Herman Melville (1819-1891)

Scris de Ionut Vornicu on . Posted in Scriitori din SUA

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 4.50 /5    (1 Vote)
Herman Melville

1819 La 1 august, in New York, SUA, s-a nascut Herman Melville.  A fost un scriitor și eseist american, cunoscut mai ales pentru romanul său Moby Dick, care l-a făcut celebru postum. Niciun alt scriitor american nu ilustrează într-un mod atât de convingător aspiraţiile şi anxietăţile unui artist cum o face Herman Melville. Autor al unei capodopere indiscutabile a literaturii americane şi mondiale, Moby-Dick, Melville a cunoscut din plin eşecul comercial în timpul vieţii. Fusese uitat în asemenea măsură în momentul dispariţiei sale, încât într-unul dintre necrologurile lui se spunea că „însăşi generaţia lui îl credea mort, atât de liniştit fusese în ultimii ani ai vieţii". Reabilitarea reputaţiei lui Melville avea să înceapă abia în anii '20 ai secolului al XX-lea, când va fi apreciat în aceiaşi termeni folosiţi pentru elogierea mentorului şi prietenului său Nathaniel Hawthorne, ca unul dintre „divini". Astăzi, Melville ocupă un loc binemeritat în pantednul scriitorilor americani care, în anii '50 ai secolului al XlX-lea, au făurit cel mai măreţ deceniu din istoria literaturii americane. Lucrări precum Oameni reprezentativi de Ralph Waldo Emerson, Scrisoarea roşie de Hawthorne, Walden de Thoreau şi Fire de iarbă a lui Whitman au contribuit la configurarea literaturii indigene americane pe care generaţiile următoare au continuat s-o asimileze, s-o modifice şi s-o extindă. Un loc de frunte îi revine, cel puţin în ceea ce priveşte măreţia ficţiunii, lucrării lui Melville Moby-Dick, care este considerată şi în prezent etalonul marelui roman american.

Herman Melville s-a născut în New York, fiind al doilea fiu al unor părinţi descinzând din renumiţi colonişti olandezi şi englezi. Pe când avea doisprezece ani, tatăl lui a murit falit, iar mama s-a mutat cu familia în apropiere de Albany. Melville a încetat să mai meargă la şcoală de la vârsta de cincisprezece ani, când s-a angajat ca vânzător în magazinul fratelui său şi a lucrat în paralel la o bancă. A încercat să dea lecţii un timp şi a studiat topografia, dar, după o primă călătorie la Liverpool ca mus, s-a decis să-şi petreacă viaţa pe mare..

1841 A pornit cu baleniera Acushnet spre Oceanul Pacific. Experienţele trăite de Melville pe mare şi pe insulele din Pacific între 1841 şi 1844 aveau să-i servească drept sursă de inspiraţie în activitatea sa ulterioară ca scriitor. La fel ca Ishmael, povestitorul din Moby-Dick, Melville putea afirma pe bună dreptate că „o baleniera a fost Colegiul meu Yale şi Harvard". A petrecut optsprezece luni la bordul vasului Acushnet, după care a fugit la Nukuhiva, în Insulele Marchize împreună cu un prieten. Timp de cel puţin o lună, Melville a trăit printre membrii populaţiei taipi din Marchize, un trib de canibali, apoi a părăsit insula la bordul unei baleniere australiene. Noul echipaj s-a răsculat şi Melville a fost închis pentru un timp în Tahiti, datorită faptului că participase la rebeliune. După aceea s-a dus în Hawaii la bordul balenierei Nantucket şi în cele din urmă s-a înrolat în marina militară americană la bordul fregatei Statele Unite pe timpul călătoriei lui de paisprezece luni până acasă, la Boston. In cei patru ani petrecuţi pe vas şi în locurile exotice din Pacificul de Sud, Melville a câştigat o bogată experienţă care avea să stea la baza lucrărilor lui literare scrise în următorul deceniu.

Melville şi-a propus să transforme aventurile în literatură cu o hotărâre şi o concentrare care au şocat familia; aceasta era obişnuită cu energia lui debordantă de dinainte, cu superficialitatea şi absenţa oricărei ambiţii din partea tânărului Herman. In următorii unsprezece ani, Melville avea să compună zece lucrări principale.

1846 Typee, primul roman modern despre aventurile în Mările Sudului, reprezintă o versiune literaturizată a experienţelor lui Melville din Marchize.

1847 Omoo, care continuă povestea călătoriilor lui Melville şi a rebeliunii, apoi a şederii în închisoare. Ambele cărţi i-au asigurat un succes de critică, dar şi comercial. Tot in acest an, Melville s-a căsătorit şi mai târziu s-a mutat la o fermă din Pittsfield, Massachusetts, în apropiere de locuinţa lui Hawthorne. Acesta avea pe atunci patruzeci şi şase de ani, publicase Scrisoarea roşie şi era cel mai mare scriitor american până la acea dată. Melville recunoştea meritele deosebite ale lui Hawthorne şi îl numea un „Shakespeare american". Este foarte probabil ca Melville să fi transformat prima versiune a lui Moby-Dick, povestire realistă despre vânătoarea de balene, în versiunea finală, mai bogată, mai sumbră şi mai sugestivă în privinţa simbolisticii sub îndrumarea şi influenţa lui Hawthorne. Melville admira capacitatea lui Hawthorne de a vorbi „nu cu vocea tunetului", astfel că va adopta în mare măsură acelaşi ton în propria sa „carte stranie" despre care spune că a fost „fiartă în focul gheenei".

