CONDUCĂTORI

Vlad I (13??-13??)

13?? Nu se cunoaște cu exactitate anul în care s-a născut Vlad I. A fost domn al Țării Românești între noiembrie 1394 sau mai 1395 și decembrie 1396.

1394 Se presupune că tronul îl ia în urma marii ofensive otomane din toamna anului, atunci când a avut loc și bătălia de la Rovine (datată de câteva cronicilor sârbești 10 octombrie 1394, însă după opinia argumentată a istoricului sârb Đ. Sp. Radojičić ar fi fost datată 17 mai 1395, teorie preluată și de câțiva istorici români precum Anca Iancu).

1395 Documentar, el apare la sfârșitul acestui an, când Sigismund de Luxemburg, de voie, de nevoie, îl recunoaște ca suveran al Țării Românești blamându-i politica sa pro-otomană. Luptele pentru eliminarea sa de pe tron și readucerea Țării Românești pe frontul anti-otoman se duc pe parcursul întregii sale domnii. Astfel, expediția lui Ștefan de Lozoncs din mai, relatată și în cronica lui Thurocz, se soldează cu un dezastru militar, când însuși regele maghiar recunoștea că „Valahia a fost pierdută și Dunărea a căzut în mâna dușmanului“. În iulie al aceluiași an, o altă expediție maghiară condusă de însuși regele maghiar, probabil secondat de Mircea cel Bătrân, nu reușește decât să ia cetatea Turnu lasând o garnizoană fidelă regelui, fapt ce l-a deranjat pe aliatul său valah.

1396 Într-un document din 28 mai, Vlad Voievod dă diferite privilegii Regatului Polon afirmând, în mod laudativ că își datora tronul regelui polon.

Pe plan extern, domnitorul încearcă scoaterea Țării Românești din coaliția anti-otomană și orientarea spre noua putere europeană, ce odată cu anihilarea statelor sârbești în marea bătălie de la Kosovo din toamna lui 1389 și anexarea totală a Bulgariei în 1393, se prefigura ca principala mare putere a zonei. Totuși nu se rupe de regatele creștine, iar privilegiile și tratatul cu Polonia făcut prin intermediul domnului Moldovei, Ștefan I, duc spre concluzia că, în ciuda nerecunoașterii oficiale a regalității maghiare și a aliaților săi (regele Sigismund îl numea într-un act din 28 decembrie 1395 „numitul Vlad, care se da drept voievod“), Vlad I era un domn puternic și stăpân în țara sa. Această poziție este confirmată de monedele pe care le-a emis.

Pe tot parcursul anului, luptele pentru înlăturarea lui Vlad, sprijinit de turci, continuă, fiind întrerupte doar de participarea regelui împreună cu vasalii săi, printre care și Mircea cel Bătrân, la cruciada soldată cu severa înfrângere de la Nicopole. Pe timpul acestei expediții teritoriul Țării Românești a fost ocolit, având în vedere importanta forță militară valahă și otomană staționată. După înfrângere, cei ce au încercat să își găsească scăparea traversând Dunărea, ori au fost încarcerați pentru recompense, ori au fost executați. Acestă reacție dură din partea voievodului muntean poate fi pusă și pe seama masacrelor făcute de cruciați printre creștinii ortodocși bulgari în cetățile cucerite. Pe de altă parte, o parte bună a înfrângerii suferite de creștini se datorează și principilor ortodocși sârbi care au trădat chiar pe câmpul de bătălie, trecând de partea otomană, plecând pur și simplu sau refuzând să intre în luptă.

În octombrie, o altă expediție militară condusă de Știbor, voievodul Transilvaniei duce la rănirea gravă și capturarea lui Vlad.

1397 În ianuarie, Mircea cel Bătrân, urcă din nou pe tronul Țării Românești. Nu se mai cunosc informații despre soarta lui Vlad I.

Vlad I este primul domnitor muntean care plătește haraciul către Poarta Otomană. Se presupune că ar fi plătit și tribut în oameni, însă acest lucru nu este dovedit de documentele existente.[1]

 

 

Bibliografie:

1 - Vlad I Uzurpatorul, ro.wikipedia.org - accesat la data de 29.06.2014