul în a treia domnie, desigur în vederea facilitării revenirii sale în scaun.

Insă, încă de la 19 ianuarie 1558, a doua zi după ce Mircea Ciobanul plecase spre Ţara Românească, la Poartă se ştia că sultanul a dat ordin să-i fie aduşi vii sau morţi Socol şi Radu Ilie, ultimul fiind socotit un apropiat al regelui Ferdinand I de Habsburg. Cum în vara lui 1558 Mircea a închis hotarele muntene, din pricină că boierii pribegi nu i-au fost extrădaţi, provocând pagube mari negustorilor braşoveni, regina Isabela a fost nevoită să ordone extrădarea boierilor munteni. Socol, care era în mai în relaţii epistolare cu ambasadorul francez la Poartă, fiind învestit ca sol al reginei. Socol şi Radu Ilie erau aşteptaţi la Poartă încă dinainte de 22 iunie 1558. Cei doi au ajuns într-adevăr la Constantinopol înainte de 12 iulie, fiind puşi în fiare, şi cu toate că Socol a promis ambasadorului Franţei 14.000 de ducaţi pentru a-i obţine libertatea, cei doi au fost exilaţi în insula Rodos.

La 28 iulie 1558 solii reginei Isabela care-i predaseră sultanului, cu rugămintea expresă de a nu fi executaţi, au plecat de la Constantinopol ducând ştirea că Socol, pe care boierii munteni „l-au făcut stăpân şi domn opt zile" în Ţara Românească (spionul austriac care relatează ştirea îl confundă cu un al treilea prizonier existent), în perioada 24 decembrie 1557-25 ianuarie 1558 şi Radu Ilie au fost înecaţi din ordinul lui Suleiman Magnificul, la 20 de mile de Constantinopol, de garda brigantinei care-i ducea chipurile spre Rodos. „Mormântul" viteazului Radu Ilie e undeva în apele Mării Marmara.

  • Sursă 1: Rezachevici, Constantin, Cronologia critică a domnilor din Țara Româneasca și Moldova (secolele XIV-XVI), Editura Enciclopedică, București, 2002

LogIn

Bună! Pentru a beneficia de toate avantajele acestui site, te rugăm sa te înregistrezi sau să te loghezi.