Moby-Dick îşi realizează cadenţele comice, tragice şi epice într-un amestec de stiluri, genuri şi forme, într-o combinaţie de elemente metafizice, dramatice şi documentare, alcătuind ceea ce un recenzent modern ar putea numi „un amalgam de realitate, ficţiune şi filozofie". Întregul ansamblu este configurat de doi oroscrişi: povestitorul romanului, Ishmael, care s-a întors către mare ca să uite de „acel noiembrie jilav şi ursuz din sufletul meu", şi Căpitanul Ahab, a cărui obsesie demonică inspirată de Moby-Dick va condamna întregul echipaj al balenierei Pequod. Simbolul central al romanului, balena albă plină de semnificaţii, este reprezentanta lui Dumnezeu, a Universului, a răului şi chiar mai mult decât atât. Moby-Dick funcţionează ca o oglindă în care Ahab, şeful echipajului de pe Pequod, şi cititorii disting frânturi ale celor mai întunecate dorinţe şi temeri ale lor. În final supravieţuieşte doar Ishmael pentru a putea relata această povestire şi a exprima semnificaţia atribuită de Melville explorării uneia dintre cele mai măreţe teme abordate vreodată într-un roman.

Insuccesul romanului Moby-Dick, care nu a fost bine primit de public, l-a înrăit pe Melville, şi scrierile ulterioare reflectă alienarea şi izolarea lui crescânde. Oscilând între introspecţie şi sarcasm, următoarele lucrări ale lui Melville lasă să se întrezărească câte o sclipire a geniului său, în timpul luptei neîntrerupte cu demonii personali.

1849 Cu toate acestea, Mardi adoptă o nouă formulă de roman de călătorie, aceea a alegoriei politice şi religioase. Amestecul de genuri avea să stârnească uimirea publicului, iar Melville a mai publicat două povestiri de pe mare în stil convenţional - Redburn (1849), care relatează prima lui călătorie pe mare la Liverpool şi White-Jacket (1850), având la bază călătoria de întoarcere în Statele Unite. Acest din urmă roman valorifică interesul curent  pentru viaţa plină de privaţiuni a marinarilor de pe vasele militare.

În primele romane ale lui Melville nu se întrevede faptul că următoarea lui lucrare, Moby-Dick, avea să fie o capodoperă. Anumite elemente din scrierile lui mai timpurii - portretele realiste din Typee şi Omoo, formula alegorică din Mardi şi simbolismul din Redburn şi White-Jacket - aveau să fie orchestrate într-un nou ansamblu artistic. Tema celor cinci romane, căutarea de către un tânăr protagonist a semnificaţiei şi a comunităţii va fi prelucrată într-o poveste marinărească despre un căpitan maniac a cărui disperare provocată de un univers răuvoitor îmbracă forma răzbunării împotriva unei balene albe. În procesul elaborării următoarei sale cărţi, Melville şi-a cizelat măiestria artistică şi a atins pentru prima şi ultima dată în cariera sa literară o expresie pe măsura viziunii sale aprofundate asupra naturii şi universului uman.

Transformarea lui Melville într-un artist de primă mărime este atribuită în parte uneia dintre cele mai vestite prietenii artistice din istoria literaturii americane, aceea dintre Melville şi Nathaniel Hawthorne, care a început în 1850.

1852 Pierre, o povestire de dragoste conjugală, traumatizantă prin tema centrală a incestului, a stârnit uimirea cititorilor.

1855 Apare un roman cu nuanţă istorică, Israel Potter.

1857 Ultima lucrare a lui Melville, Omul de încredere, o poveste acidă despre o înşelătorie de la bordul unui vas fluvial de pe Mississippi. Melville a reunit, de asemenea, câteva povestiri scurte în volumul Povestiri din Piazza (1856), cea mai cunoscută dintre ele fiind „Notarul Bartleby", o comedie neagră despre un proscris care îşi exprimă dezangajarea în faţa vieţii cu refrenul repetat la infinit „aş prefera să nu".

1866 Melville a obţinut un post de ofiţer vamal adjunct la New York, post pe care l-a ocupat în următorii nouăsprezece ani, înainte de a se retrage din viaţa publică şi literară. A scris în continuare mai ales poezii. Povestiri despre lupte şi aspecte ale războiului a fost publicată în 1866, iar Clarei, un poem lung, inspirat de călătoria făcută în Mediterana şi în Palestina, a apărut în 1876.

1891 Melville a demisionat şi a murit, lăsând în manuscris o nuvelă, Billy Budd. Povestea marinarului inocent manipulat de răutăciosul Claggert a fost considerată de mulţi drept resemnarea finală a lui Melville şi acceptarea consolării creştine, căci Billy consfinţeşte în mod apoteotic triumful binelui împotriva răului implacabil.          „

O asemenea părere este prea simplistă în încercarea de a-l cataloga pe Melville, care de-a lungul întregii sale cariere a sfidat convenţionalul. Geniul lui Melville constă în sondarea celor mai profunde aspecte ale naturii umane. Dacă povestea carierei lui Melville reprezintă un semnal de alarmă pentru viitorii autori aflaţi în căutarea unui public înţelegător, este în acelaşi timp şi povestea unui geniu captiv, angrenat într-o luptă încrâncenată pentru a scoate o semnificaţie artistică din cele mai profunde dileme umane. Puţini autori, înainte sau după el, au săpat atât de adânc.