CINE A FOST CAROL CEL MARE?
Carol cel Mare, cunoscut și sub numele de Charlemagne în latină sau Carolus Magnus în latină medievală, a fost un rege franc și împărat al Sfântului Imperiu Roman. S-a născut la 2 aprilie 742 și a domnit între anii 768 și 814. Carol a extins imperiul său prin campanii militare îndrăznețe și alianțe politice, unind o mare parte din Europa Occidentală sub conducerea sa. Este renumit pentru promovarea educației și culturii, precum și pentru eforturile sale de creare a unei administrări eficiente în cadrul imperiului său. Moartea sa în 814 a marcat sfârșitul unei epoci și a fost urmată de fragmentarea imperiului său. A reuşit prin intermediul companiilor militare purtate de-a lungul a 4 decenii să domnească peste un imperiu ce se întindea de la Atlantic până la Dunăre şi din Olanda până în Provence.
CUPRINS
NAȘTEREA ȘI FAMILIA
Carol cel Mare s-a născut la Aachen, în Germania de astăzi. Tatăl său a fost Pepin cel Scurt, rege al francilor și fondatorul dinastiei Carolingiene. Mama sa a fost Bertrada de Laon, o regină franco-bizantină.
PRELUAREA TRONULUI
În 768 a devenit alături de fratele său, conducător al regatului francilor. Tatăl său, Pepin cel Scurt, avea dificultăţi în a menţine şi stăpâni Imperiul Franc, imperiul unificat de bunicul lui Carol cel Mare, Carol Martel. Pepin l-a detronat pe regale galiei din neamul Merovingienilor, devenind astfel rege al francilor.
În anul 771 Carloman a murit şi Carol cel Mare a reunificat regatul sub conducerea sa, ignorând derpturile succesorale ale nepotului său. Despre Carol cel Mare se poate spune că a fost, în primul rând, un mare conducător militar. Urmare a celor cincizeci şi trei de companii militare pe care le-a condus, a reuşit să extindă Imperiul Francilor pe aproape întreg teritoriul Europei de astăzi creştinând populaţiile care locuiau în partea centrală a continentului.
CAMPANIILE MILITARE
Carol cel Mare a invadat Lombardia (Nordul Italiei) în anul 774, al cărei rege o sprijinea pe văduva lui Carloman, iar în anul 775 a început campania împotriva saxonilor, campanie ce a durat mai bine de 30 de ani.
A asediat Zaragoza în anul 778, sărind în ajutorul rebelilor arabi din califatul Cordoba.
În anul 788 l-a detronat pe vărul său, duce al Bavariei, şi a început cucerirea celorlalte triburi germanice, înainte de a se îndrepta spre Ungaria şi Austria.
ÎMPĂRAT AL IMPERIULUI ROMAN DE APUS
Carol cel Mare a întărit legăturile de alianţă dintre papalitatea romană şi regatul francilor. Considera că este trimisul lui Dumnezeu pe Pământ şi că sarcina lui era de a veghea la bunăstarea profană şi spirituală a supuşilor săi. Avea un respect foarte mare pentru papalitate, protejând-o de orice incursiuni de natură militară. Toate bisericile din regatul său foloseau aceesi procedură liturgică romană, acest lucru dovedindu-se a fi un puternic factor de unificare.
În anul 800 Papa Leon al III-lea a fost îndepărtat de pe tronul papal şi s-a refugiat la curtea lui Carol cel Mare. Mai târziu, în acelaşi an, Carol cel Mare l-a repus pe tron, iar acesta, drept mulţumire l-a încoronat în ziua de Crăciun ca primul Sfânt Împărat Roman.
În 812 Împăratul bizantin, Mihai I, i-a recunoscut lui Carol cel Mare titlu de Împărat al Imperiului Roman de Apus, menţionând, în acelaşi timp, faptul că doar Imperiul Roman de Răsărit era adevăratul urmaş al Imperiului Roman. Carol cel Mare a fost, de asemenea, un pioner al arhitecturii romanescene, deşi marele său Dom de la Aachen reflecta stilul bizantin al bisericii San Vitale din Ravenna, biserica vizitată şi admirată de împărat. A construit un pod peste Rin şi un canal care unea Rinul cu Dunărea.
DECESUL
În anul 814 probabil la 28 ianuarie, Carol cel Mare moare, la vârsta de 70 de ani, lăsând moştenire Europei visul unei unificări. La puţină vreme după moartea sa, prin tratatul de la Verdun, imperiul lui Carol cel Mare a fost împărţit în 3: viitoarea Franţa, viitoarea Germanie şi “Regatul de Mijloc” (Alsacia şi Lorena) care a rămas un constant subiect de dispută între cele două state până spre mijlocul secolului XX. Caro cel Mare a cucerit populaţiile păgâne din Europa, incluzându-le într-un imperiu creştin al francilor.